marți, aprilie 16, 2024
AcasăEconomie"Criminalii care au adoptat ordonanţa taxei pe lăcomie trebuiau arestaţi deja"

„Criminalii care au adoptat ordonanţa taxei pe lăcomie trebuiau arestaţi deja”

-

Guvernul Dăncilă a aprobat la finele anului trecut ordonanţa privind aşa-numita „taxă pe lăcomie”, în fapt o măsură de criză prin care statul a impus taxe suplimentare în sectoare precum cel bancar, energetic, divertisment.

Decizia a cutremurat sistemul bancar, care a evitat să mai împrumute România. Executivul se află din acest motiv în mare „foame” de bani: de moment, plata pensiilor şi salariilor este asigurată cel mult 4 luni, din rezerva trezoreriei de stat.

Efectele sunt însă devastatoare. Suprataxarea impusă de „ordonanţa lăcomiei” loveşte deja atât în companii, cât şi în clienţii lor. La final, afectaţi vor fi simpli cetăţeni, de fapt, care vor plăti mai mult pentru produse şi servicii – practic echivalentul unei tăieri de venituri.

- Advertisement -

Semnalele de alarmă trase de mediul de afaceri nu au fost suficiente. Azi, a fost rândul liderului PMP Eugen Tomac să preia ştafeta avertismentelor, şi a făcut-o la modul foarte dur.

„Într-o ţară unde încălcarea şi trădarea se pedepseşte cu închisoarea, aceşti oameni ar fi fost arestaţi deja, pentru că lovitura este teribilă pentru economie şi nu mai putem să trăim cu speranţa că există soluţii şi în altă parte. Eu vreau ca românii să trăiască, aici, în ţara lor, cu locuri de muncă bine plătite, aici, şi acest lucru se poate realiza atunci când la Palatul Victoria există un guvern responsabil care se gândeşte la binele tuturor, nu la binele unei găşi care, repet, a stat în vacaţă o lună şi jumătate şi dintr-o dată s-au trezit că au de întocmit un buget pentru anul în curs”, a declarat Eugen Tomac, citat de Mediafax.

Reacţia preşedintelui Iohannis

„Ordonanţa lăcomiei” loveşte şi în veniturile bugetare ale statului; orice suprataxare are acest efect negativ. Azi, preşedintele Iohannis a semnalat gravitatea situaţiei fiscale prin faptul că guvernul PSD-ALDE nu a fost capabil să finalizeze un proiect de buget pentru 2019 la timp.

- Advertisement -

”Întârzierea bugetului cu aproape două luni de către Coaliția PSD-ALDE este complet nejustificată și demonstrează încă o dată lipsa de seriozitate și de profesionalism a actualei coaliții, precum și lipsa preocupării acesteia pentru bunul mers al economiei și administrației în România. În vreme ce bugetele necesare asigurării securității cetățeanului scad, avem o creștere inacceptabil de mare a alocărilor către partidele parlamentare, al cărei principal beneficiar este, deloc surprinzător, chiar PSD. În condițiile în care în România nu se construiesc autostrăzi, nu se modernizează spitale, nu există toalete și apă curentă în toate școlile din țară, este revoltătoare majorarea uriașă prevăzută în bugetul anului curent pentru partidele parlamentare”, a declarat Klaus Iohannis, într-un comunicat.

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. Exceptional spus, doar ca nimeni nu-l ia in seama pe bietul Tomac…parc-ar fi un copil de suflet care are si el glas ! Eu ii apreciez alegatiile, e un om serios, dar nu stiu in ce masura are el impact oriunde ar face aceste ziceri…Asta pentru ca l-am auzit de nenumarate ori spunand lucruri foarte rezonabile si indraznete si nu a creat impact…Eu ii doresc succes, oricum ! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -