Migranții care forțează granițele de răsărit ale Uniunii Europene ar urma să fie deportați în Rwanda, conform unei propuneri făcute de Joachim Stamp, reprezentantul special pentru acorduri privind migrația din Guvernul Germaniei. În acest moment, ar fi vorba de circa 10.000 de persoane pe an care sunt în această situație, iar cele mai multe pătrund prin Polonia, după ce sunt aduse de regimul Lukașenko, din Belarus, la graniță pentru a pune presiune pe UE.
Germania e, la un deceniu după „invazia“ declanșată de politica porților deschise dusă de Angela Merkel, la polul opus situației din 2015. Berlinul caută măsuri de limitare a numărului de refugiați. Planul din 2015, de a integra sutele de mii de migranți din Asia și Africa, de a-i învăța limba și de a-i instrui pentru a crește forța de muncă, a eșuat dezastruos. Oamenii nu s-au integrat, nu s-au angajat, iar fenomenul infracțional și mișcările islamiste radicale au luat avânt.
Acum, Germania se gândește să-i deporteze în Rwanda pe migranții ilegali, Guvernul fiind supus unei mari presiuni din partea opiniei publice. Un atac cu cuțitul lansat la Solingen pe 23 august, când un sirian, fanatic musulman afiliat ISIS, a ucis cu cuțitul 3 oameni și a rănit alți 8, a făcut ca subiectul să devină de primă importanță în țară.
Acum, Joachim Stamp propune ca UE să apeleze la soluția deportării în Rwanda pentru migranții care trec granițele din Est. Deocamdată, acest lucru n-ar urma să-i vizeze și pe cei care vin dinspre Mediterana sau din alte părți. E vorba de o reactualizare a planului britanic din 2022 la care noul Guvern de la Londra a renunțat.
Deportarea ar urma să se facă sub egida ONU, iar autoritățile din Rwanda și-au arătat disponibilitatea de a-i primi pe migranții ilegali.
Pentru a pune în aplicare măsura e nevoie să se renunțe la „elementul de conexiune“ prevăzut în Sistemul European Comun de Azil (CEAS), care prevede că migranții pot fi deportați doar în țări unde aceștia au „o conexiune socială“, adică se pot integra.