Dintre toate păcatele pe care le are George Simion, în ultimele zile de campanie societatea s-a oprit asupra izolaționismului în care ar duce România dacă acesta ar ajunge, printr-o nenorocire, președinte.
Bineînțeles că sunt voci care, dacă nu-l susțin pe față pe candidatul AUR, au grijă să pună un bemol pe toate avertismentele, susținând că avem de-a face doar cu o popagandă ce-l demonizează pe „mai tânărul protejat” al lui Georgescu. Iar argumentul lor suprem este acela că Simon s-a întâlnit cu personalități ale vieții politice occidentale, dovadă că ar fi un om bine prizat în cancelariile celor mai importante țări.
În realitate, pentru a contracara avertismentele cu privire la izolaționismul în care ar arunca România dacă ar ajunge la Cotroceni și referitoare la faptul că este o persoană indezirabilă, Simion s-a întânit cu cei mai indezirabili politiceni occidentali. Întâlnirile lui Simion cu extremiștii europeni nu sunt o dovadă că el nu ar fi izolaționist, ci doar faptul că nu este izolat în grupul extremiștilor.
Celor orbiți de personalitatea pupilului georgescian le spun doar că, și dacă ar dori, Simion nu ar mai putea să nu fie izolaționist. Toate faptele și declarațile sale l-au plasat deja în această postură.
În primul rând, un președinte cu statut de persona non grata este unul deja aflat în imposibilitatea de a-și reprezenta țara în relațiile cu cele două state ce l-au declarat astfel. Și nu este vorba de state din Africa, ci de două state vecine cu statute spaciale: Republica Moldova și Ucraina. La acest statut, la care a ajuns ca urmare a evenimentelor provocate în primul stat și a întâlnirilor cu reprezentanți ai spionajului rusesc în al doilea, se adaugă declarațiile sale potrivit cărora, dacă ar ajunge președinte, ar tăia toate ajutoarele acordate de statul român Republicii Moldova și ar sista orice ajutor pentru Ucraina. Ce sunt acestea decât dovezi ale izolaționismului în serviciul Rusiei agresoare?
Simioniștii mascați în conștiințe lucide, neafectate de „propagandă” (ei înțelegând prin aceasta luările de poziție ale majorității vocilor importante din Piață împotriva pericolelor la care Simion expune România), ar trebui să înțeleagă faptul că niciun lider european nu-l va accepta pe acest individ la masa discuțiilor, în condițiile în care legăturile sale cu Moscova sunt de notorietate. Îl va primi Macron la discuții după mitocăniile și aberațiile deversate în presa franceză? Îl vor primi polonezii? Faptul că a îngrămădit-o pe Meloni într-un colț din sediul partidului pentru un filmuleț nu înseamnă că Simion are sprijinul Guvernului italian.
Izolaționism înseamnă și bucuria exprimată față de suspendarea procesului de eliminare a vizelor pentru cetățenii pe care pretinzi că-i reprezinți pentru a călători în SUA.
Izolaționism este și afirmația maestrului al cărui „tânăr protejat” ești și pe care-l propui ca premier sau chiar ca președinte cu privire la „jignirea” de a fi primiți în Schengen.
Izolaționism înseamnă și amenințarea adresată investitorilor străini cu naționalizarea și punerea la îndoială a tuturor valorilor europene.
Nu mai continui cu lista de acțiuni ce-l prezintă pe Simion ca pe un agent al izolaționismului, sub masca „demnității naționale”, și ca pe o persoană ce nu va mai putea ieși vreodată din izolare.
Dacă prin absurd Simion va câștiga alegerile, va dori să scoată Româia din toate aranjamentele internaționale în care cu greu și-a câștigat un loc. În primul rând, prin faptul că nimeni nu va sta de vorbă cu el, iar în a doilea rând prin deciziile aberante pe care le-ar lua în acest scop.
Dacă prin absurd Simion va câștiga alegerile, societatea românească va sări în aer, pentru că nu va sta pasivă la abuzurile acestuia așa cum a dovedit că nu a stat pasivă la abuzurile lui Dragnea, de exemplu. Iar dacă măsurile menite să izoleze România pentru a o trasforma într-o vulnerabilitate a UE și a NATO vor fi stopate, Simion tot va reuși ceva de care Rusia are mare nevoie acum: anarhia. Dacă în logică din fals rezultă orice, în politică din anarhie rezultă orice. Iar România nu-și poate permite o astfel de aventură.
Cei ce vor „țara ânapoi”, cum în mod agramat se tot exprimă pe rețele, nu au decât să se întoarcă în timp mâncând pâine cu zahăr în noua cultură a calului. Într-o societate democratică și prosperă, posibilă doar cu un Simion plasat acolo unde faptele sale și legea îl recomandă și nicidecum la Cotroceni, aceasta poate fi o opțiune; cu Simion la Cotroceni, deliciile „țării ânapoi” nu vor mai fi opțiuni sau excentricități, ci realitatea cotidiană.
Mulțumim, am mai trecut pe acolo!
