Aşa cum mărturisesc şi sfinţii părinţi, rugăciunea aduce în sufletul nostru dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele nostru.
Rugându-ne, stăm de vorbă cu Atotțiitorul şi-i solicităm ajutorul. Îi cerem să ne facă mai blânzi, mai credincioşi şi să ne ierte păcatele.
Însă omul obişnuieşte să se roage mai mult la necaz, fiindcă în restul zilelor, rostim repede câte un „Tatăl nostru”, ca să nu zică Cel de Sus că nu ne făceam datoria şi ne grăbim către cele lumeşti.
Numai că, în timp ce Demiurgul caută să asculte ce spune inima noastră, aceasta stă rece ca un sloi de gheaţă, pentru că rugăciunea pe care o rostim n-o sensibilizează şi n-o mişcă nici pe ea, nici pe Dumnezeu.
Dar până la urmă cum ar putea să se întâmple acest lucru dacă ori de câte ori spunem „Tatăl nostru”, mintea se prăpădeşte prin păduri şi pe dealuri ori pe la cumpărăturile pe care le avem de făcut.
Aşa încât, în cele 30 de secunde cât ţine ruga, ne gândim la toate, numai la Cel de Sus – nu.
De aceea, de cele mai multe ori, cuvintele pe care i le adresăm Demiurgului sună în felul următor: „Tatăl nostru care eşti în ceruri” şi să fac curat, „Vie Împărăţia Ta” şi să mătur prin casă, „Precum în cer aşa şi pe pământ” şi să ud toate florile etc.
Aceste gânduri împrăştiate se apropie de minte ca un şarpe cu sâsâitul lui. Iar noi nici măcar nu conştientizăm că, de fapt, nu ne rugăm, ci îi oferim lui Dumnezeu un fel de meniu al zilei sau planul pe care urmează să-l îndeplinim. Ca şi cum nici n-am rosti: „Facă-se voia Ta”, ci: „Facă-se voia noastră”.
Apoi, ne întrebăm de ce Cel de Sus nu ne ascultă.
Păi, cum ar putea să desluşească rugăciunea din hărmălaia de gânduri?
Dar, în acest sens, mi-a plăcut o întâmplare. Cică o fetiţă s-a apropiat de un preot şi l-a întrebat:
– Părinte, m-ai învăţat să mă rog continuu şi îţi mulţumesc. Însă nu mi-ai spus şi cum să opresc rugăciunea.
Cantitatea naşte şi calitatea – ne dă de înţeles acest exemplu.
Cu cât vom încerca mai mult să ne stăpânim gândurile şi vom stărui în rugăciune, vom învăţa şi să ne rugăm cu adevărat. Şi atunci ne va auzi şi Dumnezeu.
Soli Deo Gloria=Glorie numai Lui Dumnezeu
Intr-un ungher al sufletului meu,
Pe-un jilt, troneaza Insusi Dumnezeu.
Din cand in cand, fara un scop in sine,
La EL vin gandurile mele sa se-nchine.
Eu tot as vrea sa-L scot mai la vedere,
Dar EL se-mpotriveste cu putere.
Asa ca eu ma las condus
Cu gandul, iarasi, la Iisus.
Desi n-as vrea sa par ateu,
Dar intre El si neamul meu,
Chiar de nu-s contra lui Iisus,
Tot neamul meu e mai presus!
Pentru cei multi, asemeni mie,
Poate parea o blasfemie.
Dar eu, fiind un unicat,
Purta- voi crucea in pacat.
Intr-un ungher al sufletului meu,
Pe-un jilt, troneaza… Insusi Dumnezeu!