Naționala de fotbal a României a câștigat și cel de-al doilea meci din Liga Națiunilor (Liga C, Grupa 2), 3-1 cu Lituania, luni seară, în Ghencea, și e deja lider clar. Mircea Lucescu are parte astfel de o revenire în forță pe banca tricolorilor după 38 de ani de pauză. Dacă naționala câștigă grupa cu un punctaj bun, atunci va intra sigur în barajul pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026. Aceasta ar fi o variantă de rezervă, teoretic mai ușoară, ca România să revină după 28 de ani la turneul final, în cazul în care nu reușim să ne calificăm din preliminariile Campionatului Mondial.
Meciul s-a jucat pe un gazon absolut execrabil în stadionul „Steaua“, cu 28.168 de spectatori în tribune. Starea de necrezut a suprafeței de joc a făcut întâlnirea mult mai grea decât s-ar fi așteptat inițial tricolorii. Mihăilă a deschis scorul foarte repede, în minutul 4, dintr-o pasă a lui Stanciu, dar balticii au revenit și au egalat în minutul 34 prin Kucys.
La pauză a fost 1-1, iar românii nu reușeau să-și impună deloc jocul – ba dimpotrivă, lituanienii reușiseră să aibă mai mult posesia balonului și chiar să tragă de mai multe ori la poartă, avantajați de faptul că, din cauza gazonului prost, pasele nu prea se puteau da la firul ierbii.
Lucrurile au mers greu și după pauză, lituanienii continuând să le pună mari probleme tricolorilor.
Gazonul infect, VAR-ul salvator și rezervele decisive
Mircea Lucescu a reușit să schimbe cursul jocului prin trei schimbări inspirate, introducându-i în teren în minutul 70 pe Ianis Hagi și Mitriță, iar în minutul 88 pe Alibec, în condițiile în care Dennis Man, Marius Marin și Drăguș erau evident obosiți, fiind titulari și în Kosovo, cu trei zile în urmă.
Cele trei rezerve s-au dovedit decisive pe final. Hagi jr. a obținut în minutul 87 un penalty transformat de Răzvan Marin, iar în al doilea minut de prelungiri Mitriță a înscris și el, după un contraatac purtat împreună cu Alibec.
Două decizii de arbitraj, în care VAR-ul a fost decisiv, au contat decisiv în victoria noastră, care la un moment dat părea o iluzie.
- În minutul 78, la scorul de 1-1, Lituania a marcat prin Antanavisius, dar după intervenția video-arbitrajului s-a stabilit că balticul a lovit balonul după ce acesta fusese prins între palme de portarul Târnovanu. Golul a fost anulat de arbitrul sloven Rade Obrenovici, care inițial îl validase.
- În minutul 84, Ianis Hagi l-a driblat în careu pe Lasickas, care l-a faultat, dar arbitrul a făcut semn ca jocul să continue. Abia după intervenția VAR și-a schimbat decizia, dându-i ocazia lui Răzvan Marin să transforme un nou penalty.
Gazonul stadionului Steaua a fost execrabil, zădărnicind jocul „la firul ierbii” pe care-l imprimă echipei selecționerul Mircea Lucescu. Stadionul, construit din bani publici, aparține Ministerului Apărării Naționale (MApN), care e condus de PSD-istul Angel Tîlvăr, fiul unui fost mare securist din județul Vrancea.
România – Lituania 3-1: Mihăilă (4), R. Marin (87 – din penalty), Mitriță (90+2) / Kucys (34)
ROMÂNIA: Târnovanu – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin (56 Olaru), Stanciu – Man (70 I. Hagi), Drăguș (88 Alibec), Mihăilă (70 Mitriță). Selecționer: Mircea Lucescu (79 de ani).
Rezultatele primelor două etape:
- Kosovo – România 0-3
- Lituania – Cipru 0-1
- România – Lituania 3-1
- Cipru – Kosovo 0-4.
Clasamentul Grupei 2
Obiectiv: să câștigăm Grupa 2 cu cel mai bun punctaj din Liga C. Principala rivală: Suedia sau Slovacia
Pentru România urmează două partide decisive, luna viitoare, în deplasare, care pot aduce foarte rapid câștigarea grupei, revenirea în Liga B a Ligii Națiunilor și mai ales prezența în barajul de calificare la Mondiale:
- 12 octombrie: Cipru – România
- 15 octombrie: Lituania – România.
Încă 6 puncte în aceste întâlniri ar face, foarte probabil, ca tricolorii să nu mai aibă emoții în ultimele două jocuri ale grupei, ambele acasă, cu Kosovo și Cipru, în care punctele ar putea fi totuși importante pentru prezența la barajul CM 2026, primul turneu final cu 48 de participante (față de 32 la edițiile precedente).
La Mondialul din 2026, găzduit de SUA, Mexic și Canada, din Europa se califică 16 echipe: 12 direct (câștigătoarele celor 12 grupe preliminare, grupe care vor fi trase la sorți în luna decembrie a acestui an), plus 4 în urma unui baraj cu semifinale + finale (deci, în care trebuie să elimini doi adversari).
Dintre cele 16 echipe participante la baraj, 12 vor veni din preliminariile CM 2026 (ocupantele locului 2 în cele 12 grupe), iar 4 din Liga Națiunilor (câștigătoare de grupă care nu au prins locurile 1-2 în preliminariile Mondialului).
Evident, au prioritate câștigătoarele de grupă din Liga A (4 la număr) și cele din Liga B (alte 4) ale Ligii Națiunilor, dar acestea, de obicei, ocupă locurile 1-2 în preliminariile mondiale clasice, fiind mari puteri precum Germania, Spania, Franța, Italia, Portugalia, Olanda (în Liga A) sau Anglia (Liga B), unde evoluează și alte formații puternice sau incomode, precum Austria, Norvegia, Turcia, Slovenia, Cehia, Ucraina etc.
În celelalte trei grupe din Liga C, rivalele României la punctaj superior ar putea fi Suedia, Slovacia (Grupa 1), Belarus, Bulgaria, Irlanda de Nord (Grupa 3), Armenia și Macedonia de Nord (Grupa 4). Până acum, după două etape, punctaj maxim (6 puncte din 6) au doar România (golaveraj 6-1), Suedia (6-1) și Slovacia (3-0).
Avantajul României este că a câștigat deja pe terenul principalei rivale, iar Suedia și Slovacia se pot „șunta” reciproc, pierzând puncte prețioase.
Nu este exclus ca din Liga C să promoveze la barajul pentru Mondiale chiar două sau trei câștigătoare de grupe, în caz că aproape toate echipele care vor triumfa în grupele din Liga A și Liga B să se claseze pe locurile 1-2 din preliminariile Campionatului Mondial.
Nu e exclus nici ca unele câștigătoare de grupe din Liga C, precum România și Suedia/Slovacia, să se claseze pe locurile 1-2 din preliminariile mondiale, caz în care nu ar mai fi rivale.
Încă o miză: locul în clasamentul FIFA
Tragerea la sorți a grupelor preliminare pentru CM 2026, zona Europa, va avea loc în luna decembrie a acestui an, pe baza clasamentului FIFA la acel moment.
Clasamentul FIFA va fi influențat decisiv de parcursul din Liga Națiunilor, dat fiind că toate meciurile din această ediție se joacă în lunile septembrie – octombrie – noiembrie.
Așadar, orice punct obținut în Liga Națiunilor va influența locul pe care-l vom ocupa în clasamentul FIFA și, implicit, șansele de a prinde urna a doua valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor CM 2026. În acest caz, vom evita un adversar din urna a doua și vom primi unul din urna a treia, pe lângă cei din urnele 1, 4 și eventual 5 (unele grupe vor avea 4 echipe, altele 5).
România n-a mai ajuns la Mondiale de 26 de ani, după ce – prin Generația de Aur – participase la trei turnee finale consecutive: 1990 (Italia), 1994 (SUA) și 1998 (Franța). De fiecare dată, naționala ce-l avea ca lider pe Gheorghe Hagi (tatăl lui Ianis Hagi) a trecut de grupe, ajungând în „optimi” (1990, 1998) sau chiar în „sferturi” (1994). De două ori a fost eliminată la penalty-uri (1990 – după 0-0 cu Irlanda; 1994 – după 2-2 cu Suedia), iar o dată dintr-un penalty în timpul regulamentar (1998 – 0-1 cu Croația).