Etapa a 14-a a Superligii 2025-2026 e cea în care FCSB și CFR continuă drumul spre play-off, Craiova și Rapid vor să mărească distanța față de ele, iar Cristiano Bergodi debutează la U Cluj – a zecea echipă din fotbalul românesc ajunsă în CV-ul antrenorului italian.
Vezi Oferta Superbet pentru runda #14 și alege inspirat!
FC Argeș – Dinamo, meci cu iz de play-off
Formația lui Bogdan Andone are două meciuri succesive fără gol marcat. După un 0-1 acasă cu Petrolul, a venit un 0-0 cu Farul, la Ovidiu. Totuși, eșecul cu ploieștenii constituie singura înfrângere a alb-violeților din ultimele 9 partide oficiale. Este o perioadă nu foarte spectaculoasă pentru ”vulturi”, fiecare din ultimele lor patru confruntări având ”0-1 goluri” la final.
Vineri, de la ora 20.30, Dinamo vrea să se reabiliteze la Mioveni după eșecul din derby-ul cu Rapid (0-2). A fost cel de-al doilea insucces din acest campionat pentru roș-albi. Iar trupa lui Zeljko Kopici are motive de optimism, având în vedere că de ”afară”, Dinamo a obținut nu mai puțin de 14 puncte în actuala ediție a Superligii (față de 13 pe teren propriu). Notabil faptul că roș-albii au înscris în fiecare deplasare din acest campionat.
Oțelul – U Cluj: Bergodi, la debut
”Șepcile roșii” au rămas fără Ioan Ovidiu Sabău, care a demisionat după ultima rundă, și au trecut la Cristiano Bergodi, revenit în Superligă după precedentul mandat de la Rapid. U Cluj este abia pe 10, cu 14 puncte, în timp ce gălățenii traversează o perioadă excelentă, urcând pe o poziție de play-off (6), cu 19 puncte.
Oțelul vine după două victorii consecutive cu același scor, 4-0: acasă cu Metaloglobus, ”afară” cu UTA. Echipa lui Laszlo Balint se descurcă bine la Galați, acolo unde a adunat 14 puncte în prezentul campionat. Singurul eșec suferit în propriul fief este cel cu FC Botoșani (0-1). Atenție: niciunul din ultimele cinci jocuri ale gălățenilor n-a avut ”GG” (ambele echipe marchează)!
U Cluj a suferit eșecuri în ultimele două etape: 1-2 la Csikszereda, apoi 0-2 acasă, cu liderul FC Botoșani. Alb-negrii au ajuns la cinci jocuri consecutive fără vreo victorie. Important: toate cele trei victorii ale Universității au venit din deplasare!
Meciul Oțelul – U Cluj se va disputa sâmbătă, de la ora 16.00.
Hai pe Superliga.ro pentru toate informațiile relevante!
Metaloglobus – Univ. Craiova: încă o surpriză a gazdelor?
”Lanterna roșie” a Superligii a furnizat în etapa trecută cea mai mare surpriză a sezonului, trecând acasă cu 2-1 de campioana FCSB. Chiar și așa, Metaloglobus rămâne pe ultima poziție, cu numai 6 puncte, și o așteaptă pe Universitatea Craiova (duminică, de la ora 14.00) din postura de cea mai slabă defensivă a elitei, cu 28 de goluri înscrise. În plus, formația lui Mihai Teja a primit gol în fiecare meci de pe teren propriu.
Universitatea este pe locul 3, cu 27 de puncte. Etapa trecută, elevii lui Mirel Rădoi au obținut primul triumf după patru jocuri oficiale fără vreo izbândă, dispunând acasă cu 3-1 de Unirea Slobozia. Alb-albaștrii sunt mai discreți în deplasare, unde au acumulat numai 8 puncte în 6 jocuri.
FCSB – UTA: campioana și victima preferată
Roș-albaștrii nu-și mai permit multe erori dacă vor să revină cât se poate de repede în prim-plan. FCSB se află abia pe locul 12, cu 13 puncte, și vine după eșecul incredibil de la Metaloglobus (1-2).
Echipa lui Elias Charalambous traversează o perioadă deloc spectaculoasă. Are două triumfuri la rând acasă, ambele cu 1-0, contra Oțelului și a Universității Craiova. Cinci din ultimele șase jocuri din Superliga ale FCSB au avut rezultate la o diferență de cel mult un gol. Numai 15 goluri a înscris FCSB în campionat până acum.
UTA nu are nici ea un moment bun. Vine după un 0-4 acasă cu Oțelul, dar în condițiile în care înainte de pauză a rămas în inferioritate numerică. Arădenii sunt la 8 meciuri consecutive fără victorie în campionat, ultimul triumf din Superliga fiind cel din 9 august (2-1, acasă, cu Farul).
FCSB a învins în fiecare din ultimele trei dispute directe. De altfel, UTA a cedat în fiecare din ultimele 6 vizite efectuate pe terenul celor de la FCSB.
Meciul FCSB – UTA se va disputa duminică, de la ora 20.30.



