sâmbătă, martie 14, 2026
AcasăSportStart-ul play-off-ului a încins Superliga: toate cele 6 echipe au șanse la...

Start-ul play-off-ului a încins Superliga: toate cele 6 echipe au șanse la titlu! Primul meci, prima surpriză: U Craiova – FC Argeș 0-1

-

Situația din play-off-ul Superligii e foarte strânsă, toate cele 6 echipe au șanse reale la titlu. În urmă cu câteva zile, la finalul sezonului regulat, Univ. Craiova avea 10 puncte avans față de FC Argeș. După un singur meci din play-off, distanța s-a redus la două puncte!

Vineri au debutat atât play-off-ul, cât și play-out-ul Superligii României la fotbal. Rezultatele primelor două meciuri anunță o concurență teribilă atât pentru titlul de campioană și prezența în cupele europene, cât și pentru locurile 7-8 (de baraj european) și evitarea retrogradării.

Argeșul e pe 2, Rapid poate deveni lider, clujenii se luptă între ei pentru a egala Craiova

Meciul Univ. Craiova – FC Argeș (locul 1 contra locul 6) a adus prima mare surpriză din play-off: ultima clasată din play-off a câștigat cu 1-0 și a urcat provizoriu pe locul 2, apropiindu-se la două puncte de lider!

Unicul gol a fost marcat în minutul 26 de tunisianul Adel Bettaieb (29 de ani), cu o execuție formidabilă.

- Advertisement -

În acest campionat, FC Argeș a învins în deplasare (în sezonul regulat sau în play-off) trei adversari puternici fără a primi gol: 2-0 cu FCSB, 2-0 cu CFR Cluj, 1-0 cu Univ. Craiova!

Clasamentul s-a strâns foarte mult. Rapid are șansa de a trece pe primul loc, U Cluj și CFR Cluj – de a-i egala la puncte pe craioveni, iar Dinamo – de a se apropia la un punct de lider. Sigur, fiecare are nevoie de victorie pentru a atinge aceste borne.

O situație ipotetică: dacă Dinamo câștigă derby-ul cu Rapid, iar clujenii fac remiză între ei, clasamentul se va strânge teribil: între prima și ultima clasată, diferența va fi de numai două puncte (30 / 28)! Cu atât mai mult, toate cele 6 echipe ar păstra șanse reale de a câștiga titlul.

- Advertisement -

Clasament play-off

Celelalte meciuri ale etapei: Rapid – Dinamo (sâmbătă, ora 21.00), U Cluj – CFR Cluj (luni, 20.30).

FCSB are concurență la locurile 7–8

În play-out, FCSB nu are covorul roșu întins spre locul 7, cel care asigură calitatea de gazdă în barajul cu ocupanta locului 8, pe culoarul ce ar putea duce în Conference League.

UTA a debutat în play-out cu o victorie, 3-2 acasă cu Hermannstadt (Căpușă 2 – autogol, Benga 6, A. Roman 52 / Chițu 59, Buș 90+2), și provizoriu e lider. FC Botoșani, Oțelul și chiar Farul se pot implica în bătălia pentru locurile 7-8. Sigur, mai rămâne să obțină și licență pentru cupele europene.

Urmare a ratării prezenței în play-off, FCSB și-a schimbat antrenorul: în locul cipriotului Ilias Charalambous (45 de ani) a fost readus finul lui Gigi Becali, Mirel Rădoi (44 de ani), cel care în prima parte a campionatului a activat la Univ. Craiova.

Bătălia e crâncenă și la retrogradare. Până și ultima clasată, Metaloglobus, care se află la 7 puncte de primul loc de baraj (14 – Slobozia), își face planuri de salvare, obiectiv pentru care l-a agajat ca antrenor pe Florin Bratu (46 de ani) în locul lui Mihai Teja (47 de ani).

Clasament play-out

 

Celelalte meciuri ale etapei: Oțelul – Csikszereda (sâmbătă, ora 18.15), Farul – Petrolul (duminică, 15.00), FCSB – Metaloglobus (duminică, 20.30), FC Botoșani – Unirea Slobozia (luni, 17.30).

Distanța Craiova – Argeș a scăzut brusc de la 10 la 2 puncte!

Univ. Craiova a încheiat sezonul regulat cu un avans aparent linștitor: 4 puncte față de Rapid, 6 față de U Cluj, 7 față de CFR Cluj, 8 față de Dinamo și 10 față de FC Argeș.

Înjumătățirea punctelor a generat însă un clasament mult mai strâns – atât în play-off, cât și în play-out.

Uluitor e raportul dintre Univ. Craiova și FC Argeș. La finalul sezonului regulat, distanța dintre ele era de 10 puncte. După un singur meci în play-off, diferența s-a redus la numai două puncte!

În play-off se joacă „duble” tur-retur, așadar vom avea 10 etape decisive. CFR Cluj e singura echipă care a beneficiat de „rotunjirea” punctajului (de la 26,5 la 27), de aceea echipa lui Pancu va fi în dezavataj față de oricare dintre celelalte 5 formații, în caz de egalitate de puncte la finalul competiției.

În play-out, echipele se vor întâlni o singură dată, într-un sistem cu 9 etape. Ocupantele locurilor 7-11 din sezonul regulat vor disputa 5 meciuri acasă și 4 „afară”, iar cele de pe pozițiile 12-16 vor juca de 4 ori pe teren propriu și de 5 ori în deplasare.

Clasamentul sezonului regulat

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Barajul pentru Mondiale: s-a terminat norocul, să înceapă fotbalul! Jucăm doar în deplasare: cu Turcia în semifinale, cu Slovacia sau Kosovo în posibila finală

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -