Schimbările climatice provocate de influenţa omului au stat la originea valului de căldură extremă consemnat luna trecută în Europa când în sudul Franţei a fost înregistrat un record naţional, 45,9 grade Celsius, cu 4 grade Celsius peste temperaturile maxime obişnuite în acea perioadă a anului, au avertizat oamenii de ştiinţă într-un studiu citat de Reuters.
„Schimbările climatice nu mai reprezintă doar o creştere abstractă a temperaturii medii la nivel mondial, ci o diferenţă ce poate fi simţită la ieşirea afară pe timp de caniculă”’, a declarat Geert Jan van Oldenborgh, cercetător-şef în cadrul Institutului Regal de Meteorologie din Olanda, unul dintre autorii studiului, potrivit Agerpres.
„Observaţiile au relevat că temperaturile în timpul valurilor de caniculă cu frecvenţă similară înregistrate în urmă cu un secol ar fi fost cu circa 4 grade Celsius mai scăzute”, se arată într-un raport publicat de grupul de oameni de ştiinţă World Weather Attribution (WWA).
Risc de caniculă de 5 ori mai mare
Totodată, schimbările climatice au mărit de cel puţin cinci ori riscul producerii unor valurile de caniculă.
„Am experimentat un val de caniculă a cărui intensitate ar putea deveni o normalitate la mijlocul secolului”, a declarat Robert Vautard, cercetător-şef în cadrul Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice (CNRS).
Specialiştii în climatologie susţin de multă vreme că o încălzire a suprafeţei terestre cauzată în special de emisiile de dioxid de carbon rezultate în urma arderii combustibililor fosili în era industrială va conduce la apariţia şi intensificarea evenimentelor climatice extreme – furtuni, secete şi inundaţii.
Grupul WWA a utilizat modele computerizate timp de trei zile, între 26 şi 28 iunie, pentru a calcula temperaturile care ar fi fost de aşteptat în perioada respectivă.
2015-2019, cel mai cald „cincinal”
Noul record de temperatură stabilit în Franţa, înregistrat în Gallargues-le-Montueux din Provence, în sudul ţării, este cu aproape două grade mai mare decât cea mai ridicată valoare consemnată anterior, în august 2003.
Potrivit meteorologilor, o slăbire a circulaţiei curenţilor de aer de la altitudini ridicate prezenţi deasupra Europei conduce la creşterea temperaturilor în timpul verii.
Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a anunţat vineri că 2019 este pe cale să devină unul dintre cei mai fierbinţi ani, perioada 2015-2019 devenind astfel cel mai fierbinte interval de cinci ani din istoria înregistrărilor meteorologice. Este prea devreme pentru a pune actualul val de caniculă abătut asupra Europei pe seama încălzirii globale, dar este „în perfectă concordanţă” cu fenomenele extreme asociate emisiilor de gaze cu efect de seră, a precizat agenţia ONU.
Purtătoarea de cuvânt a OMM, Clare Nullis, a declarat la Geneva că „valurile de căldură vor deveni mai intense, mai epuizante, mai extreme, vor începe mai devreme şi se vor termina mai târziu”. Totodată, ea a spus că „Terra urmează să se confrunte cu cinci cei mai călduroşi ani din istoria înregistrărilor meteo, adică perioada 2015-2019 inclusiv”.
În intervalul ianuarie-mai, 2019 s-a clasat pe locul trei în clasamentul celor mai călduroşi ani din această perioadă, a precizat Nullis.