vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăMainConcediat pentru că-și teroriza elevii cu propagandă antivaccinistă, un profesor amenință cu...

Concediat pentru că-și teroriza elevii cu propagandă antivaccinistă, un profesor amenință cu Șoșoacă. „Marș afarăăăăă! Nu ai ce căutaaaaaa!” / „Doar un telefon am de dat și declanșez uraganul”

-

Propaganda antivaccinistă tolerată de autorități naște cazuri monstruoase. Liceul Teoretic „Lascăr Rosetti“, din Răducăneni, județul Iași, a fost silit să concedieze un profesor care ajunsese să-și amenințe și să-și terorizeze elevii cu teoriile conspiraționiste, scrie Reporteris.ro. Avertizat de părinți că are un comportament inadecvat, individul a început să-i amenințe și pe aceștia cu Șoșoacă.

Profesorul Augustin Cezar Vieru a continuat războiul cu școala, copiii și părinții și după ce a fost dat afară. El a contestat decizia unității de învățământ în instanță.

În paralel, în mediul online, a continuat să-i amenințe pe elevi și pe părinții acestora. El se lăuda: „Sunt vicepreședintele Partidului Noua Dreaptă, pentru cine nu știa“.

- Advertisement -

Specializarea lui Augustin Cezar Vieru n-are nicio legătură cu medicina – este profesor de științe sociale. Cu toate acestea, el făcea o violentă campanie antivaccinistă printre elevi, pe care-i bombarda, literalmente, pe rețelele de socializare, cu tot felul de linkuri dubioase, către site-uri și conturi conspiraționiste unde „se demonstra“ cât de periculoase sunt vaccinurile.

Elevii i-au atras atenția profesorului, pe Facebook, că-și depășește atribuțiile și că mesajele lui n-au legătură cu materia pe care o predă. Acesta le răspundea cu amenințări și jigniri.

Câteva mostre de replici ale profesorului Augustin Cezar Vieru când i se scria să înceteze propaganda antivaccinistă:

- Advertisement -
  • „Marș afaraaaaaa. Nu ai ce căutaaaaaa. Și îți vorbesc cu marș pentru că așa vrea mușchiul meu”.
  • „MĂI!!!! DAR TU ÎMI SPUI MIE CE SĂ SPUN ȘI CE NU? DAR NU ȚI-E RUȘINEEEEEE? UNDE TE TREZEȘTI SĂ DAI INDICAȚII UNUI PROFESOR?””
  • “GURA! NU ȚI-AM CERUT PĂREREA!”
  • „NOTA SCĂZUTĂ LA PURTARE!”
  • „COMUNISMUL E A CELOR CU VACCINUL. NOI NE OPUNEM ACESTUI COMUNISM“.

Fiind vorba de elevi ceva mai mari, de la clasele de gimnaziu, aceștia n-au tolerat limbajul și manifestările profesorului. Adolescenții și părinții lor au încercat întâi să discute cu acesta și să-l potolească. Elevii de clasa a VIII-a i-au atras atenția că n-are dreptul să-i amenințe și să se răzbune doar pentru că nu cred în teoriile lui fantasmagorice despre conspirații mondiale.

Pe grupul de Messenger Facebook pe care-l crease, și unde prezența elevilor era obligatorie, în caz contrar aceștia fiind amenințați cu corigența, profesorul posta încontinuu, inclusiv noaptea, mesaje și linkuri antivacciniste, precum și transmisii de la proteste antivaccin. Exasperată, o fată ajunsese să-i răspundă: „Lăsați-mă să dorm. Nu mai dați mesaje că nu-mi pasă ce spuneți!“.

O mamă a intervenit pe grupul deschis de clasă pe o rețea de socializare și a scris: „Bună seara. Sunt mama lui Marius. Mă tot uit aici pe conversații și nu îmi vine să cred ceea ce citesc aici. (…) Mi se pare mult peste orice nivel de acceptare ceea ce scrie aici un domn profesor! Domnule profesor, vreau să cred că aici este doar o glumă proastă din partea dvs și astăzi nu vă simțiți ok. Nu cred că un profesor are asemenea discuții cu elevii dumnealui. O seară bună“.

Replica profesorului Vieru, poreclit ironic de copii „BOSSU“, a fost halucinantă: „Nu știe cu cine se pune. În poza de mai sus sunt cu Tudor Ionescu, președintele pe țară al partidului ND. Mai mult, eu am și nr doamnei senator Șoșoacă. Mă gândesc chiar să-i fac cunoscut acest caz. Și are ea grijă apoi și de doamna agresivă din seara asta. Poate vreți un scandal de proporții naționale. Doar un telefon am de dat și declanșez uraganul. Vedem noi apoi cine rămâne fără pâine“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Acuzații grave ale cercetătorului Octavian Jurma: Guvernul ar fi falsificat din nou cifrele pandemiei! „În săptămânile trecute s-au înregistrat cu până la 50% mai multe decese decât s-au raportat oficial“

* VIDEO. Lui Klaus Iohannis i s-a întors în față, după un an și jumătate, chiar la Sibiu: „Jó napot kívánok, PSD!”. Bonus: „La biserică… degeaba”

* Orban: „Se construiește un monstru! Noua alianță va controla tot – Parlament, Președinție, primării, consilii județene… Va fi foarte greu de luptat cu acest monstru. Ne vom alia cu USR pentru a salva democrația“

* Cel mai mare fermier din județul Cluj, proprietarul mărcii „brânza de Năsal”, a murit înghețat în canalizarea fermei sale, la 52 de ani. A vrut să monteze o țeavă și n-a mai putut ieși

* KGB-istul Iurie Roșca spune că propagandistul-șef de la Sputnik a fost omorât de medici, „specializați în arta depopulării”!

* ÎPS Teodosie, ”citit” de Arsenie Boca? Sfântul Ardealului nu a vrut să-l vadă pe fostul colaborator al Securității

* Ilie Năstase a ajuns în spital de furie că nașul său, Ciprian Marica, l-a lăsat fără „afacerea Voința”, tunul imobiliar de 50.000.000 de euro pe care fostul tenismen l-a dat cu ajutorul a trei politicieni: Crin Antonescu, Adrian Năstase și Tăriceanu

* Gică Popescu: „Nu m-am uitat la meci, m-am uitat la Formula 1. Ăștia de la FRF au luat-o razna rău de tot!” Concluzia campaniei ratate pentru CM 2022

* Revoluția votului în Bulgaria: a câștigat partidul anticorupție înființat recent de doi absolvenți Harvard

* De 12 zile, de când l-a acuzat de viol pe fostul vicepremier al Chinei, tenismena Shuai Peng e de negăsit! A fost lider mondial la dublu

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -