miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăSport"Simona, uită-te la mine! În ultimele trei ghemuri ai fost făcută de...

„Simona, uită-te la mine! În ultimele trei ghemuri ai fost făcută de rușine”. Nici așa n-a reușit Darren Cahill s-o „trezească” pe Simona Halep

-

Prestația Simonei Halep în confruntarea cu Karolina Pliskova, decisivă pentru calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, l-a exasperat și pe antrenorul australian Darren Cahill, cel care a asistat-o la Shenzhen (China).

În setul decisiv, după ce Simona a pierdut nonșalant trei ghemuri consecutive, ajungând de la 2-0 la 2-3, Cahill a intervenit cu un discurs aspru la ultimul său on-court coaching. Australianul a încercat astfel s-o trezească pe tenismena română, dar efortul său a fost în zadar: Simona a continuat să joace mult sub nivelul cerut de meci cu o asemenea miză. Și, inevitabil, a pierdut.

Discursul neobișnuit al lui Darren Cahill, un antrenor recunoscut pentru diplomația sa:

- Advertisement -

„Simona, uită-te la mine! În ultimele trei ghemuri ai fost făcută de rușine pe teren. Haide! Nu poţi să câştigi acest meci dacă joci cum ai făcut-o în ultimele trei ghemuri! Ai vreo şansă să te regăseşti în acest set? Uită de scor! Cum o să închei acest meci? Poţi să-l termini cu energie şi cu deplină concentrare sau poţi să continui aşa cum ai făcut-o în ultimele ghemuri şi nu ai nicio şansă”.

„A fost prea mult! Mi s-a părut umilitor”

Discursul-șoc al lui Cahill a fost criticat în cronica meciului de pe site-ul cotidianului britanic „The Guardian”. „Desigur, meciul acesta va fi ţinut minte pentru discursul avut de antrenorul lui Halep, Darren Cahill, atunci când a intrat pe teren după ce Pliskova a câştigat al treilea ghem consecutiv. Cahill i-a spus Simonei că s-a făcut de ruşine. A fost o decizie ciudată, după un meci greu avut de Halep, şi nu a părut să o ajute foarte mult. Ca spectator, nu a fost plăcut de urmărit”, a scris theguardian.com.

Și mai aspră a fost fosta tenismenă britanică Jo Durie (59 de ani), semifinalistă la Wimbledon și la Roland Garros în urmă cu trei decenii. Într-o emisiune la BT Sport, aceasta a criticat modul în care Darren Cahill a ales să o „trezească” pe Halep: „A fost prea mult! Astfel de lucruri nu se spun în public, mi s-a părut umilitor”.

- Advertisement -

Simona Halep (locul 5 WTA) a fost învinsă de Karolina Pliskova (locul 2 WTA) cu un scor ciudat, care-i arată oscilațiile nefirești la acest nivel: 0-6, 6-2, 4-6. Halep a fost eliminată pentru a patra oară consecutiv în faza grupelor la Turneul Campioanelor. De fiecare dată, a câștigat primul meci și le-a pierdut pe următoarele două.

Luna trecută, Siona Halep a anunțat că la începutul anului 2020 va relua colaborarea cu Darren Cahill, întreruptă pentru un an întrucât australianul a vrut să stea mai aproape de familie. De văzut dacă planurile vreunuia dintre ei nu se schimbă după experiența nefericită de la Turneul Campioanelor…

CITIȚI ȘI:

Bătălie titanică între românce la Turneul Campioanelor: Simona Halep – Bianca Andreescu 3-6, 7-6, 6-3

VIDEO. Dacă doriți să revedeți un meci istoric: Simona Halep – Serena Williams 6-2, 6-2. Îți vine să sari în sus de bucurie și la reluare!

Dramatic și superb! Noaptea în care Bianca a spulberat visul Serenei și a trecut peste Simona. Campioană la US Open la 19 ani!

Ce victorie mizeră! Ce triumf jenant! Să să te asedieze toată repriza a doua o echipă cu doi jucători eliminați…

EURO 2020. Când fotbalul scoate limba la noi. România – Norvegia 1-1, cu bară, penalty ratat și gol primit în minutul 90+2

EURO 2020. Ne-am calificat… în repriza a doua! În prima, suntem eliminați de mult. Per total, mai sperăm

VIDEO: România – Spania 1-2. Blestemul naționalei de fotbal, cu Contra antrenor: începe să joace doar la 0-2

Prăbușirea unui brand național: gimnastica feminină. Locul 22 din 24 la Mondiale! „Întreaga societate românească e vinovată”, spune antrenorul Forminte

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Ce / Care umilitor ?! Darren Cahill a fost chiar prea blând cu Halep ! Trebuia să’i dea și una după ceafă s’o trezească la realitate: aici ești pe terenul de tenis și trebuie să joci tenis, nu ești cu Iuruk (Iuruc) în pat și ‘fabricați’ copii !!

  2. Multi dintre noi NU intelegem de ce sunt… PUBLICE (adica: „prinse” de microfoane instalate special in zona si difuzate, in direct, pe TV !) aceste discutii dintre antrenor si jucatoare !

    Noua ni se pare ANORMAL sa NU fie asigurata… INTIMITATEA (!) dialogului dintre cei din aceeasi echipa, mai ales in momente care, iata…, uneori pot fi si putin tensionate: acele microfoane NU ar trebui sa mai existe !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -