joi, noiembrie 21, 2024
AcasăAlegeri 2020Remus Cernea revine în politică

Remus Cernea revine în politică

-

Deşi a fost parlamentar un singur mandat, 2012 – 2016, Remus Cernea a rămas în conştiinţa publică românească pentru felul atipic de a face politică. Cel care a fost supranumit „rebelul” Parlamentului, acum, se întoarce.

Cu părul lung, mai mereu fără cămașă, purtând tricou, Remus Cernea proiecta imaginea hipiotului aterizat la tribuna Parlamentului României. Discursul său era o ciudăţenie, într-o mare a limbajului de lemn şi cutumelor neocomuniste. Nu de puţine ori, Remus Cernea a acuzat PSD-ul că încalcă procedurile de vot şi fraudează votul în plen. Protestele îi aduceau tăierea microfonului şi insulte din partea lui Valeriu Zgonea, preşedintele PSD al Camerei Deputaţilor.

Ca deputat, Remus Cernea a adus pe agenda Parlamentului teme în premieră. Parteneriatul civil, separarea între stat și biserică, protecția minorităților şi drepturile omului, protecția mediului şi animalelor, lupta contra proiectului de la Roșia Montană sau a gazelor de șișt sunt câteva dintre ele.

- Advertisement -
Remus Cernea, în timpul mandatului de deputat. (sursa foto: Google)

Remus Cernea a fost lider al Partidului Verde, din partea căruia a candidat la alegerile prezidențiale din 2009, obținând sub 1% din sufragii. Acum, după patru ani de absenţă din viaţa politică, Remus Cernea doreşte să se întoarcă acolo unde s-a făcut cunoscut. În Parlament. Într-un interviu acordat RFI, acesta spune:

Revin în politică pentru că tot mai mulți oameni îmi spun că absența mea se simte. (…) acum nimeni nu mai luptă pentru protecția mediului, pentru drepturile omului, pentru drepturile animalelor și pentru alte cauze pe care le-am susținut. Asta îi face pe foarte mulți să se simtă nereprezentați. Într-adevăr, dacă ne uităm la legislatura actuală, nu s-au înregistrat reforme.”

Remus Cernea spune că nu a stat degeaba în ultimii patru ani. Dimpotrivă. A învăţat mult, activând în antreprenoriat. De asemenea, acesta s-a înscris la Philosophy, Politics and Economics,  master al Facultăţii de Filosofie, la Universitatea din Bucureşti. Fostul deputat este vegan şi practică intens activităţi sportive.

- Advertisement -
Remus Cernea, la sala de sport (sursa foto: Facebook)

Deşi nu a dezvăluit din partea cărui partid politic va candida pentru un nou mandat de deputat în Parlamentul României, Remus Cernea spune că doreşte să promoveze valorile de care societatea românească are nevoie pentru ca democraţia să înflorească, să crească şi să se maturizeze.

Paul Palencsar, jurnalist şi teolog

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -