vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăDezvăluiriScandalul busturilor ruginite de la Craiova: primarul Genoiu (PSD) nu are aviz...

Scandalul busturilor ruginite de la Craiova: primarul Genoiu (PSD) nu are aviz legal pentru reamplasarea lor!

-

În urmă cu câteva zile, actrița Oana Pellea își exprima, într-o postare pe Facebook, stupoarea față de batjocorirea memoriei tatălui ei, marele actor Amza Pellea, originar din Oltenia, comisă de Primăria Craiova, controlată de PSD, prin amplasarea unui bust ruginit și degradat în locația unei așa-zise viitoare „Alei a Personalităților” din centrul orașului.

Fiica lui „Nea Mărin” nota: „N-am intrat niciodată in Primăria Craiovei. Nu am cerut Primăriei Craiova niciodată nimic. Dar… acum, în calitate de unică moștenitoare, mă văd nevoită să apăr imaginea și memoria tatălui meu. Deci: din acest moment Primăria NU mai are aprobarea mea de a expune acest monument. Folosirea fără acordul meu constituie ilegalitate. «Amza Pellea» este marcă înregistrată OSIM. Deci: «Mulțumesc»… Primăriei Craiova pentru felul în care își arată recunoștința și prețuirea față de Amza Pellea și cer politicos ca acest bust să fie casat! Decât așa… mai bine… nimic”.

Scandalul a fost declanșat de dezvăluirile făcute de publicația PRO OLTENIA, coordonată de jurnalistul și scriitorul craiovean Mihai Firică, în articolul Personalități batjocorite! Primăria Craiova a instalat busturi ruginite, lipite cu chit auto, în spatele unor blocuri”. Vestea despre halul de degradare în care se află aceste busturi și indolența angajaților Primăriei Craiova s-a răspândit rapid în mass-media și a ajuns și la actrița Oana Pellea, care a reacționat cu duritatea cerută de o asemenea batjocură.

- Advertisement -

Primarul Craiovei, rătăcit pe cărările ipocriziei și ilegalității

Primarul Mihail Genoiu (PSD) face o penibilă încercare de împăcare cu fiica marelui actor oltean, postând pe Facebook un link către un articol nesemnat și cu iz de fake news, publicat de o entitate online care pare a fi favorabilă PSD. În articol este atacat jurnalistul Mihai Firică, „vinovat” de dezvăluirile făcute, link însoțit de următorul text care se dorește a fi un fel de „Pardon, scuzați!” adresat actriței Oana Pellea de PSD-istul traseit Genoiu: „Doamnei Oana Pellea îi transmit tot respectul și toată aprecierea pentru «Nea’ Mărin», marele actor Amza Pellea, și o aștept oricând are posibilitatea să ajungă în Craiova pentru a găsi împreună o soluție de amplasare a unui bust al tatălui dânsei care să se ridice la calitatea demnă de personalitatea lui Amza Pellea”.

Dincolo de ipocrizia acestor „lacrimi de crocodil” – arunci bustul lui „Nea Mărin” prin bălării, îl reamplasezi ruginit, degradat și după aia zici „Pardon!” –, primarul Genoiu are probleme mult mai mari, de data asta cu legea.

- Advertisement -

La nivel național funcționează, ca entitate autonomă, Comisia Naţională pentru Monumente de For Public, în colaborare cu Compartimentul „Monumente de For Public” aflat în subordinea directă a Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale. Comisia este formată din 11 membri, cu un mandat de 2 ani, cercetători ştiinţifici, artişti plastici, critici de artă, academicieni şi reprezentanți ai instituţiilor de specialitate.

Conform informațiilor oferite pe site-ul Ministerului Culturii, „monumentele de For Public sunt bunuri imobile, lucrări de artă plastică, artă monumentală, construcții sau amenajări neutilitare, având caracter decorativ, comemorativ și de semnal, amplasate în spații publice, într-o zonă de protecție, pe terenuri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale. (…) Amplasarea monumentelor de for public se realizează cu respectarea tuturor prevederilor în vigoare privind urbanismul şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi cu avizul privind concepţia artistică a monumentului de For Public, emis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în baza analizei realizate de Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public”.

În conformitate cu Anexa 3 la OMC nr. 2200/26.03.2015, pentru amplasarea unor monumente de for public – așa cum este cazul busturilor de la Craiova – este necesară înaintarea unei documentații în vederea analizării proiectului respectiv de către Comisia Naţională pentru Monumente de For Public, care urmează să emită un aviz.

Conform informațiilor de pe site-ul Ministerului Culturii, Primăria Craiova a încercat de două ori să obțină avizul Comisiei Naționale pentru Monumente de For Public pentru reamplasarea busturilor ruginite pe așa-zisa „Alee a Personalităților”.

Prima încercare a fost în ședința Comisiei din data de 7 martie 2019, când Primăria Craiova a înaintat o documentație sub titulatura „Reamplasare și reamenajare a Aleii Personalităților – Parcul Teatrului Național Marin Sorescu, Craiova, Județul Dolj. Autori: Emilian Popescu, Marcel Voinea, Lucian Irimescu, Rodion Gheorghiță. Beneficiar: Primăria Municipiului Craiova. Amplasament: Strada Romul – Zona Parc Teatrul Național”. Comisia a dat aviz negativ.

A doua încercare a fost în ședința Comisiei din data de 13 iunie 2019, când Primăria Craiova a revenit în Comisie cu aceeași documentație. Comisia a respins pentru a doua oară solicitarea Primăriei Craiova și a dat aviz negativ.

Primăria Craiova s-a mai adresat Comisiei în ședința din data de 29.07.2019, când a primit aviz pozitiv pentru „Modernizarea acces în Parcul «Nicolae Romanescu» – fostul Parc Bibescu – și amplasare statuie-monument istoric clasat în grupa valorică A, LMI Dolj (…)”. De busturile ruginite de pe „Aleea Personalităților” – nicio vorbă, nimic…

PSD-istul Genoiu e bun… de plată!

Din aceste informații, rezultă că primarul Craiovei, PSD-stul Mihail Genoiu, a încălcat prevederile legale stabilite atât de OMC nr. 2200/26.03.2015, cât și de Legea nr. 120 din 4 mai 2006 a monumentelor de for public, care spune la Articolul 5: „Amplasarea monumentelor de for public se va realiza cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare privind urbanismul şi autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi cu avizul privind concepţia artistică a monumentului de for public, emis de Ministerul Culturii şi Cultelor sau, după caz, de serviciile deconcentrate ale acestuia, în baza analizei realizate de Comisia Naţională pentru Monumentele de For Public, respectiv de comisiile zonale pentru monumentele de for public”.

La articolul 9 din aceeași lege se spune că: „Nerespectarea dispoziţiilor art. 5 constituie contravenţie, dacă fapta nu a fost săvârşită astfel încât să constituie infracţiune, conform legii penale, şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei”.

Altfel spus, Genoiu este bun de plată! Dacă se va aplica o amendă medie de 15.000 de lei pentru fiecare bust ruginit și degradat, amplasat ilegal, ajungem la o sumă frumușică pe care primarul PSD al Craiovei va fi obligat să o achite din buzunarul propriu și al colaboratorilor săi pentru încălcarea legii…

…asta dacă nu cumva se va constata că, de fapt, PSD-iștii din Primăria Craiova au comis o faptă penală în ceea ce deja se poate numi „Afacerea Busturilor Ruginite de la Craiova”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -