joi, aprilie 25, 2024
AcasăLumeaMoment istoric: abdicarea împăratului Japoniei. Plecarea lui Akihito va pune capăt erei...

Moment istoric: abdicarea împăratului Japoniei. Plecarea lui Akihito va pune capăt erei imperiale Heisei („Pace pretutindeni”)

-

Ceremonia de abdicare a împăratului Akihito, urcat pe Tronul Crizantemelor în urmă cu 30 de ani, a început, marţi dimineaţă, la Tokyo, unde împăratul japonez s-a rugat la zeiţa Soarelui Amaterasu, considerată străbuna familiei imperiale, informează Reuters.

Abdicarea va fi marcată printr-o ceremonie scurtă şi simplă care va avea loc în Palatul Imperial, la care urmează să asiste aproximativ 300 de persoane şi care va fi transmisă în direct la posturile de televiziune.

Abdicarea împăratului Akihito va pune capăt erei imperiale Heisei («Pace pretutindeni»).

- Advertisement -

Pe tron va ajunge atunci prinţul Naruhito, în vârstă de 59 de ani.

Ultima dată, un împărat japonez a abdicat în 1817.

Născut la 23 decembrie 1933, Akihito este primul împărat care a fost întronat în baza Constituţiei din 1947, dictată de Statele Unite după înfrângerea Japoniei în al Doilea Război Mondial.

- Advertisement -

Constituţia din 1947 precizează că el este ”simbolul statului şi unităţii poporului, a cărui poziţie decurge din voinţa populară, deţinătoare a puterii suverane”.

Împăraţii joacă un rol foarte important în cultul japonez shinto, prin diverse rituri anuale şi rugăciuni pentru prosperitatea ţării.

Cel de-al 125-lea împărat al Japoniei a modernizat puţin câte puţin funcţia, transmiţând un mesaj de pace, respingând naţionalismul celui de-al Doilea Război Mondial şi ducându-se la locul atrocităţilor armatei japoneze, din China şi Filipine şi până în Insulele Saipan şi Palaos, însoţit de împărăteasă, relatează News.ro.

Casa imperială a Japoniei este cea mai veche monarhie continuă din lume.

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Împăratul Japoniei Akihito a fost in vizita oficială in România in toamna anului 1978.
    Avem mult de învățat de la japonezi ( sa avem politicieni mai modești )dar cum noi am trântit Guvernul Tudose (!!!)in Ianuarie 2018 de către acest borfaș de Liviu Dragnea exact când premierul japonez se afla la București, ma întreb ca roman de ce l-a mai invitat!!! Chiar așa voi din PSD care va considerați cei mai tari in politica externa nu credeți ca v-ați făcut de ras???? Voi (PSD)sunteți niște indivizi care nu numai ca nu știți pe ce lume va aflați și pur și simplu ați confundat modul de conducere cu propria voastră gospodărie !!! Rușine !!!!! PSD -ule la câte rele ai făcut in țara asta sa nu iei nici 10% ca nici nu meriți mai mult!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -