joi, noiembrie 21, 2024
AcasăOpiniiTentația nucleară a Ucrainei și situația fără ieșire a NATO

Tentația nucleară a Ucrainei și situația fără ieșire a NATO

-

În timpul discursului său ținut la Bruxelles pe 17 octombrie, președintele Volodimir Zelenski a exprimat public, în cel mai direct mod cu putință, ceea ce mulți ucraineni nu se sfiesc să rostească. Anume, că în războiul pentru supraviețuirea sa în fața invaziei ruso-sino-iraniene, Ucraina are acum de ales între tergiversata ei aderare la NATO și fabricarea de arme nucleare!

Chestiunea devine și mai presantă și cât se poate de palpabilă, în condițiile în care, pe teren, armata ucraineană se luptă cu unități nord-coreene și, evident, rusești, ambele aparținând unor țări cu arsenale nucleare. De asemenea, Ucraina este bombardată cu rachete și drone iraniene, Teheranul fiind la numai un pas distanță de obținerea uraniului îmbogățit („grație” politicilor iresponsabile ale administrațiilor americane Obama și Biden), care să transforme țara ayatollahilor teroriști într-o putere nucleară.

Dacă ar fi să ne luăm după tabloidul german „Bild”, care pretinde că a citat, într-un articol recent, surse guvernamentale ucrainene, anumiți oficiali de la Kiev chiar ar fi afirmat în acest context că, dacă președintele ordonă, „în câteva săptămâni putem construi o bombă nucleară”!

Așadar, este în stare Ucraina să redevină putere nucleară?

- Advertisement -

Expertul militar ucrainean Oleg Jdanov, citat de CEPA, susține că țara sa are „baza științifică, industrială și de materii prime” pentru a dezvolta atât arme nucleare tactice, cât și strategice.

Având în vedere istoria Ucrainei ca parte integrantă vitală a programului nuclear sovietic, afirmațiile lui Jdanov nu par deloc fantasmagorice.

Conform unei recente analize extrem de articulate și la care personal achiesez, „considerente politice și economice sugerează că urmărirea unei soluții nucleare pare să nu de justifice. Dezvoltarea unei rachete balistice intercontinentale precum M51 a Franței costă aproximativ 5 miliarde de euro (5,4 miliarde de dolari). Israelul, o țară mult mai mică, care se confruntă cu o amenințare existențială permanentă similară din partea inamicilor săi mai puțin puternici, cheltuiește peste un miliard de dolari anual doar pentru susținerea arsenalului nuclear”.

- Advertisement -

Este evident, după masacrul săvârșit de Hamas împotriva poporului evreu din 7 octombrie 2023, că armele nucleare nu pot asigura în mod necesar securitatea absolută a unei țări.

În timp ce o capacitate nucleară operațională ar fi putut servi cu prisosință interesele Ucrainei, ca potențial de descurajare înainte ca agresiunea armată a Rusiei să înceapă în 2014, o ieșire în acest moment din Tratatul de Neproliferare Nucleară „ar putea face Ucraina extrem de nepopulară și ar putea oferi aliaților săi occidentali mai puțin angajați (în susținerea Kievului – n. a.) un motiv suplimentar pentru a-și retrage atât finanțarea, cât și alte forme de susținere”, a remarcat Elena Davlikova, expert pe problemele războiului ruso-ucrainean din cadrul Center for European Policy Analysis, în analiza publicată acum câteva zile.

Ucraina a deținut al treilea arsenal nuclear din lume, după SUA și Rusia, având operaționale 220 de unități de transportoare strategice, 176 de rachete balistice intercontinentale, inclusiv 130 de tip UR-100N (SS-19 Stiletto) cu combustibil lichid (cu 6 focoase fiecare) și 46 de tip RT-23UTTX (SS-24 Scalpel) cu combustibil solid (cu 10 focoase fiecare). În plus, avea și 40 de bombardiere strategice Tu-95MS și Tu-160.

Dar forța nucleară principală era formată dintr-un număr uriaș de ogive: între 1.514 și 2.156 de ogive nucleare strategice și între 2.800 și 4.200 de ogive nucleare tactice!

În atari condiții, NATO este practic pus în fața unei ecuații cu o singură rezolvare: integrarea imediată a Ucrainei în Alianță, pe de o parte, pentru a putea păstra sub control excepționala forța militară convențională de care țara vecină dispune în acest moment grație suportului occidental și realul potențial nuclear al Kievului. Iar pe de altă parte, pentru a forța astfel Moscova să oprească invazia împotriva Ucrainei integrate nord-atlantic, dacă va vrea să NU se confrunte într-adevăr cu NATO.

Dar, până la urmă, indiferent ce vor decide NATO și Washingtonul, poporul ucrainean nu va accepta vreodată să se lase anihilat de invazia militară rusă! Ceea ce pune NATO într-o situație fără ieșire…

DE ACELAȘI AUTOR:

* Singura soluție!

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -