joi, aprilie 18, 2024
AcasăNewsOPRIŢI nebunii! "Vom da amnistia. Facem dreptate până la capăt". Delirul PSD-ALDE,...

OPRIŢI nebunii! „Vom da amnistia. Facem dreptate până la capăt”. Delirul PSD-ALDE, prin gura lui Codrin Ştefănescu

-

Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD,  a declarat în această seară, la România TV, că PSD şi ALDE vor merge „până la capăt” cu modificarea legislaţiei penale al cărei scop final este salvarea corupţilor. Omul lui Dragnea a promis modificarea codurilor penale prin ordonanță de urgenţă. Fără a pomeni cuvântul „graţiere”, el a spus că amnistia va fi dată deoarece trebuie „să facem dreptate până la capăt”.

„Vor fi modificate codurile prin ordonanță. Va fi dată și amnistia. O să facem dreptate până la capăt. Până la capăt înseamnă până la capăt. Cel puțin toate lucrurile astea, inclusiv războiul nostru, nu cu multinaționale, ci cu companiile și cu interesele și grupurile străine care își bat joc de țară și uită să își plătească taxele și impozitele aici și care, culmea, au susținători din partea #rezist, din partea lui Soros, din partea lui Iohannis, din partea unei camarile de la PNL și USR”, a afirmat Codrin Ștefănescu, la România TV, potrivit Mediafax.

Baronii PSD în frunte cu Liviu Dragnea şi Marian Oprişan, susţinuţi public de Călin Popescu Tăriceanu, au cerut luna trecută, la tribuna Consiliului Naţional al PSD, că guvernul Dăncilă are obligaţia „să facă dreptate” dând ordonanţa amnistiei şi graţierii.

Actul nu e posibil fără semnătura ministrului Justiţiei. Tudorel Toader a făcut declaraţii ambigue zilele trecute:

- Advertisement -
  • „Până acum nu am avut sentimentul acesta, că <<voi da foc la țară>>. Știu Ordonanța 13, care a avut și un număr cu ghinion, știu efectele ei, eu am venit să sting, oarecum, focul de după ordonanță. Dar nu am această temere, pentru că nu am făcut și sigur nu voi face ceva de natură să creeze măcar o astfel de stare de pericol, darămite să-l producă în mod efectiv”, a declarat Tudorel Toader.

Cu câteva zile mai devreme, premierul Dăncilă confirmase că nu poate da ordonanţa fără avizul lui Toader, dar declaraţia ei a lăsat de înţeles că nu are nimic împotriva măsurii care ar arunca România în aer:

 „Nu am văzut până acum un proiect de ordonanță de urgență pentru amnistie și grațiere, însă nu voi accepta un astfel de act normativ dacă nu este asumat de ministrul Justiției. Au existat discuții legate de acest aspect, dacă dau grațierea în 2018. Mai mulți dintre ambasadori… Dar eu cred că multe din lucrurile pe care le spuneau erau știri false, care au fost induse. O amnistie nu o dai pentru o persoană, ci pentru că vrei să îndrepți niște lucruri”, a spus Viorica Vasilica Dăncilă.
Ordonanţa promisă de Codrin Ştefănescu şi dorită de toţi baronii PSD-ALDE ar „da foc” României, apropo de răspunsul lui Tudorel Toader. Ar distruge complet relaţiile cu Uniunea Europeană, dintr-un motiv foarte clar: UE, prin Raportul MCV, a cerut ferm guvernării actuale să corecteze de urgenţă modificările privind legislaţia penală, pornite de majoritatea PSD-ALDE şi guvernul Dăncilă.
- Advertisement -

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -