Ciprian Mihali a predat vreme de două decenii filosofia la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Fost ambasador al României în Senegal, ocupă actualmente funcția de director pentru Europa de Vest al Agenției universitare a Francofoniei, cu sediul la Bruxelles.

Aflat in România în concediu, fostul profesor de filozofie ne relatează cu realism şi tristețe despre Maramureşul său natal, în care „zăpada căzută blând peste satele maramureşene nu reuşeşte să scoată afară copiii din casă”.

De asemenea, observă trist casele mari, care par goale, făcute din munca românilor aflați peste hotare: „Poate că unii copii nici nu mai sunt prin palatele acelea reci şi goale, ci petrec sărbătorile alături de părinții lor în chirii mizere prin Europa, degustând specialitățile tradiționale cumpărate de la magazinul românesc sau trimise prin curier din țară”.

Postarea integrală a lui Ciprian Mihali (intertitlurile aparțin redacției ziaristii.com)

O lume de supraviețuitori norocoşi

„După două săptămâni de ședere în țară, reiau drumul Occidentului cu impresii contrastante, pe măsura contrastelor României de azi.

Centrele strălucitoare ale orașelor contrastează puternic cu marginile lor scufundate în întuneric sau cu satele amorțite de tăcere. Zăpada căzută blând peste satele maramureșene nu a reușit să scoată copiii din case; poate că unii nici nu mai sunt în palatele acelea reci și goale, ci petrec sărbătorile alături de părinții lor în chirii mizere prin Europa, degustând specialitățile tradiționale cumpărate de la magazinul românesc sau trimise prin curier din țară.

Un abandon tot mai dramatic

Curățenia din case și perfecționismul gospodinelor sunt în continuare în opoziție cu dezastrul ecologic de pe râuri și de pe marginile lor. Peste tot, administrațiile locale par să facă eforturi pentru a colecta deșeurile, mai ales cele din sticlă și plastic, dar proastele noastre obiceiuri sunt greu de învins în doar două sau trei decenii.

Beteala și jocurile de lumini nu reușesc să ascundă îndeajuns cumplita sărăcie a satelor românești: după trei decenii de dezvoltare, majoritatea dintre ele nu au asfalt decât pe șoseaua care traversează satul, nu au apă, nu au canalizare. Garduri care se dărâmă, fațade scorojite, mașini ruginite, case vechi în paragină și case noi începute și neterminate, mult noroi peste tot, locuitori revenind acasă de sărbători și lăsând la plecare totul pentru un și mai dramatic abandon.

Fragmentele de autostradă, ea însăși deja plină de gropi, întrerup șosele cu adevărat ucigașe: cratere, denivelări, marcaje proaste sau inexistente. Pe drumuri proaste, desigur, șoferi pe măsură, lipsa îngrozitoare de respect, disprețul pentru viața celuilalt și, de fapt, pentru viața celor dragi. O lume de supraviețuitori norocoși.

Salvatorul calup de publicitate

Un peisaj mediatic abundent și de un nesfârșit prost gust: lipsă cruntă de imaginație în tot ce înseamnă industrie a divertismentului, agresivitate vizuală și sonoră, umor vulgar, vedetism provincial, prostituție politică. Tulburătoare frecvența cu care sunt prezente, mai ales la televiziunile de partid, horoscoapele politice, numerologia și astrologia care legitimează deciziile iubiților noștri conducători. Obsedantă intervenția nutriționiștilor salvând nația de la bulimie dupa foametea ancestrală și repetiția reclamelor la medicamente reglându-ne fiziologia distrusă de calupul precedent de publicitate.

Sursă de permanente disonanțe cognitive și afective, televiziunea ne arată un grup de redactori îmbrăcați grotesc, cu rochii mulate peste șunci și costume de piele, dansând vesel pe muzică pseudo-populară, în timp ce o burtieră galbenă ne avertizează că de la ora 21 vom afla de ce în casa cuiva la aceste sărbători miroase a tămâie. Eros și Thanatos în ritmuri amețitoare.

Traficanții de sticlă de la ieșirea din Turda

Peste toate, o ofensivă a abundenței afișate, magazine scufundându-se sub oferte, orașe întregi mutate în mall-uri, de unde se cumpără orice și oricât, o bunăstare materială mult visată, cu care îi va fi greu oricărei opoziții să lupte în numele dreptății, adevărului și binelui comun. Căci din spatele uriașelor panouri publicitare care îmbracă orașele, nu se mai văd și nu se mai aud suferințele, nedreptățile, abuzurile, sărăcia cruntă, disperarea celor flămânzi, excluși sau despărțiți de cei dragi.

În sfârșit, o imagine a tranziției: cu foarte mulți ani în urmă, să tot fie vreo 25, îmi spuneam că România va deveni cu adevărat europeană atunci când de la ieșirea din Turda spre Aiud vor dispărea traficanții de sticlă (vaze, pahare etc.). Asta nu s-a întâmplat încă. Tarabele improvizate și vânzătorii ambulanți se află acolo prin complicitatea conducerii fabricii, a poliției și a noastră a tuturor. Căci avem de-a face fără îndoială cu produse furate din fabrică și vândute de traficanți pe lângă care mașina poliției trebuie să fi trecut de mii de ori. Nu există nicio lege și nicio morală care să întrerupă această hoție. În acești 25 de ani, probabil că unele modele de sticlărie au dispărut, altele au apărut; doar mentalitatea noastră și bălțile murdare din jur au rămas aceleași.

Ridicarea României, reconstruirea ei trebuie să înceapă de jos, de la noi. Să nu așteptăm să ne salveze lideri carismatici, mai degrabă periculoși decât salvatori. Puterea e în noi înșine.”