vineri, aprilie 19, 2024
AcasăJustițieOpoziţia se UNEŞTE pentru ca PSD şi ALDE să nu poată fura...

Opoziţia se UNEŞTE pentru ca PSD şi ALDE să nu poată fura alegerile viitoare. Candidat unic la şefia AEP

-

Atacul la statul de drept, declanşat de PSD-ALDE, nu are niciun sens dacă actuala guvernare nu se va asigura că nu pierde controlul puterii. Dar cum să facă asta când ambele partide nu mai au nici jumătate împreună faţă de scorul înregistrat după alegerile legislative câştigate de ele în 2016?

Există o singură soluţie: atacul la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), cea care numără şi centralizează voturile în alegeri. Preluarea conducerii acestei instituţii asigură garantarea principiului diabolic „nu contează cine câştigă alegerile, contează cine numără voturile”.

De aceea, PSD şi ALDE au încercat să-l impună la şefia AEP pe Mircea Drăghici, trezorierul PSD, implicat în afaceri penale. Scandalul legat de numele acestuia a dus ala retragerea propunerii de către PSD-ALDE.

- Advertisement -

Operaţiunea a produs ceea ce multă lume aşteaptă demult: UNITATEA opoziţiei în faţa acestui nou asalt, după cel la adresa justiţiei.

Astfel, PNL, USR și PMP au propus un candidat unic la șefia Autorității Electorale Permanente (AEP) în persoana lui Marian Muhuleţ, actual vicepreședinte al instituției, numit în funcție în 2016 de către președintele Klaus Iohannis.

Propunerea comună a PNL, USR și PMP vine ca o contrapondere la candidatul susținut de PSD pentru șefia Autorității Electorale, Constantin-Florin Mituleţu-Biucă, în prezent secretar general al AEP și fost vicepreședinte, alături de Muhuleț, până la începutul anului trecut.

- Advertisement -

Negocierile cu celelalte partide de opoziție au fost purtate de liderul deputaților PNL, Raluca Turcan.

Mitulețu-Buică a fost propus vicepreședinte al AEP în 2015 de către premierul de la acea vreme, Victor Ponta. El a fost desemnat luni candidat la funcția de președinte al instituției de către conducerea PSD, după retragerea din cursă a trezorierului partidului, Mircea Drăghici, bănuit de procurorii anticorupție că a deturnat banii primiți ca subvenție chiasr de la AEP

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Deșii de două mii de ani (cît reținem noi ,momentan !)omenirea face eforturi serioase , cu multă trudă și suferințe (personale sau de nație ,popoare ,generații întregi chiar ..) uneori de neînțeles sensul și PREȚUL imens de dureros în ansamblul său ptr. a deveni mai BUNĂ și mai aproape de CREATOR (ale cărui căi sunt atît de greu de înțeles chiar și pentru GENIILE lumii )e incredibilă infatuarea MEDIOCRILOR și profitorilor oportuniști în încăpățînarea cu care își reclamă titlul de demiurgi ,fiind capabili de a distruge o lume- și așa destul de INSTABILĂ și IMATURĂ- și a o-mpinge în dezastru în numele ”BINELUI ”-lor și al adepților LOR ,fără nici o tresărire de ”CONȘTINȚĂ ”-și aici stă MONSTRUOZITATEA lor ,ce trebuie urgent OPRITĂ ,cît încă se mai poate !ALTFEL?-DEZASTRUL și consecințele vor fi pe ”măsura ” inconștienței sau ȘI mai grave !-/vezi -NAZISMUL,COMUNISMUL și variante ale lor !..consecințele ?.Le știți !Sau ,nu?..Întrebați-i pe cei CE știu ,atunci !..APEL : la istorie ,la rațiune ,la memorie ,la cultură=NU VĂ JUCAȚI cu forțe și legități pe care nu le ÎNȚELEGEȚI !-căci pot face BUUUM ,praf și scrum din și cu ”FRAGILA ”-VIAȚĂ !ATENȚIE mare la NEATENȚIE !… S.O.S -EUROPA /S.O.S ROMÂNE !s.o.s către tine omule-OM demn și liber prin truda ,suferința și conștința TA -dăruită de demiurg ,deci dator a o PĂZI /nu o datorezi CELORLALȚI ci respect-o cu EI ,de vrei a nu pierde LIBERTATEA-chiar și aceea de a greși ,dar uman nu cointeresat meschin ! -oriunde te-ai AFLA !-E TIMPUL! singurul care certifică un ADEVĂR -și timpul nu stă în loc și ISTORIA NU IARTĂ și nu UITĂ !-orice v-ar VINDE manipulatorii abili în falsuri .Degeaba te vei lamenta ulterior -TREZIREA -căci deja LIMITELE răbdării stau să CRAPE !. ȘI ,totuși !Unii (se știu EI bine care și cum și încet ,încet îi DEVOALEAZĂ și faptele lor chiar dacă REALITATEA a avut răbdarea și curiozitatea
    să-i lase să-și dea măsura completă a (IN)COMPETENȚELOR lor atît de ILUSTRE ,dar doar în mintea lor de IMPOSTORI susținuți de ignoranți și escroci abili în manipulare sau naivii inculți
    !..TEMPORAR -și relativ orice ABERAȚIE se poate infatua /în lipsa REPERELOR ,sau prin vicierea ,modificarea lor /după INTERESE .DAR ,dar doar RELATIV ,căci vine JUDECATA ..a CE,CUM și pentru CE ?..și începe DANSUL -aha !..sau credea-ți că suneți IMUNZI și IMUNI?-Ă?Aoleoo!..)PĂI ?..Credea-ți ..NAIVILOR că nu vine și PLATA ?..RĂSPLATA ?..AOLEOO! sau v-au imbecilizat pe toți?..OARE?
    Penibilul/Grotescul/Ridicolul= nu vă ”deranjează ”..doar se pare că a devenit un modus vivendii ,pentru alde voi-și aici este (se află INPARDONABILA și cauza NEIERTĂRII /nu vă putem UITA și nici ierta /deoarece vreți să instaurați ANORMALITATEA +AMORALITATEA ca fiind normale /și de SUCCES-iar tineretul care este în formare deja a fost viciat/afectat și otrăvit de ”ÎNȚELEPCIUNEA ” voastră izvorîtă din MOCIRLA MEDIOCRITĂȚII ce se autoimpune prin FORȚĂ -încăpățînare specifică PARANOICULUI ajuns la PUTERE =urmează ..CONSECINȚELE !..OARE?..Uite că cineva -undeva va spune ..GAME OVER !-IMBECILILOR !)
    (ALDE voi+gașca complicilor cu care vă AUTO-intitulați/gratulați =MARII ALEȘI /..mari conducători de?..PROȘTI naivi și ignoranți=turmă inconștientă și ignorantă?..MARE ,chestie ..un fel de CHIORI în țara orbilor !.:.puah!) !..ce dreacu !..ai dreacu ei ,de telectuali ..că nu vă înțeleg IDIOSINCROZIILE și INEPȚIILE voastre atît de ILUSTRE /bazate doar pe AROGANȚA și IMPERTINENȚA ignorantului /incultului mediocru și imberb /imatur ce se joacă cu FORȚE și LEGITĂȚI /fără să înțelegă /ba chiar refuză CONSECINȚELE ( în 99% din cazuri =DEZASTRUOASE /de ce?..ÎNTREABĂ-TE ..de ai OPEN MIND FREE!..NU?.înțelegi?nu prea?..Întreabă ..și ascultă pe cei ce POT !)….așa că ?Statuați-le ,băi ..ca” LEGI ”..că tot vă închipuiți voi că ”PUTEȚI” -că sunteți mulți și ALEȘI =FAC TOTUM (penibil..dar nu realizați=imbecili semifuncționali!) !..Confortable ,numb!…PS…În lipsa REPERELOR (în matemetică=constante! )..ORICE ,dar-absolut ORICE !..poate fi INTERPRETAT ALEATORIU și folosit în funcție de INTERESE !..mai ales (dar și la nivel -personal este la fel =de la simplu ,la complex în tot acest UNIVERS /e așa greu de înțeles ?..ptr .unii -îngrijorător de MULȚI /se pare că -da ! /de aici -vulnerabilitatea DEMOCRAȚIEI -ce se bazează pe MULȚIME/cantitate în detrimentul CALITĂȚII /deșii și-o propune ca SCOP !-de aceea DICTATURILE -sunt mai eficiente în primă fază /pe termen scurt ..etc.) de către PUTEREA -impotentă intrinsec ce fabrică o REALITATE PARALELĂ (vezi ex.:STATUL PARALEL -o recunoaștere /inconștientă /a duplicității ce se vrea recunoscută prin ORICE MIJLOC =nu are scrupule ,nu cunoaște mila =pericol major !)..spre a-și servii INTERESELE -individuale,de grup/partid-o altă formă perversă/religie..etc..etc..Iar dacă asta se REUȘEȘTE/prin manipulare/dezinformare/neglijarea EDUCAȚIEI copiilor sau și mai grav ..prin educare ȚINTITĂ și ÎNDOCTRINARE ..etc ..așa .CĂ?..Că nu înțelegeți toți FILOZOFIA sau ”meandrele concretului ”-sîc !..nu ar fi o tragedie !..dar faptul că NU aveți BUNUL SIMȚ să-i RESPECTAȚI pe cei care ÎNȚELEG -și își asumă /un curaj deja-din păcate !-și rolul de a vi-l devoala –ASTA ..este deja o TRAGEDIE !..pe care tot voi ”deștepții”-fără respect,..o veți plătii !..AU EI ,GRIJĂ !..care ,EI?..E ,deja ..aceasta-i ÎNTREBAREA! (una din..)..șamd …șamd ..Bieții ,de voi ..niște vite amăgite/niște oase obosite !..Sclavi vor face din voi(unii deja sunteți ,vînduți cu viitor și cu copii cu tot /dar voi ADULAȚII cu veselie scălîmbă și masochistă înainte !-pe cei ce vă relevă un pic de ADEVĂR ?..scuipații /huiduiții/defăimații/murdăriții /aruncați zoaie în capul lor..alegeți-l pe BARABA ;răstigniți-l și pe CRISTOS /căci?..NU vă minte frumos !..nu?..găsiți voi și o ”filozofie ”-justificativă /mai ales cînd vi se spune că se POATE-orice?..OARE ?..Eheei,..bieți pui de ?..LEI ,sau prăpădiți ..mielușei ?..EȘTI liber ,să ALEGI !..Rezultatele?pe măsură !..Asta ați ALES ?..ASTA AVEȚI !..Semnat :..un (biet !)..OM …supus vremii ,dar nu UMIL !..Așa să ne ajute (ierte !)..DUMNEZEU !..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -