O veste proastă pentru Dragnea: noua Comisie Europeană va fi condusă de un dur anticorupție

4
35

Cele mai mari familii politice din Europa, PPE și PES, și-au desemnat candidații la șefia Comisiei Europene, pentru mandatul 2019-2024. Popularii merg pe mâna germanului Manfred Weber, iar socialiștii pe cea a olandezului Frans Timmermans.

Este o asumare directă a acestei funcții de către două mari puteri economice ale Europei, aflate în prima linie a luptei anticorupție, Germania și Olanda, după două mandate în care șefia Comisiei Europene a aparținut unor țări din „linia a doua”, Portugalia (prin Jose Manuel Barroso) și Luxemburg (prin Jean-Claude Juncker).

Manfred Weber (foto) și-a construit platforma politică pe un mesaj ferm în apărarea statului de drept și a independenței justiției. El a criticat deseori, cu asprime, derapajele puterii socialiste de la București, atât în 2012 (puciul anti-Băsescu), cât și în 2017-2018 (jihadul anti-justiție).

Frans Timmermans este actualul prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, poziție din care a măturat pe jos cu guvernarea PSD-ALDE pentru maltratarea legislației justiției. Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă au lipsit de la Congresul PES de la Lisabona, care l-a desemnat ieri pe Timmermans pentru șefia „guvernului” european.

Oricare dintre cei doi va ajunge președinte al Comisiei Europene, Weber sau Timmermans, corupții de la București vor avea viață grea. Este o veste proastă pentru ei, dar bună pentru poporul român.

4 COMENTARII

  1. Hai, Romania, si Hai, presa libera! Suntem noi si voi, de aceeasi parte a razboiului acesta de uzura, ce ne tine captivi de 2 ani, pe fundalul sustinerii UE, in vremuri atat de grele! Treaba e ca si UE are mari batai de cap acum, dupa cum ranjeste putin, si-si scoate capul prin bresele pe care le face in UE – brexit, vestele galbene, orban, polonezii, italia lui salvini, si ca sa fie tabloul complet, frontul deschis cu Ucraina!

  2. Foarte bine , trebuie sa fie anihilata cumva coruptia endemica ce a cuprins tara asta !Nu mai putem tolera la nesfarsit faptul ca X sau Y a furat de a rupt , a vandut resursele tarii , a mintit , a manipulat ,nu -si poate justifica averea pusa pe numele bunicii a matusii etc si care isi fac legi dupa bunul plac , ca sa se autosalveze de puscarii cu averea intacta ! Sa speram ca se va reusi cumva !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here