Un foarte reușit portret al lui Marcel Ciolacu a ieșit din tastatura sociologului Sebastian Lăzăroiu, scriitor și fost consilier prezidențial al lui Traian Băsescu.
Sociolog rafinat, cu experiență în lumea politică, Sebastian Lăzăroiu (54 de ani) vede în acțiunea brutală a lui Marcel Ciolacu (56 de ani), cea cu Curtea Constituțională pe post de bâtă, semnele apariției unul „Lukașenko de Buzău”.
Comparația cu dictatorul din Belarus, Aleksandr Lukașenko (70 de ani), e dată de „combinația dintre lipsa unei educații solide și abilitățile native compensatorii”, care „poate naște un dictator”. „Văd în Ciolacu un mic Ceaușescu în devenire”, i-a spus Lăzăroiu unui prieten.
Liderul PSD e definit astfel de Sebastian Lăzăroiu, într-un text memorabil pe Facebook: „un băiat isteț, descurcăreț, cu o viclenie specifică oamenilor mici, dornici să facă ceva în viață, cum altfel decât ocolind obstacolele puse de boieri, pupând dosuri, pândind ocazii, făcându-se folositor, trăgând cu urechea și, în ultimul moment, trăgând preșul de sub picioarele celorlalți”.
Sebastian Lăzăroiu despre Marcel Ciolacu
„Cu câteva zile în urmă, dezbăteam aprins cu un prieten despre finala Ciolacu – Geoană (cea mai probabilă la acel moment). I-am zis că-l știu bine pe Geoană, știu și câte parale face, însă am o temere cu Ciolacu. I-am zis că văd în Ciolacu un mic Ceaușescu în devenire și el mi-a răspuns că exagerez.
De unde vine acest presentiment sumbru că șeful PSD ar putea să nu mai lase puterea odată ce o înhață și de ce mi-a venit să-l compar cu Ceaușescu?
Ciolacu are cam tot atâta școală cât avea fostul secretar general al PCR. În sine, asta n-ar trebui să fie ceva catastrofal. Până la urmă, e un băiat isteț, descurcăreț, cu o viclenie specifică oamenilor mici, dornici să facă ceva în viață, cum altfel decât ocolind obstacolele puse de boieri, pupând dosuri, pândind ocazii, făcându-se folositor, trăgând cu urechea și, în ultimul moment, trăgând preșul de sub picioarele celorlalți. Dar cam așa era și Nicu de la Scornicești.
Combinația asta între lipsa unei educații solide și abilitățile native compensatorii poate naște un dictator. Pentru că o școală făcută temeinic nu-ți dă numai competențe de citit și socotit, ci cultivă și anumite valori generale care temperează ambițiile prădătorului. Zis mai pe șleau, dacă neam de neamul tău nu s-a visat rege și, printr-un concurs de împrejurări, te trezești pe tron, atunci visul tău împlinit poate ajunge să fie coșmarul celor mulți. Odată ajuns acolo, nu mai vrei să fii altundeva.
Sunt semne?
Nerăbdarea lui Marcel Ciolacu de a-și atinge scopul începe să fie tot mai ușor de observat.
Întâi s-a văzut pe televiziuni, când era un spectator de vază al echipei naționale la campionatul european și-și comandase campania «al 12-lea jucător». Sigur, campania a fost stinsă în pripă după parcursul modest al echipei, dar intenția inițială de a confisca în scopuri politice un posibil succes rămâne. La fel ca și nerușinarea de a cocheta cu un vizibil cult al personalității.
Pe urmă s-a văzut și mai bine la ciclonul inventat, pe nume Ashley. Să-ți subordonezi instituții ale statului (Institutul Meteo, IGSU), într-o campanie națională de răspândire a panicii, știind din capul locului că le decredibilizezi, dar cu scopul de a dovedi grija față de oameni, arată iar că, pentru tine, nu contează decât să ajungi șef peste târlă. Că târăști în ridicol niște experți, că-i faci pe profesioniști să arate ca niște caraghioși, cu costuri pe termen lung, asta deja e secundar.
Dar episodul cu respingerea unei candidaturi care-i încurcă planurile de mărire, cu mâna judecătorilor numiți de partidului lui (plus cel înșurubat la CCR de filiala maghiară a PSD), mi se pare că nu mai lasă loc de dubiu. Pentru Ciolacu, democrația – chiar și ca aparență – nu valorează nici cât o ceapă degerată.
Ciolacu și-a propus în această campanie să nu repete greșelile predecesorilor. Mai puțină aroganță, mai puțin triumfalism, mai multă dorință de a coopera și de a împărți puterea. Toate astea sunt însă jucate. Și, pentru că distribuția voturilor și complicatul tablou al candidaturilor continuă să-l dezavantajeze, candidatul PSD se vede nevoit să iasă brutal din rol și-ncepe să acționeze ca un Lukașenko de Buzău, aranjând cu mânuțele – care altădată împleteau covrigi – șansele de la casele de pariuri.
N-am fost niciodată adeptul unui șef de țară cu doctorat și mari performanțe academice. Nu cred că asta îl face un conducător mai bun. Atenție, însă, la oamenii descurcăreți, cu școală puțină și viclenie nativă! Ei chiar ne pot lua libertatea.”