Faza eliminatorie de la SuperMondial începe imediat după ultima zi din grupe. Un sprint spre cupa visurilor tututor marilor fotbaliști! Un turneu final foarte special în 2022, unul în care Germania, Belgia, Danemarca și Uruguay nu au reușit să se califice în faza knockout. Turneul în care în grupe am avut parte de multe rezultate-bombă și unde pariul PsFX a fost rege, prins în 28 dintre cele 48 de partide!
Totuși, cu tot VAR-ul și toată noua tehnologie, pariul „Sub 2,5 goluri” a fost mai prins (verde în 30 dintre cele 48 de meciuri din grupe).
Celălalt pariu superpopular, GG-ul (ambele marchează), a fost verde în numai 19 dintre cele 48 de partide disputate în ritm alert, practic, câte 4 pe zi, din 20 noiembrie și până pe 2 decembrie!
În cursa pentru titlul de Golgheter, cei mai bine plasați după primele 3 meciuri sunt francezul Mbappé, englezul Rashford, spaniolul Morata și olandezul Gakpo, fiecare cu câte 3 goluri.
Lionel Messi și Cristiano Ronaldo au trecut în faza eliminatorie, iar tabloul competiției spune că se pot întâlni doar într-una dintre finale: fie în cea mare (locurile 1-2), fie în cea mică (locurile 3-4).
Toate echipele au marcat cel puțin câte un gol. Cu excepția Qatarului și a Canadei, toate au câștigat cel puțin câte un punct.
Spania și Anglia au marcat cele mai multe goluri – câte 9 fiecare.
Brazilia, Croația, Olanda, SUA, Maroc și eliminata Tunisia au avut cele mai solide defensive, încasând câte un singur gol.
Nimeni nu și-a câștigat toate meciurile din grupă. Toate echipele au dat impresia că nu pot menține același ritm atât pe durata partidelor, cât mai ales… pe durata competiției. Motive pentru care suspansul va crește în intensitate acum, când trecem granița spre cea mai captivantă parte: faza eliminatorie!
Și oferta crește mereu, la fel și cotele pe SuperMondial, pe care e bine să le prinzi chiar acum!
Jumătatea lumii
Cea mai profitabilă jumătate de tablou este cea din partea stângă, una cu echipe din Europa (Olanda, Croația), America de Sud (Brazilia și Argentina), America Centrală și de Nord (SUA) și Asia (Japonia, Coreea de Sud, Australia).
Este jumătatea pe care împerecherea spre finală arată astfel: Olanda – SUA vs Argentina – Australia contra Japonia – Croația vs Brazilia – Coreea de Sud.
Așadar, Brazilia și Argentina pare a fi o semifinală de vis, deci nu vom putea vedea un duel între Seleção și Albicelești în marea finală din 18 decembrie. Dar, la cât de imprevizibil e acest turneu și la ce palmares are primul turneu organizat până acum în Asia, cu aur Brazilia, argint Germania, bronz Turcia și loc 4 Coreea de Sud (la ediția din 2002), ne putem aștepta la alte împerecheri, iar „bombele” pot apărea chiar din „optimi”! Pentru că SUA, Australia, Japonia și Coreea de Sud vor fi all in pentru calificări în dauna favoritelor.
Jumătatea Europei
Cealaltă parte de tablou e o afacere euro-africană, cu Senegal și Maroc prinse între titani precum Anglia, Franța, Spania și Portugalia. Cu Polonia lui Lewandowski strecurată și ea norocos, aici, alături de Elveția, o nucă tot mai tare la turneele finale, și inevitabil, în preliminarii (deci, atenție România în calificările pentru Europeanul 2024!).
Anglia – Senegal vs Franța – Polonia, contra Maroc – Spania vs Portugalia – Elveția. Așa e împerecherea care face loc pentru sferturile Anglia – Franța și Spania – Portugalia. Dar la fel ca pe jumătatea cealaltă, având și argumentele date de surprizele din grupe… putem spune că nimic nu e jucat.
Deși… pare clar că Franța, Spania și Portugalia și-au calculat cinic traseul și vor avea o cu totul altă față în „optimi”, față de ce-au arătat la ultimul lor meci din grupe.
Program „optimi”
Sâmbătă, 3 decembrie
- 17.00: Olanda – SUA
- 21.00: Argentina – Australia
Duminică, 4 decembrie
- 17.00: Franța – Polonia
- 21.00: Anglia – Senegal
Luni, 5 decembrie
- 17.00: Japonia – Croația
- 21.00: Brazilia – Coreea de Sud
Marți, 6 decembrie
- 17.00: Maroc – Spania
- 21.00: Portugalia – Elveția
Ponturi în SuperSocial
Da! Instalează gratuit aplicația Superbet și copiază în SuperSocial biletele care te conving să le joci și tu, bilete plasate de ambasadori Superbet, jurnaliști de prestigiu și tipsteri profesioniști!
Acest acces la un flux nelimitat de bilete de pariuri te ajută, dacă joci responsabil, să câștigi pe inspirația și experiența unor pariori cu ani mulți în spate, ani în care și-au rafinat strategiile și în care au reușit să aibă serii-record de bilete verzi!
Bucură-te de SuperMondial!