Astăzi cedez spațiul rubricii mele pentru a găzdui interviul realizat de Trandafir Sîmpetru, la întrebările căruia am răspuns cu plăcere… literară.
Trandafir SÎMPETRU: În ce măsură consideraţi că literatura contemporană din Republica Moldova reuşeşte să-şi construiască un discurs propriu, autonom, în afara influenţelor literare sovietice? Este această autonomie necesară sau literatura trebuie să fie parte a unui dialog mai larg?
Doina DABIJA: Literatura contemporană din Republica Moldova pare într-adevăr să aibă un discurs propriu, fiindcă, din cauza vremurilor tulburi pe care le-a trăit poporul nostru, scriitorii basarabeni au fost nevoiţi să facă şi politică, şi publicistică. De aceea, ei au scris şi scriu din durere, pentru că noi am fost despărţiţi de fraţii noştri de peste Prut. Ni s-au furat limba, istoria, Ţara şi identitatea. Iar în acest context, cred că nici nu se poate scrie altfel, fiindcă din cauza propagandei ruse, care este şi astăzi la fel de agresivă ca şi în anii ’90, scriitorul nostru se simte dator să abordeze aceste subiecte continuu, cu gândul să promoveze adevărul nu doar pentru cititorii basarabeni, ci şi pentru întreaga lume.
Trandafir SÎMPETRU: Se vorbeşte adesea despre „tranziţia” postsovietică în literatură. Credeţi că scriitorii basarabeni au depăşit această etapă sau încă sunt marcaţi de moştenirea istorică şi identitară a perioadei? Cum se reflectă acest aspect în operele contemporane?
Doina DABIJA: Scriitorii noştri au fost marcaţi de perioada sovietică pentru că la noi s-a făcut închisoare şi pentru o simplă poezie, aşa cum s-a întâmplat cu scriitorii Nicolae Costenco şi Nicolae Ţurcanu. Dar, indiferent de acele timpuri, poeţii noştri au reuşit, prin scrierile lor, să apere ţara prin cuvânt. Şi aici i-aş aminti pe Grigore Vieru, Leonida Lari, Mihai Cimpoi, Ion Hadârcă, Nicolae Dabija şi mulţi alţii care au fost o voce în Basarabia şi care ne-au ajutat să ne regăsim. Dar avem şi scriitori care regretă şi astăzi prăbuşirea Imperiului Sovietic, considerând că atunci erau mai „fericiţi”.
Trandafir SÎMPETRU: În opinia dumneavoastră, există o ruptură între literatura „academică” şi literatura consumată de publicul larg? Care ar fi strategiile prin care literatura contemporană basarabeană ar putea să-şi extindă publicul şi să devină mai accesibilă?
Doina DABIJA: Revista „Literatura şi arta” are o colaborare destul de bună cu Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova şi publică în paginile săptămânalului numeroşi academicieni, care nu scriu atât de sofisticat încât să nu înţeleagă şi cititorul. Apoi, literatura e una singură. Nu cred că aceasta poate fi împărţită în una academică şi una consumată de publicul larg. Iar în ceea ce priveşte literatura basarabeană, aceasta nu există, pentru că suntem cu toţii români şi facem parte din acelaşi neam al lui Burebista, Decebal şi Ştefan cel Mare sau Mircea cel Bătrân. Aşa cum nu avem două Moldove, două Banaturi sau două Bucovine, aşa nu avem nici două literaturi, ci o singură literatură – cea română. Iar în acest sens, tatăl meu, Nicolae Dabija, era convins că Dumnezeu are acolo sus în ceruri o bibliotecă a sa, unde se află cele mai frumoase cărţi ale lumii. Şi dacă părintele meu are dreptate, atunci nu cred că Demiurgul are şi vreo inscripţie de genul: literatură moldovenească, basarabeană, bucovineană, maramureşeană etc. Dar cu siguranţă toate cărţile scriitorilor noştri se află pe un singur raft, unde scrie simplu: scriitori români. Iar cei care-şi doresc să-i citească pe poeţii basarabeni, operele lor pot fi găsite şi-n librăriile din Ţară. Mai greu, dar se găsesc.
Trandafir SÎMPETRU: Dacă privim literatura ca pe un fenomen viu, în continuă transformare, unde credeţi că se îndreaptă literatura basarabeană în următoarele decenii? Credeţi că va reuşi să-şi creeze o piaţă de carte solidă şi să-şi definească un loc bine conturat în peisajul literaturii europene?
Doina DABIJA: Nu ştiu ce se înţelege prin literatura europeană, dar consider că în faţa culturii suntem cu toţii egali. Literatura română din Basarabia, de exemplu, se indentifică cu numele unor personalităţi pe care le-am menţionat şi mai sus: Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Leonida Lari etc., care au schimbat mentalităţi şi care au fost ca nişte ostaşi ai scrisului. De aceea, atunci când vorbim despre marii poeţi ai lumii, nu spunem: Rainer Maria Rilke al Germaniei, Edgar Allan Poe al Americii sau Eminescu al României. Ci zicem simplu: Eminescu, Rilke, Poe, considerându-i pe toţi ai noştri, ai unei singure literaturi. În care sigur că îşi au locul şi poeţii din Basarabia.
Trandafir SÎMPETRU: Într-o lume dominată de rapiditatea informaţiei şi de literatura digitală, mai poate supravieţui literatura clasică? Ce impact credeţi că are această schimbare asupra modului în care tinerii percep şi consumă literatura basarabeană?
Doina DABIJA: Astăzi, mulţi sunt convinşi că se poate trăi şi fără cărţi, şi fără intelectuali. Ci doar cu TikTok ori Facebook, unde nici nu-i nevoie să citeşti. Numai că această categorie de oameni nu conştientizează cât de important este totuşi să citeşti o carte sau o revistă bună, fiindcă numai cărţile mai pot schimba lumea. De aceea sunt convinsă că, indiferent de felul în care va evolua societatea, cărţile nu vor dispărea niciodată.
Trandafir SÎMPETRU: În ce măsură credeţi că literatura basarabeană este influenţată de diaspora sa? Există un schimb de idei între scriitorii rămaşi în ţară şi cei care creează din afara graniţelor? Cum reuşeşte acest schimb să redefinească identitatea literară a Republicii Moldova?
Doina DABIJA: Românii din afara României n-au plecat nicăieri, ei s-au născut în România, o ţară care e a lor şi a strămoşilor lor. O ţară pe care o poartă în suflet oriunde s-ar afla. De aceea, cu acest crez, scriitorii din Basarabia şi cei din Ţară îşi dau întâlnire în fiecare zi de joi în paginile revistei „Literatura şi arta”, unde împărtăşesc aceleaşi idei. Pe toți îi uneşte aceeaşi limbă şi aceeaşi identitate românească.
Trandafir SÎMPETRU: Cât de importantă este critica literară în Republica Moldova? Credeţi că există o critică literară obiectivă şi bine argumentată sau predomină mai degrabă o receptare subiectivă, bazată pe afinităţi şi reţele de influenţă?
Doina DABIJA: La ora actuală, unul dintre cei mai importanţi critici din R. Moldova cred că este academicianul Mihai Cimpoi, care publică în revista noastră articole şi cronici foarte bine argumentate. Or, sigur că avem şi scriitori pe care nu-i interesează decât cărţile pe care le scriu ei înşişi şi care „cerşesc” diplome sau medalii ori şi le însuşesc prin tot felul de prietenii. Numai că acest lucru nu se întâmplă doar în Republica Moldova, ci cam peste tot.
Trandafir SÎMPETRU: Dacă ar fi să faceţi o radiografie a spaţiului editorial din Republica Moldova, cum aţi descrie mecanismele de publicare şi promovare a cărţilor? Este industria editorială suficient de dezvoltată pentru a susţine noile voci literare?
Doina DABIJA: Săptămânalul nostru promovează aproape toate cărţile noi care se editează, publicând articole ample despre acestea. Din păcate, numai în felul acesta îi putem ajuta pe autori.
Trandafir SÎMPETRU: Ce înseamnă succesul literar astăzi pentru un scriitor din Republica Moldova? Este definit prin recunoaştere internaţională, prin premii literare, prin numărul de exemplare vândute sau prin impactul cultural şi emoţional asupra cititorilor?
Doina DABIJA: Tatăl meu îmi spunea următorul lucru: „Să nu scrii niciodată pentru că poţi să scrii, ci pentru că nu poţi ca să nu scrii!”, dându-mi de înţeles că scrisul trebuie să fie ca o gură de aer şi că trebuie să scriem cu inima. Fiindcă, dacă scrii cu inima, cititorul simte acest lucru. De aici cred că vine şi succesul. Iar dacă eşti un scriitor citit, premiile contează mai puţin. Deşi, sigur că te bucuri şi de ele, acestea fiind ca o recunoaştere a muncii tale. Nicolae Dabija, atunci când a scris „Tema pentru acasă”, cred că nu s-a gândit cât succes va avea această carte. Dar, într-un timp foarte scurt, romanul a fost tradus în peste zece limbi şi s-au vândut peste 200.000 de exemplare. Aşadar, cel mai mare premiu ţi-l oferă cititorul.
Trandafir SÎMPETRU: Care ar fi mesajul dumneavoastră pentru tinerii scriitori care-şi doresc să-şi facă un nume în literatura contemporană?
Doina DABIJA: Mesajul meu ar fi să scrie, aşa cum am mai spus, cu inima şi apoi cu pixul, pentru că numai atunci textul sau cartea va avea viaţă.
