Cred că intelectualitatea din România e de ordinul câtorva milioane. Atunci, de ce intelectualii nu au o reprezentare pe potrivă în partide și nu-i găsim pe cei mai merituoși în competițiile electorale și în instituții?
Câți dintre intelectualii mari ai României au avut curajul să semnaleze din timp putreziciunea clasei politice și degradarea morală a societății, câți dintre ei și-au asumat curajul să fie vocea celor neglijați, vocea poporului?
La o populație de peste 20 de milioane găsim 100.000 de intelectuali merituoși, care să poată reprezenta cu cinste o națiune în Parlament, Guvern și Președinție?
Cum și de ce ne-am trezit în instituțiile de bază ale țării cu specimene ca Anamaria Gavrilă, George Simion sau Diana Șoșoacă? Nu și din motivul că foarte mulți intelectuali au ales să tacă, să scrie cărți în turnul de fildeș, să stea cuminți în laboratoare, academie și instituții, să plece capul în fața șefilor și să închidă ochii la mulțimea de nedreptăți? Or, mai întâi, până a ajunge la ghilotina partidelor, intelectualii meritorii, care îndrăznesc să aibă curaj și atitudine, să devină oamenii cetății și vocea poporului, sunt marginalizați, scoși din circuitul public sau decapitați chiar din interiorul breslei?
Înșir aceste gânduri de revoltă și necaz, fiindcă știu că o națiune nu poate fi pusă în fața faptului împlinit, nu poate fi lăsată să aleagă în fruntea statului politicieni ca George Simion, Călin Georgescu sau Anamaria Gavrilă. Ei apar din tăcerea și lipsa de atitudine a comunităților, breslelor, uniunilor de creație și cultură, a intelectualității și a întregii societăți.
Văd cum luni, din tufișuri va ieși o întreagă faună de târâtoare, care va ține calea spre Cotroceni să lingușească, să-i pupe noului ales locuri mai ascunse decât mâna.
Totuși, în aceste zile de confuzii colective, de mari frământări și confruntări, vocile singulare ale unor intelectuali din spațiul românesc valorează mai mult decât tot „Titanicul” clasei politice ciocoizate, fiindcă ele orientează mulțimile derutate spre țărm și dau măsura adevărată a responsabilității și demnității românești.
Astăzi și mâine, cei care privesc România din „turnul de fildeș” mai pot coborî în mijlocul românilor și să aprindă o lumină în drumul lor încâlcit spre buletinele de vot. A lăsa frații tăi să meargă prin întuneric până la buza prăpastiei e chiar mai grav decât un act de complicitate.
Mai sper ca vocea intelectualilor tăcuți, „înțelepți și prudenți”, neimplicați în viața cetății, să răsune în tot spațiul românesc și diaspora, să se prefacă într-un cor al deșteptării, solidarității și unității naționale. În numele României de azi și de mâine!
Aveti perfecta dreptate, domnule Alecu Reniță. Intelectualii, elita acestei tari nu si-a facut datoria, se stie aest lucru.
Acum, se mai aud, dar nu atat de puternic pe cat ar trebui.
Pasivitatea (sau incapacitatea?) i-a caracterizat. Nu doar in problemele politicii statului, dar si in domenii in care erau obligati sa se implice, precum invatamantul, educatia tara a fost de izbeliste.
Nu doar turnul de fildes este cauza. Nu cumva sunt cocotati in ele si multi trișori?