Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat că propunerile avansate marţi de liderii europeni pentru conducerea instituţiilor-cheie ale UE sunt ”pozitive şi consensuale” şi oferă un nou început pentru blocul comunitar, transmite Reuters.
”Acest acord este fructul unei profunde înţelegeri franco-germane”, a spus Macron la conferinţa de presă de la încheierea summitului.
Conform unor surse europene, preşedintele francez este cel care a propus soluţia de compromis la care s-a ajuns după ce aşa-numiţii ”capi de listă” ai popularilor şi socialiştilor europeni, Manfred Weber şi Frans Timmermans, nu au obţinut o susţinere suficientă din partea liderilor statelor UE pentru a prelua conducerea Comisiei Europene.
Compromisul pe care l-ar fi propus Macron prevede următoarea repartiţie de funcţii: preşedinţia Comisiei Europene va reveni actualului ministru german al apărării, Ursula von der Leyen, membră a partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU), conducerea Băncii Centrale Europene va fi preluată de franţuzoaica de centru-dreapta Christine Lagarde, actuala şefă a Fondului Monetar Internaţional, în timp ce ministrul spaniol de externe, socialistul Josep Borrell, va conduce diplomaţia europeană, iar premierul belgian, liberalul Charles Michel, va fi preşedintele Consiliului European.
De asemenea, Manfred Weber şi-ar putea împărţi cu socialistul bulgarul Serghei Stanişev preşedinţia Parlamentului European, câte doi ani fiecare, iar Frans Timmermans ar putea fi vice-preşedinte al Comisiei Europene, notează Agerpres.
Mamă a 7 copii
Ursula von der Leyen a fost nominalizată de liderii celor 28 de state din UE să conducă viitoarea Comisie Europeană. Anunțul a fost făcut de Donald Tusk, președinte în exercițiu al Consiliului European.
Ursula von der Leyen (alăturat) este în prezent ministra Apărării din Germania. Propunerea ar fi venit de la președintele francez Emmanuel Macron, scrie ziarul german Die Welt.
Creștin-democrata Von der Leyen, mamă a șapte copii, este una dintre cele mai fidele colaboraroare ale cancelarei federale Angela Merkel, care i-a oferit în ultimii 15 ani mai multe mandate de ministru.
Macron stie sa colaboreze si sa comunice perfect cu doamne de varsta a treia, are experienta!