Anul 1941 a fost unul tragic pentru Bucovina, dar și pentru Basarabia. Românii care s-au trezit peste noapte în altă țară (URSS) își doreau un singur lucru: să se mute printre români. Ar fi vrut să treacă granița în România, pentru a scăpa de Uniunea Sovietică.
Pe 1 aprilie, sute sau chiar mii de români au încercat să treacă granița din URSS în România, după ce sovieticii au lansat un zvon cum că li s-ar permite să o facă.
Numai că în loc să-i lase să traverseze frontiera, bolșevicii sovietici i-au ucis în masă la Fântâna Albă.
Evenimentul poartă numele de Masacrul de la Fântâna Albă, iar Moscova nu a recunoscut niciodată că a omorât români din Bucovina și i-a aruncat în gropi comune.
Cifrele victimelor diferă. KGB spunea că ar fi fost doar câțiva morți. Martorii povestesc de mii de morți, într-o ambuscadă pregătită de puterea sovietică. A fost o pedeapsă pentru români, să nu-și mai dorească să se mute în România, ci să rămână în URSS.
Regizorul Tudor Giurgiu a făcut un film despre acest masacru, în care povestește și un alt episod important al răfuielii sovietice cu populația românească.
În filmul „Pădurea de Molizi” se arată cum rudele celor uciși au fost deportate în Siberia sau Kazahstan. Motivul: erau considerați dușmani ai poporului.
Din păcate, despre asta se vorbește puțin sau deloc în România. Foarte puțini cunosc despre Masacrul de la Fântâna Albă, spune regizorul. Poate de asta unii nu consideră că Rusia le-a făcut rău românilor și nu văd niciun pericol în declarațiile belicoase ale Moscovei la adresa Bucureștiului.
Pe lângă această categorie există și unii care știu ce s-a întâmplat în trecut, dar au decis să facă pact cu rușii, cu comuniștii.
Eu cunosc oameni, inclusiv din Republica Moldova, care au fost deportați în Siberia, care au avut de suferit din cauza frigului, foamei. Chiar și așa, consideră Uniunea Sovietică un stat fanion al libertăților individuale.
O să dau un singur exemplu foarte actual. Este vorba de fostul premier al Republicii Moldova, Zinaida Greceanîî.
Despre doamna Greceanîi se știe în Republica Moldova că s-a născut în orașul Tomsk din Siberia. Acolo a fost deportată familia sa, în vagoane de animale. Părinții săi au scăpat ca prin minune de moarte.
În loc să le povestească oamenilor despre coșmarul comunist prin care a trecut familia sa, Zinaida Greceanîi a ales să se înscrie în… Partidul Comuniștilor. Chiar a fost premier pe vremea lui Vladimir Voronin.
Apoi a intrat și în Partidul Socialiștilor, al lui Igor Dodon.
S-a întâlnit și cu Vladimir Putin. În loc să-l fi întrebat despre deportări, despre ce crede KGB-ul despre masacrul de la Fântâna Albă, a negociat cu Gazprom prețurile gazelor.
Când a fost întrebată de ce nu merge la comemorarea victimelor deportărilor, a răspuns că toți cei care merg o fac „de dragul dividendelor politice”.
Totuși, asta nu a încurcat-o să participe la toate evenimentele comuniste alături de Voronin, apoi alături de Dodon. Mai mult, presa de la Chișinău a scris să fiica sa și-a luat cetățenia rusă.
Vă povestesc despre Zinaida Greceanîi pentru că, ironia sorții, va fi președinta primei ședințe a Parlamentului Republicii Moldova – miercuri, 22 octombrie.
Paradoxal, va prezida ședința de deschidere a unui Parlament cu o majoritate pro-europeană, care consideră Rusia un pericol pentru Republica Moldova.




Ce nu se spune în articol este că au fost uciși peste 3000 oameni, iar cei care i-au masacrat erau nu numai soldați bolșevici ci și grăniceri ucraineni.
Dar suferințele nu s-au oprit aici, s-a declanșat o adevărată vânătoare asupra familiilor de români, au fost bătuți, schingiuiți, arestați și trimiși în lagărele sovietice.
Filmul lui Tudor Giurgiu nu este un film documentar deși se bazează pe acele evenimente. Nouă ne trebuie un film documentat istoric, chiar dacă se supără Zelenski sau d-na Ursula. Asa a făcut Polonia, și ei au suferit de pe urma masacrelor făcute de ruși și ucraineni.
… Tudor Giurgiu a declarat că de la acele masacre mai există în România numai 2 supravietuitori, trăiesc unul la Timișoara și unul la București. Trebuie contactați cit mai repede dacă se dorește o documentare corectă.
Trupele de graniceri, aflate in subordinea NKVD-ului, erau compuse numai din rusi.
Trupele de graniceri sunt responsabile de Holodomor. Tot trupele de graniceri deschideau focul pentru a mana de la spate animalele sovietice in timpul razboiului.
Ukrainian insa era seful local al NKVD. I-am uitat numele si n-am timp sa caut notitele. Dar era un ucigas de romani notoriu. Apare si pe wikipedia. Seful NKVD de la Cernauti.
Trupa NKVD a deschis focul incrucisat cu mitraliere grele „Pulyemyot Maksima M1910”. (Dupa cum se vede americanii democratici au avut grija de armamentul modern al rusilor inca de la 1900.)
Implicata a fost si cavaleria georgiana, care s-a ocupat cu decapitarile (adica sa dea lovitura de gratie). Copii, femei, barbati, tineri si batrani. (Asta ca sa va aduceti aminte cand un jeg de primar mai instaleaza un bust de georgian pe undeva sau imbecilii de la PROTV mai prezinta dansuri georgiene cu sabii.)
Iaca mi-am calcat pe inima si iar am scris.
Aici copiii mor de cancer condamnați de „justiția” criminală, blocurile explodeaza și mor oameni, pensionarii sunt condamnați la înfometare și lipsă de medicamente, peste 40% din populație a scuipat și emigrat, așa că am avea subiecte mult mai dureroase și actuale decât ce s-a întâmăplat acum mai bine de jumătate de veac. AVEM un genocid în România – o țară care va dispărea curând de pe hartă, la primul cutremurr geopolitic, și ASTA ne doare. Restul e suflare de vânt
Da, sa stergem cu buretele si sa ne prefacem inca odata ca rusnacii imputiti ne vor cumva binele. Imhi. In loc sa-i scoatem pe ei si uneltele lor de pe acolo pe unde sunt bagati. In toate cotloanele statului Roman.
Si sa le facem ceea ce ne-au facut ei noia de trei secole incoace.
Întotdeauna se vor găsi indivizi cu caractere îndoielnice care să justifice mentalitatea de SLUGA. Dar de cei aprox. 1000 consilieri sovietici, marea majoritate evrei, unguri veniți din URSS, care au dirijat România după război, mai vorbește cineva? Ei au adus comunismul în România! Așa-i că nu este important? Cine uită istoria are toate șansele s-o repete.
1989. Tovarășul Iliescu cer sprijin sovietic. Tovarășul Iliescu formează CPUN devenit FSN. Din FSN se trag astăzi: PSD, PNL, UDMR șcl. Sunt criminalii de la 1989 si progeniturile lor. Despre sta tyrebuie sa scriem, că mafiile care jefuiesc țara sunt urmașii celor care au chemae rusii in 1989. Sau despre crimele făcute de români la Odesa. Sunt multe mai importante pentru noi
Ba secatura fesebista. Mars in ma-ta russia cu shoparlele tale cu tot.
Cei care isi uita (sau neaga) istoria risca sa o repete. Ceea ce faceti dumneavoastra tot repetind ca trecutul nu mai conteaza ci doar viitorul luminos psd-aur-georgist este o mare batjocura pentru parintii si bunicii nostri care au avut „fericirea” de a trai pe pielea lor „binefacerile” comunistilor autohtoni si a poporului „prieten” sovietic. Daca lectura unor surse istorice despre trecutul apropiat al poporului roman va este dificila faceti bine si nu va mai dati cu parerea despre lucruri pe care nu le-ati trait sau nu ati vrut sa aflati despre ele. Sau mai concis: TINE-TI GURA DACA N_AI CE SPUNE.
Hopa ! A aparut avatarul lui Iosif Roitman-Chisinevschi .
E bine să ne aducem aminte de masacrul de la Poarta Albă, dar și crimele comise de maghiari în 1940 când au intrat în Transilvania în urma Dictatului de la Viena.
Fântâna Albă am vrut să spun
Despre crimele făcute de români la Odesa, mucles?
Care sunt alea rusnac jegos?
Că nu știi, nu e grav. Dar că ești un nesițit ajuns aici direct de pe maidan cu limbajul tău de golan cu tot, e grav.
Jegosule, marsh in ma-ta russia. Ucigasi psihopati si mincinosi ordinari.
@ Mars Ultor – Cum spuneam: de pa maidan cu educație si limbaj de golan: Atâta poți
Ucigasi dementi. Mars in troaca voastra din russia. Mars si sa nu va mai vedem mutrele de porcalani.
Inca odata iti dai cu parerea despre ce nu stii. Afla intii care au fost cauzele oricarei actiuni si nu uita ca in razboi atentatele se pedepsesc.
Iar scrii și n-ai habar! Nu ți-aș da importanță dar induci în eroare opinia publică. Doar atît îți spun, acum nu am chef și timp să-ți explic, pierd timpul cu un habarnist, documentează-te. Vezi cine a aruncat în aer Cartierul general al armatei române de la Odessa, câți militari romani au murit, vezi cum erau urmăriți și atacați militarii români si cine erau autorii.
… dedicație habarnistului @alex, pe care inteligența îl păcălește de fiecare dată.
Institutul stalinist Elie Wiesel și acum aruncă asupra românilor „holocaustul” de la Iași. În aceea perioadă mareșalul Antonescu a trimis la Iași 2 emisari sa discute cu autoritățile germane despre soarta evreilor. Emisarii nu au fost primiți, au fost trimiși înapoi pe motiv că „noi, germanii răspundem de soarta lor”.
Cine a făcut pogromul de la Iași? Antonescu? Nici măcar nu i-au dat informații.
Nu, evreii s-au sinucis singuri. Aliatul lui Hitler, mareșalul criminal de război, nu are niciun merit în afacerea de la Iași, și n-a știut nimic. Ia-te cu șoșoaca și fă un Heil cum știi tu că se face,
Imi pare rau ca trebuie sa-ti spun un lucru pe care nu l-as face in alte circumstante: ESTI UN DOBITOC SINISTRU.
👍👍👍
Faci progrese, felicitari sincere ptr postarile de azi!
De Babacu e vorba a nu se intelege gresit.
Si eu am inceput sa-l iert pe Babacu…
strange poarta, ca au scapat cativa de la Gataia…
Vezi ca te cata colegii de la Marcuta.
Ar trebui sa fim mai calmi si sa ne plangem nenorocirile fara sa ne atacam si sa ne ranim intre noi – daca ne preocupa binele si adevarul. Rad dusmanii de noi.
Oare faptul ca, desi au si pareri comune, conteaza mai mult cele care difera, nu a contribuit la discretia cu care s-au tratat crimele asupra romanilor?
Ce-ar fi ca ziua de 1 aprilie sa devina o zi in care se comemoreze cei ucisi in imprejurari precum in 1940, in nordul ardealului sau cea de la Fantana Alba in 1941?
Comemorarile nu vindeca ranile. Doar adevarul spus in mod clar si corect.
Când Istoria României timp de 45 de ani a fost scrisă de sovietici nu prea avea cum să se întipărească în memoria colectivă aceste tragedii.
Am avut filme document,Memorialul Durerii „, vedeți câți miorlăie după comunism.
Am avut”Orfelinatele Groazei ” vedeți pe ăștia cu interzicerea avortului..
Am avut fascism și dictatură în România acum suntem îmbiați cu suveranismul.
Nu ne lecuim și nu vrem să învățăm nimic.
Educația precară este cea mai mare tragedie a României.
Sunt importante si filmele, dar Istoria trebuie sa se invete la scoala, inclusiv istoria adevarata a poporului roman. Si nu numai Istoria.
Ar trebui ca Ministerul Educatiei sa formuleze sistematic si clar obiectivele concrete ale Invatamantului din Romania si modalitatile lor de reallizare. Si sa le supuna discutiei publice.
Poate ca exista, dar din cate citesc despre unele directii de preocupare, din rezultatele jalnice la diverse testari si dupa cum sunt ultimele generatii de absolventi, s-ar parea ca scoala nu-si face treaba.
Sunt vinovati si profesorii, slaba lor pregatire si dezinteresul, dar principala cauza este la varf.
Ce „discuții publice” au fost cînd s-a introdus materia obligatorie în școli „Istoria evreilor. Holocaustul”? N-a fost nici o o discuție, a fost ordin de ministru al ministeresei pusă de Iohannis („Ligia Deca, sau cam așa ceva).
Se justifică? În nici un caz, au fost presiuni ale organizațiilor evreiești la care Iohannis a răspuns „Da să trăiți!”.
Există așa ceva în Germania? Dar în Ungaria? Dar în Ucraina? Nu, pentru că numai românii fac sluj umilitor la înaltele porți.
Totul este vraiște în învățământ.
De la dezinteresul profesorilor până la manuale scrise de amatori.
Reticență totală la orice fel de schimbare.
Este foarte necesar sa se stabilesca cu responsabilitate ce ar fi trebui sa studieze copiii in scoala, ce ar fi util pentru formarea lor. Alegerea materiilor de studiu, a ponderii lor, a continutului, necesita minti luminate, nu politizare.
Istoria este un obiect necesar si foarte sensibil, predispus la a fi politizat, deformat. Este normal sa se studieze in cadrul istoriei universale, alaturi de a Frantei, Germaniei si istoria Israelului, si Holocaustul, ca un capitol trist din istoria Europei. Dar ca obiect de studiu ar fi exagerat si, la fel ca alte atituduni unor sustinatori prea vehementi, ar starni si efecte adverse.
Sper sa nu am conscinte ca atunci cand am sustinut aceasta idee de masura intr-un comentariu la un articol scris de Petru Clej in G4Media, inainte de a fi vandut G4 lui R Budeanu, cand m-am trezit cu o mustruluiala violenta, Etichetari precum „analfabet functional”, „neolegionar”. Nu ca raspuns la rubrica de comentarii, ci pe adresa mea personala (Avea dreptul sa o foloseasca?)
Petru Clej se poate angaja liniștit la Institutul Elie Wiesel. El vede peste tot numai extremiști și legionari.
Că vorbeam de manuale, vă dau un exemplu ca să vedeți ce tâmpenii învață copii noștri.
Manualul de Geografie.
Definiția Latitudinii : „Distanța măsurată în grade (!!!)de la Ecuator până la un anumit punct de pe suprafața terestră”
Definiția corectă: ” Unghiul la centru corespunzator arcului de cerc măsurat de la Ecuator până la paralela locului ”
Dacă intri prin manualele de Științele naturii te doare capul.
De mici îi tâmpim.
Daca pe timp de pace, suntem gata sa ne strangem de gat pentru convingerile noastre, adevarul este ca pe timp de razboi omul devine mai rau decat o fiara.
Fara a da apa la moara cuiva, cred ca Masacrul de la Odesa ar mai trebui dezbatut!
https://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Odesa
Mutulică, alea sunt cifre așa-zis oficiale, cifrele reale diferă simțitor, este cam ca și Răscoala de la 1907, istoria trunchiata spune de 11000 morți, în realitate au fost sub 500 (498 sau cam asa ceva). Sa nu ne luăm după statisticile Sovietice, niciodată n-au fost reale.
Adevarul e greu de stabilit, dar nici noi, romanii, nu suntem „cruci de inchinat”.
Suflet de slugoi. In loc sa invatam de la Netaniahu cum se procedeaza cu ucigasii de romani slugile isi cauta vini inexistente. Patologie cretin ortodoxa. „Netrebnicul si pacatosul”, „mila si indurare”. Slugoi si neamuri proaste!
Sictir, pedepsitorule peste masura! De-asta, razboaiele nu se mai termina.
Nu s-a referit nimeni la Zinaida Greceanîî. Tragedia de la Fantana Alba, ca si uitarea indusa de cei vinovati naivului popor roman, prea dispus sa-si puna cenusa in cap cand gresete si prea tolerant cu agresiunile altora impotriva lui, ne-a preocupat mult mai mult.
Zinaida Greceanîî, care s-a dovedt un om fara caracter, tradator de neam dar si de parinti, nu a starnit prea mult interes fiindca si in Romania sunt multe astfel de exemplare.
Cred ca exista regula ca prima sedinta a parlamentului sa fie condusa de cel mai in varsta parlamentar si ca ea este aceea. Daca proeuropenii schimbau regula, iesea cu scandal, putinistii mai gaseau un pretext. Si nu merita.
Cui bono?
@ q Educația precară este cea mai mare tragedie a României”
Românii preocupați de adevăr ar trebui să știe cine este marele beneficiar al deformării adevărului istoric. Cine este marele manipulator care lucrează cu măiestrie la izolarea României de frații ei firești in numele unei unităti fortuite? Suntem îndreptățiți să acuzăm regimul comunist pentru îngrădirea accesului la adevăr, insă nu vrem să recunoaștem contribuția partenerului din umbră la agresarea memoriei și a valorilor a milioane de români spoliați de trecutul lor. Românul semianalfabet, sărac și izolat, pornit cu de-a sila pe o cale nouă a preluat fară discernământ ceea ce i s-a oferit, ajungând să accepte construirea istoriei prin derivarea de la prezent spre trecut. Noțiunea de unitate absolută a românilor este dăunătoare unei unități reale a romănilor. Vorbim cu reținere despre acest subiect, dar trebuie să ne amintim că declarația de unire de la Alba Iulia, conține referințe clare la diversitstea culturală si etnică cu care noile teritorii veneau în noul stat românesc. Forțarea omogenizării culturle într-un sens prestabilit este dăunătoare unei armonii nationale. Încă nu este prea târziu pentru repararea unei mari nedreptăti. Trebuie sâ recunoaștem mai intâi răul intern, pentru a judeca răul venit din exterior.
Oliwer Lustig , Almanahul Scânteia 1984: (esența ideii) Mareșalul Antonescu …. Căutați și citiți. Cine avea dreptate, O Lustig sau Elie Wiesel ?
Antonescu a fost un personaj tragic al unei perioade tragice. Prins între doi monștri, fără nici o ieșire, încotro ar fi trebuit să meargă? Chiar acum Putin vrea o Moldova Mare, Orban visează să aibă statuie pe Tâmpa??? Și iarăsi Putin vrea doua coridoare, unul la Suvalki, iar celălalt spre sora mică a Rusiei, Sîrbia.
Acum Ucraina apără Romania de azi. A acuza omul ucrainean de rând, de ororile comunismului ruso-sovietic, reprezintă fie o infirmitate culturală, fie – cu mare probabilitate – o manifestare de rea credință cu scop manipulator in favoarea Rusiei agresive. Să nu uităm că în URSS nu existau cetățeni ucraineni ci doar cetăteni sovietici, că ordinele veneau direct de la Stalin și că în fiecare națiune pot să apară uneori monștri.
.
Elie Wiesel a acuzat România de 400000 (patru sute mii) evrei morți! Și a făcut asta în fața lui Ion Iliescu (atunci presedinte) care n-a reacționat deloc.
Judecați cine are dreptate.