Angela Georgeta Burlacu – inspectoarea ANAF care a primit, timp de 8 ani, mită de la firmele lui Dragoș Atanasiu – ar putea fi liberată condiționat chiar azi, când solicitarea sa se află pe rolul Judecătoriei Ploiești. Ea a stat în spatele gratiilor doar 2 ani și 37 de zile (40,7% din pedeapsa de 5 ani și 2 luni), la care se adaugă 174 de zile (9,2% din pedeapsă) cât a fost reținută și ulterior plasată în arest la domiciliu.
Angela Georgeta Burlacu, inspectoare ANAF care funcționa ca o „fabrică de șpagă”, a fost condamnată definitiv, în data de 22 iunie 2023, la 5 ani și 2 luni de închisoare, pentru că timp de 8 ani a luat mită de peste 150.000 de euro de la firmele lui Dragoș Anastasiu (vicepremier al României în perioada 23 iunie – 27 iulie 2025.
Judecătoria Ploiești are pe rol, astăzi (29 iulie), cererea Angelei Burlacu de liberare condiționată.
Magistrații de la Judecătoria Ploiești au analizat cererea de eliberare condiționată a Angelei Burlacu miercurea trecută, pe 23 iulie. Ei au amânat pronunțarea cu 6 zile, fixat un nou termen pe 29 iulie, pentru a stabili dacă deținuta întrunește toate condițiile pentru a fi liberată condiționat.
Angela Burlacu a stat la Penitenciarul Târgșorul-Nou (județul Prahova) 2 ani și 37 de zile, adică 768 de zile, reprezentând 40,6% din pedeapsa totală de 1.888 de zile (5 ani și 2 luni).
Dar șpăgara de la ANAF a mai stat 174 de zile (aproape 6 luni, în perioada 21 februarie – 14 august 2018) în stare de reținere (o zi) și, ulterior, de arest la domiciliu (173 de zile). Asta reprezintă 9,2% din pedeapsă.
Per total, Angela Burlacu se apropie de executarea a 50% din pedeapsă (9,2% reținere și arest la domiciliu + 40,6% detenție în penitenciar), ceea ce, conform legii, îi dă dreptul să solicite liberarea condiționată – care nu este obligatoriu de acordat.
Așadar, întrucât n-a fost plasată în arest preventiv, ci în arest la domiciliu, Angela Burlacu a stat în spatele gratiilor, până azi, doar 769 de zile (o zi reținere + 768 detenție în penitenciar), adică 40,7% din pedeapsa de 1.888 de zile (5 ani și 2 luni).
Restul de 173 de zile (9,1% din pedeapsă) a stat în arest la domiciliu, adică în confortul propriu, creat cu ajutorul șpăgilor percepute ca inspectoare ANAF!
Sentința din 2023: luare de mită (4 ani și 6 luni) + trafic de influență (2 ani) + sumă confiscată (568.384 de lei) + cheltuieli de judecată (6.000 de lei)
Angela Burlacu a fost condamnată definitiv, pe 22 iunie 2023, de către Curtea de Apel București, la 5 ani și 2 luni de închisoare, pentru luare de mită și trafic de influență. În primă instanță, Tribunalul București o condamnase, pe 29 aprilie 2021, la 5 ani și 4 luni de închisoare.
Decizia Curții de Apel București: „Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând: Ia act că prin încheierea din 31.01.2023 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, după cum urmează: (…) BURLACU ANGELA GEORGETA – în infracţiunea de luare de mită (faptă presupus săvârşită în perioada mai 2009 – septembrie 2017 în relaţia cu SC Touring Europabus Romania SRL), infracţiunea de trafic de influență (faptă presupus săvârşită în perioada mai 2009 – septembrie 2017 în relaţia cu SC Touring Europabus Romania SRL), infracţiunea de trafic de influență (faptă presupus săvârşită în perioada octombrie 2009 – mai 2012 în relaţia cu SC Aline Distribution SRL), infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană (faptă presupus săvârşită în perioada iunie 2009 – decembrie 2016)”.
Angela Burlacu a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, dar a fost condamnată, definitiv, pentru celelale două infracțiuni.
Curtea de Apel București: „Condamnă pe inculpata BURLACU ANGELA GEORGETA la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită (faptă săvârşită în perioada mai 2009 – septembrie 2017, în relaţia cu SC Touring Europabus Romania SRL).
Condamnă pe inculpata BURLACU ANGELA GEORGETA la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (faptă săvârşită în perioada mai 2009 – septembrie 2017, în relaţia cu SC Touring Europabus Romania SRL).
(…) Contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta şi aplică pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpata Burlacu Angela Georgeta având de executat pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare.
Menţine pedepsele accesorii şi complementare aplicate prin sentinţa penală apelată pe lângă pedepsele principale şi pe lângă pedeapsa principală rezultantă.
(…) Scade din pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatei Burlacu Angela Georgeta perioada reţinerii şi a arestului la domiciliu executate în cauză de la data de 21.02.2018 la 14.08.2018.
(…) Dispune luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor imobile şi asupra conturilor bancare deţinute de inculpaţi, (…) până la concurenţa sumei confiscate de 568.384,005 lei şi a sumei de 6.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în prezentul proces penal, în cazul inculpatei Burlacu Angela Georgeta (…)”.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* „Specialii” ne fac „campionii lenei” în UE: românii – cea mai scurtă viață profesională
TOVARASUL LOR atanasiu CEVA SIE ?
primi si despagubiri?