O mare bucurie pentru mine: Codex Aureus a fost inclus în patrimoniul UNESCO (Memory of the World), alături de celelalte manuscrise ale așa-zisei „școli de curte” a lui Carol cel Mare, copiate între 781 și 810.
Dată fiind instabilitatea instituțională românească, s-a nimerit să fiu în ultimii 7 ani veriga de legătură între inițiatorul proiectului, Prof. Michael Embach de la Trier, și Biblioteca Națională a României, respectiv filiala ei, Batthyaneum.
Am fost pus în contact cu Prof. Embach în 2017 de directorul de atunci al Bibliotecii Naționale, Prof. Octavian Gordon, erudit filolog clasicist, și în plus germanofon, care a înțeles imediat importanța proiectului. Acestuia i-a urmat efemer colegul meu de la UBB, Prof. Marius Eppel, apoi doamna Carmen Mihaiu, apoi, în fine, Profesorul Adrian Cioroianu (s-ar putea să fi uitat pe cineva între atâtea interimate). Slavă Domnului pentru stabilitatea și anvergura actualului director! Și la Batthyaneum, Doinei Hendre-Biro i-a urmat Cristian Mladin, nu fără o complicată tranziție.
La fiecare nou director, am reluat proiectul, am explicat, am susținut – toată lumea a fost receptivă. Profesorul Embach îmi scria mie, căci cum începea o corespondență, se schimba directorul BNaR. Din fericire, prietenul Mladin (germanofon și el) și Profesorul Cioroianu, fost ambasador la UNESCO, au reușit să ducă la capăt proiectul sub mandatul lor: axioi!
Într-un fel, am funcționat eu ca memorie instituțională a Bibliotecii Naționale. Am mers la Trier, am cercetat, am conferențiat și am publicat despre Codex Aureus, am contribuit la textul Prof. Embach pentru UNESCO și am păstrat subiectul viu.
E o mare izbândă pentru România. De-acum, CODEX AUREUS e mai bine protejat, promovat, cunoscut, iar Biblioteca Națională și Batthyaneumul intră în liga mare, alături de Biblioteca Apostolică Vaticană, Biblioteca Națională a Franței, Biblioteca Arsenalului din Paris, Biblioteca Britanică, Biblioteca Națională Austriacă, Biblioteca Universitară din Trier și Biblioteca municipală din Abbeville – deținătoarele celorlalte splendide evangheliare (și o psaltire) copiate cu litere de aur la comanda lui Carol cel Mare.
Îi felicit pe toți cei implicați, care au înțeles importanța proiectului pentru vizibilitatea culturală a României. Din păcate, în acești ani, s-au găsit și destui tâmpiți care credeau că a înscrie un manuscris în patrimoniul UNESCO înseamnă a-l pierde, sau a ne vinde țara (manuscrisul va rămâne mereu la Batthyaneum, sub o pază excelentă, și nu poate fi alienat din patrimoniul României). Nu recomand expunerea lui permanentă, din rațiuni de conservare. Am recomandat însă instalarea chiar în stradă, în fața Batthyaneumului, a unui ecran tactil mare, pe care oricine să poată răsfoi paginile digitalizate ale splendidului manuscris – cel mai vechi codice păstrat în România.
