Procurorii au reținut-o joi pe Daniela Coța, consilieră a Vioricăi Dăncilă pe când aceasta era premier, sub acuzația că a furat 1,9 milioane de lei din fondurile ACS Volei Municipal Zalău, echipă finanțată de primărie. Clubul a și dat faliment.
Daniela Coța a primit mandat de reținere pentru 24 de ore alături de soțul său, Vasile Coța, care ar fi participat și el la coțcării.
PSD-iștii au încercat să falsifice actele clubului sportiv, după ce au băgat mâna în buget. Daniela Coța era șefa Organizației de Femei PSD Sălaj și fost viceprimar al Zalăului
Soții Coța erau bine înfipți în administrația locală și conectați la banii publici prin intermediul clubului sportiv municipal. Vasile Coța era președintele ACS Volei Municipal Zalău, iar procurorii au indicii temeinice că a delapidat 1,9 milioane de lei din bugetul clubului.
Cei doi PSD-iști au încercat să falsifice acte oficiale ale grupării de volei, spun anchetatorii. În urmă cu o lună, publicația Fanatik.ro a scris că gruparea din Sălaj a dat faliment.
Daniela Coța este un membru important al PSD. A fost viceprimar al Zalăului, candidat al social-democraților la alegerile parlamentare din 2016 și conducea Organizația de Femei PSD Sălaj. Este prietenă a Vioricăi Dăncilă și a fost adusă de aceasta la București, în calitate de consilier, în ianuarie 2019.
PSD a anunțat vineri că a suspendat-o un an pe Daniela Coța.
Băi frate, parcă a tunat și fulgerat Dumnezeu cu toate urâțeniile, hidoșeniile, spurcăciunile, lepădăturile, centuristele, țațele, țoapele, borfașele, analfabetele … în ‘troaca’ asta a ciumei roșii trădătoare mizerabile ! Îți vine să vomiți, nu alta !!!