Mihaela Miroiu este, potrivit descrierii sale de pe Wikipedia, „o teoreticiană și militantă feministă, profesoară universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conducătoare de doctorat în Științe Politice și predă cursurile Ideologii politice actuale, Etica în relații internaționale, Teorii politice feministe”. Dar pentru publicul larg ea este o cunoscută apărătoare a valorilor lumii libere, a democraţiei, o voce respectabilă a societăţii civile, cu dese apariţii la TV sau în interviuri din presă.
Pe pagina sa de facebook, este însă mai puţin academică. Dimpotrivă, e populară, deschisă şi chiar jovială. Iar uneori mai dezvăluie şi detalii interesante din viaţa personală. Este şi cazul unei recente postări, însoţite de mai multe poze din toate etapele vieţii sale şi de textul de mai jos:
„Spre știința celor foarte tineri. Tot poporul norocos a fost bebeluș, copil, adolescent, tânăr, matur și foarte matur și insuportabil de matur .
Si niciuna dintre aceste ipostaze nu pleacă de tot.
La mulți ani buni tuturor și trecere lină între toate vârstele!
(PS: Să ne suporte părinții cu un dram de seninătate adolescența și tinerețea, iar copiii cu un dram de stoicism istoria noastră târzie)”
D’apai doamna draga nu stiu si nici nu scotocesc ce varsta ai dar dupa ,,coloritul,, pozelor ne dam seama de ce iti e mintea vesela si nu gandesti ca alti copii la vremea realizarii primei fotografii prezentate erau orfani de razboi si vorbele talcuite cu umor nu se potrivesc cu nicicum. Tot poporul norocos ,,o fost,, bebelus,copil,adolescent dar ce sa vezi???norocul se sfarsi cand poporul tanar nimeri in perioada razboiului si urmatoarele 3 etape ale maturitatii nu au mai existat pentru acel popor.Deh,cine are noroc are si il are pana moare de insuportabila maturitate si nu de glont.