joi, martie 28, 2024
AcasăPariuri sportivePolonia - Arabia Saudită. Lewandowski versus revelația etapei 1 la SuperMondial

Polonia – Arabia Saudită. Lewandowski versus revelația etapei 1 la SuperMondial

-

Arabia Saudită intră în acest meci în calitate de lider al Grupei C, cel mai șocant lider după prima fază de meciuri. Polonia caută prima victorie după remiza fără goluri cu Mexic.

Aceasta este prima întâlnire a Poloniei cu Arabia Saudită din martie 2006, într-un meci amical, când Polonia s-a impus cu 2-1, grație unei duble a lui Lukasz Sosin.

Meciul este programat să înceapă sâmbătă, la ora 15.00, pe stadionul Education City, o locație nouă pentru ambele echipe.

Prinde acum cea mai bună ofertă de cote și SuperPariuri!

- Advertisement -

Remiza albă a Poloniei

Europenii au scos un singur punct din primul meci de la această ediție a Mondialului. Au avut ocazia de a înscrie și de la punctul cu var, dar Ochoa a apărat penalty-ul executat de Lewandowski.

Polonia fost în minus la capitolul posesiei, cu 39%, și a avut doar două șuturi pe poartă. A obținut 5 cornere și a fost sancționată cu un singur cartonaș galben, deși a comis 15 faulturi.

Lipsa de agresivitate se vede și în statistica ofsaidurilor: nu au avut niciunul!

- Advertisement -

Probabil că cel mai bun jucător din meci al Poloniei a fost portarul Szczesny, care a parat cele 4 șuturi pe poartă ale mexicanilor.

De asemenea, polonezii au stat rău și la capitolul paselor, cu doar 322 și o acuratețe de numai 71%.

Extazul Arabiei Saudite

Victoria cu Argentina a declanșat sărbătoare națională în Arabia Saudită. Ziua de miercuri, 23 noiembrie, a fost liberă pentru toți locuitorii țării care a bătut Argentina lui Messi, starul care a deschis scorul în acel meci, de la 11 metri.

Veștile proaste pentru arabi au continuat în acea primă repriză, când Salman Al-Faraj a părăsit terenul accidentat.

Însă, după pauză, energia lor s-a schimbat cu totul. Bine așezați pe teren și cu o linie defensivă care a jucat sus, cu mult curaj, i-au prins în ofsaid, la propriu și la figurat, pe sud-americani. Imediat a venit și primul gol, în minutul 48, lovitură care a declanșat frenezia.

Într-un moment în care lumea se aștepta ca saudiții să se baricadeze în defensivă, ei au continuat recitalul și au mai marcat o dată, la 5 minute după primul gol, cu un șut plutitor din careul de 16 metri.

Din acel moment, Argentina a mai avut o singură ocazie în aproape o repriză, în ciuda posesiei de 69%.

Arabia Saudită, trupa antrenată de francezul Hervé Renard, a terminat meciul cu două șuturi pe spațiul porții, două cornere, 21 de faulturi și 6 cartonașe galbene.

Instalează acum gratuit aplicația Superbet și inspiră-te pentru bilete de pariuri direct în rețeaua tipsterilor: SuperSocial!

Ce e bine să mai știi

Acesta este doar al treilea meci al Poloniei la Cupa Mondială împotriva unei națiuni asiatice, după 0-2 cu Coreea de Sud (în 2002) și 1-0 cu Japonia (în 2018).

Arabia Saudită a pierdut 9 din cele 10 meciuri disputate la Mondiale împotriva unor națiuni europene, excepție făcând victoria cu 1-0 în fața Belgiei în 1994. Saudiții au pierdut fără excepție ultimele 8 astfel de meciuri, dintre care ultimele 7 fără să fi marcat vreun gol!

Polonia nu a primit gol în ultimele două meciuri disputate la Cupa Mondială. Doar în 1974 și 1978 a mai înregistrat trei meciuri consecutive fără gol primit la turneul final.

17% din meciurile Poloniei la Mondiale s-au încheiat fără goluri (6/35), cel mai mare procent dintre toate echipele care au jucat cel puțin 15 meciuri în această competiție.

Polonia a avut doar 6 șuturi spre poarta Mexicului, cel mai mic număr de șuturi într-un singur meci de Cupă Mondială de când Opta are aceste date (din 1966).

Echipele probabile

Polonia: Szczesny – Bereszynski, Glik, Kiwior – Cash, S Szymanski, Krychowiak, Zielinski, Zalewski – Milik, Lewandowski.

Arabia Saudită: Al-Owais – Abdulhamid, Tambakti, Al-Bulayhi, Al-Burayk – Al-Abed, Al-Malki, Al-Buraikan, Kanno, Al-Dawsari – Al-Shehri.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -