Gheorghe Falcă, şeful Asociaţii Municipiilor din România a spus-o pe şleau, legat de intenţia guvernului de a-i „jefui” prin noul proiect de buget:
„Ministrul de Finanţe a minţit. Oraşele nu au avut încasări mai mari anul trecut, veniturile au scăzut. Dacă mâine cifrele nu bat, primarii se vor muta în faţa guvernului pentru un protest, în numele cetăţenilor noştri”.
E durere mare. Marile oraşe din România sunt jumulite de bani de către un guvern care a rămas în pană de bani din cauza propriilor nenorociri (majorări de salarii pe datorie, împrumuturi aberante etc). România nu are buget nici la ora asta, iar statul condus de PSD şi ALDE nu mai are bani de pensii şi salarii decât pentru cel mult trei luni, potrivit celor mai optimişti analişti.
Din această cauză, taie pensii (prin neaplicarea indexării legale), plafonează salarii, rade investiţii şi, mai nou, ia banii oraşelor ca să-i arunce în gaura bugetară.
Până şi primarii PSD s-au revoltat.
„Ne-a ajuns cuţitul la os. Vrem 30% din buget, acum avem 20%, suntem cea mai subfinanţată ţară ca administraţie locală”, a spus şi Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 din Bucureşti.
Imaginea de mai sus face toţi banii. Ea arată un tip de politician infinit mai rezonabil decât cel din guvern sau parlament: primarul. Indiferent de partid, primarii marilor oraşe arată că sunt mai responsabili decât colegii lor. De ce? Pentru că vor să se ţină de cuvânt: le opresc oamenilor impozite pentru a le răsplăti prin investiţii locale.
Dar guvernul nu are treabă cu oamenii. Ci cu stors bani din piatră seacă pentru a acoperi deficitul pe care el însuşi îl produce, prin măsuri iresponsabile gen „ordonanţa lăcomiei”.