O nouă declaraţie bezmetică din tabăra PSD. Secretarul general interimar al partidului, Codrin Ştefănescu, a readus astăzi în discuţie suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis. Declaraţia fruntaşului PSD (ex-PRM) este plină de minciuni sforăitoare.
„În mod cert, Iohannis se cere suspendat. Prin tot ceea ce face în fiecare zi, devenind tot mai duşmănos cu propria-i ţară, încălcând în mod deliberat toate legile ţării, Constituţia şi deciziile Curţii Constituţionale, Iohannis acţionează în mod clar conform unui plan creat de şefii unei instituţii, în sensul de a fi suspendat. Aceste mişcări deasupra legii prin care arată că se ştie protejat de parchete şi de alte instituţii de forţă, dar blochează la nesfârşit România. Mai mult, prin tot ce întreprinde în ultima perioadă, Iohannis îndeamnă opinia publică la nesupunere constituţională, călcând astfel în picioare toate deciziile democraţiei şi statului de drept”, a declarat secretarul general al PSD pentru Mediafax.
„Refuzând pe bandă rulantă nominalizări de miniştri, schimbarea unor şefi de parchete şi de instituţii, iar mai nou numirea noului şef al Armatei Române, transmite un mesaj foarte clar că nu-i mai pasă de nimeni şi de nimic. Şi ne cere pur şi simplu nouă, celor din coaliţia de guvernare, să începem procedurile de suspendare, chestiune la care va trebui să ne gândim foarte serios, pentru că lucrurile au luat-o razna, iar opinia publică este absolut siderată de ceea ce se petrece în ultimul timp”, a mai spus Codrin Ştefănescu, într-un discurs halucinant.
Bietul Johannis,
A ajuns ciuca bataii pentru psd-istii agenti pro-rusi. Ei vor sa desfiinteze si ultima reduta pro-vest: Klaus Johannis!
Javrele latra la cainele de rasa, l-ar sfasia….