Bate un vânt ciudat dinspre Washington spre Kiev, ce pune în antiteză întreg efortul de război american de până acum. Dacă până nu demult discursurile Casei Albe și a Pentagonului cu privire la eventuale negocieri ale Kievului cu Moscova erau identice, apar nuanțe ce dau de gândit, în contextul războiului din Ucraina.
Recent, șeful Marelui Stat Major al Armatei SUA, Mark Milley, a spus că posibilitatea ca Ucraina să învingă complet Rusia pe câmpul de luptă e mică. Iarna aceasta, în opinia lui Milley, e un bun prilej pentru negocieri de pace între Rusia și Ucraina.
Acum, când Rusia e slăbită de recentele victorii ale armatei ucrainene și epuizată după lunile de război, generalul american crede că președintele Zelenski trebuie să profite de avantaj, obținând cei mai buni termeni pentru Ucraina.
Generalul Ben Hodges, fost comandant al US Army în Europa, a făcut notă discordantă la București, unde a spus că militarii ucraineni trebuie să intensifice lupta împotriva Rusiei lui Putin, mai ales acum, când sunt în avantaj tactic, datorită victoriilor obținute.
Rusia trebuie învinsă până la capăt, iar teritoriul Ucrainei, recuperat integral, a spus Hodges. Vladimir Putin și ceilalți vinovați pentru crimele de război din Ucraina fac obiectul cercetărilor Curții Penale Internaționale.
Cei din jurul dictatorului rus știu că vor pieri odată cu el, dacă nu fac nimic pentru a-l opri, crede generalul american, care a vorbit și despre războiul care se duce acum în interiorul Kremlinului, pentru putere și supraviețuirea după Putin. E rău să pierzi în Ucraina, dar e mai rău să pierzi în Rusia, a spus acesta.
De asemenea, generalul american Ben Hodges a subliniat că singurii care pot decide când și cum Ucraina va negocia cu Rusia sunt poporul ucrainean și președintele său. Oricine are altă opinie, nu înțelege istoria și faptul că Rusia și Putin vor pierde pe câmpul de luptă.
Ajutorul pe care Statele Unite ale Americii l-au acordat Ucrainei, de la începutul războiului până acum, este imens. Miliarde de dolari au ajuns la Kiev. Bani, armament, alimente, logistică și instruire, toate americane, au făcut armata ucraineană să reziste, iar Kievul să nu cadă după trei zile, așa cum Putin își dorea.
Renunțarea la sprijinirea Ucrainei și forțarea acesteia la negocieri cu dictatorul criminal de la Moscova ar însemna timp de fortificare pentru Rusia și, ulterior, dispariția poporului ucrainean, împotiva căruia Vladimir Putin se va arunca și mai înverșunat și revanșard.
Încetarea războiului din Ucraina acum ar aduce probleme mult mai mari pentru noi toți, într-un viitor apropiat. Nu doar Ucraina, dar și Europa vor fi angrenate într-un război nimicitor. Dacă vrem pace pentru noi, copiii și nepoții noștri, războiul din Ucraina trebuie să continue până la recuperarea întregului teritoriu ucrainean. La fel, ajutorul american pentru Kiev.
Lumea liberă dă măsura propriei libertăți și gândiri democratice nu doar în fața Rusiei lui Putin, ci și a Chinei, Iranului, Coreei de Nord și a altor regimuri iliberale și dictatoriale, care pândesc viclean, așteptându-și rândul în confruntarea cu valorile democrației.
În Ucraina se decide soarta lumii libere pentru mulți ani de acum înainte. De aceea, ajutorul Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii și Europei pentru Ucraina și lupta ei împotriva Rusiei lui Putin trebuie să continue. Orice altceva e un pact cu diavolul, o sinucidere colectivă.
Inmuierea administratiei actuale de la Casa Alba este evidenta de mai multa vreme, insa presa romaneasca, cu o intelegere anemica a realitatilor din politica americana si animate de un partis-pris extrem de subiectiv pentru democrati, nu a observat precursorii fenomenului supus discutiei in acest articol. Pe la sfarsitul verii a existat o scrisoare a acelor congressmani si congresswomenitze din gruparea ultra-radicala de stanga, quasi-marxist-leninista a Partidului Democrat – asa zisii „progresisti”, prin care se cerea Casei Albe incetarea sprijinuluii pentru Ucraina. Printre semnatarii acestei petitii regasim pe : odioasele membre ale escadronului anti-american din Congres : Ilhan Omar – cunoscuta pentru declaratii scabroase anti-SUA, anti-semite si radical pan-islamiste insa este absolvita perpetuu de establishmentului democrat sub motivul ca este de culoare (in realitate este originara din Somalia si a intrat in SUA in conditii scandaloase), Ayanna Pressley, Rashida Tlaib si evident nu putea sa lipseasca mitomana si exhibitionista Alexandria Ocasio-Cortez, cea care nu rateaza nici o ocazie sa isi dovedeasca IQ-ul scazut. Mai regasim in lista pe abjecta Cori Bush, activista radicala impotriva politiei. O impostoare care atunci cand a fost demascata ca ponegreste fortele de politie si cere taierea finantarii acestora, desi si-a asigurat din banii contribuabililor securitate personala de sute de mii de dolari, a raspuns in spiritul educatiei sale de femeie de culoare discriminata : “Sa o sug..ti!”. Este cunoscut atasamentul acestor politiciene, cunoscute si pentru declaratii rasiste impotriva populatiei de origine europeana, pentru sustinerea entuziasta a dictaturilor marxisto-sandiniste (Cuba, Nicaragua) sau comunist-bolivaroide (Venezuela, Bolivia), tari binecunoscute pentru bunele relatii cu Rusia putinista. Si in general pentru promovarea unui desuet anti-colonialism in varianta fabricata de ideologii stalinisti de la Moscova.
Cat despre pozitia actualului ocupant al biroului oval ce sa mai vorbim?
Inca de la inceputul razboiului s-a opus punerii in opera a unor actiuni care poate pana acum ar fi pus Rusia cu botul pe labe. Astfel s-a opus inca de la inceput stabilirii interdictiei aeriene in spatiul aerian al Ucrainei – o mare greseala care acum este platita greu de ucraineni. S-a opus la inzestrarea Ucrainei cu rachete de lunga distanta – astazi poate bazele de rachete din Marea Caspica si alte locuri ar fi fost macar partial anihilate si nu am fi fost martorii degradarii infrastructurii energetice a Ucrainei la nivelul unei tari subdezvoltate. Deasemenea a exclus transmiterea de tancuri Abrams care in numar de cateva sute ar fi produs prapad pe frontul din Lugansk si Stalino (Donetk). La fel si cu avioanele de vanatoare ultra-moderne. Iar pe plan politic a refuzat sa sustina propunerea unor congressmani, indeosebi republicani, de a declara Rusia stat terorist. De cand a aparut acum cateva saptamani stirea ca s-a enervat pe Zelenski ca cere prea multa sustinere militara si l-a apostrofat, a scazut mai mult decat vizibil aplombul lui Biden la adresa ajutorului necesar Ucrainei. Iar in ultima vreme vedem pe emisarul Sullivan – o persoana in fond compromisa moral acum 7 ani cand a facut niste acuzatii care s-au declarat false in scopul de a o sprijini pe Hillary Clinton in campania prezidentiala- pentru a il convinge pe Zelenski sa devina mai „flexibil” si sa accepte negocieri cu Putin. Cat despre scandaloasele propuneri recente ale gen. Milley amintite in articol. sa nu uitam ca acesta este acelasi personaj care in timpul turbulentelor violente din primavara-vara lui 2020, sustinute fara perdea de Partidul Democrat, s-a desolidarizat de politica guvernului care condamna distrugerile de cladiri guvernamentale, ale politiei, monumente istorice, etc. dupa ce a primit telefoane- asa a declarat chiar el- si s-au facut presiuni asupra lui ca sa adopte atitudini anti-trumpiste, asa cam de genul cum au multi oameni de presa si influenceri de pe la noi. Chemat la o comisie din Congres pentru a fi chestionat in legatura cu spalarea pe creier si purjarile pe criterii rasiale si ideologice (adica excluderea din armata a militarilor albi care nu subscriu ca oile la ideologia neo-comunista cunoscuta ca „ideologia woke”), Milley a a declarat ca este interesat sa aiba literatura marxista in bibliotecile armatei si o citeste si el pentru ca doreste sa intelega „furia alba”(?!).
Asa ca temerile exprimate in acest articol au o certa fundamentare. In plus posibilul viitor presedinte al Camerei Inferioare, republicanul Kevin McCarthy, personaj alunecos care in tinerete a fost democrat a declarat deja ca o sa vizeze o verificare a ajutorului pentru Ucraina, lucru care nu este de blamat, pentru ca dupa cum se stie, doar o parte din cele promise de Biden si votate de Nancy Pelosi au ajuns la Armata si poporul ucrainean. McCarthy are nevoie de 218 de voturi si cativa dintre republicani se opun virulent continuarii sprijinirii Ucrainei (Marjorie Taylor Green, Math Gaetz si altii). Pericolul cel mare insa vine de la Casa Alba care pe langa faptul ca are un hoziaic cu capacitati fizice si cognitive vizibil diminuate mai este si supus la presiuni din partea radicalilor de stanga, care stapanesc o parte majora din agenda politica a administratiei, si care prin traditie nu pot fi impotriva urmasei URSS, fie ea si nationalista, ortodoxista si anti-LGBT, sau la suieraturile prin microfon ale papusarului radical neo-comunist si miliardar Obama, cel sub a carui administratie Rusia a ocupat Crimeea si estul Donbassului fara sa fie pedepsita.