Pe măsură ce înaintezi în vârstă, realizezi că lumea asta îți aparține tot mai puțin. Totodată, simți că multe din ea îți aparțin mai mult decât celor veniți mai târziu sau de altundeva în geografia ta tot mai îngustă. O parte din tine se desprinde de locuri și lucruri, alta se atașează și mai tare.
Așa m-am simțit la Sorbona. Majoritatea studenților care mișunau pe acolo nu au trăit tot ce am trăit eu. Nu au conferențiat de mai multe ori în Salle des Actes, nu au predat cursuri în Amphis Chasles, Guizot și chiar în Amphi Richelieu. Nu au supravegheat și notat examene. Nu și-au susținut și probabil nu-și vor susține niciodată teza în Salles Liard sau Descartes.
Și totuși, ei sunt acolo, acum, zilnic. Realitatea mea poate fi mai completă, dar a lor e actuală. Locul e al lor acum; eu sunt doar în trecere.
La fel la École Normale Supérieure (ENS). Ei nu mai știu nimic despre vechiul restaurant, le Pot, unde așteptam încolonați să fim conduși la mese și serviți, iar vinul și apa erau la discreție. Nu mai știu cum era să te scoată cu forța din bibliotecă domnul Boulez (fratele compozitorului, care aud că trăiește încă și e centenar) dacă voiai să rămâi și în pauza de prânz, când biblioteca se închidea. Nu mai știu cine era legendarul director al bibliotecii, savantul editor al lui Tertulian și profesor de paleografie latină, Pierre Petitmengin.
Dar ei sunt acum acolo; eu sunt doar în trecere. De fapt, suntem cu toții, vii și morți, „anciens” și actuali, în marea trecere.
Așa că mă agăț de trecut și mă bucur când descopăr că directorul actual al vechii școli are aceleași amintiri. Ne simțim solidari în virtutea unui trecut care, deși nu s-a intersectat, s-a suprapus parțial.
La fel funcționează solidaritatea între oameni din același oraș, de același neam. Mici, dar nenumărate solidarități memoriale.
Tradiția și identitatea, coeziunea și solidaritatea nu pot fi decretate sau impuse unor comunități. Tradiția mea include și ENS, și Sorbona, la fel ca Facultatea de Litere sau liceul Șincai din Cluj, iar tradiția mea familială include și Valle Giulia sau Sapienza. Dar asta nu mă face mai puțin clujean sau mai puțin român decât pe concitadinii și concetățenii a căror tradiție personală sau familială nu are acele coordonate.
Mă simt oricând mai solidar cu un normalian francez decât cu un securist sau AUR-ist român. Totuși, faptul că, timp de opt ani din viața mea, Sorbona și ENS au fost coordonatele principale ale existenței mele nu mă face parizian și francez, deși cunosc și azi pe nume toate străzile din arondismentul V, și știu exact ce autobuze sau metrouri trebuie să iau ca să ajung oriunde în Paris.
Paradoxul rămâne însă: cu cât lumea asta ne aparține mai mult, mai profund, mai nuanțat, cu atât ne desprindem mai mult de cetatea omului și, dacă nu ne-am rătăcit cu totul, înaintăm spre cetatea unde cetățenia e universală și nu mai există trecut, prezent sau viitor.
Mic eseu de completare. DIn confesiunile unui sorbonist… Nu degeaba pleaca zecile de mii de elevi anual sa studieze „dincolo”, cu profii-eseiști de pe aici invatamantul s-a dus de răpâ
Stai liniștit, au și ăia fabrici de diplome.
Cam pe acolo se înghesuie ai noștri.
Da, da… Oxford, Cambridge, UCLA, MIT, Stanford – fabrici de diplome, de tot rahatul, că bine zici… Cu profesori propagandiști politici care când nu apar toată ziua la TV scriu eseuri de doi lei…
Cred că ați înțeles greșit.
Sunt o mulțime de școli cu nume pompoase unde, dacă plătesc taxa, și pisica mea obține diploma.
Prea puțini tineri români aleg universități tehnice.
Majoritatea merg pe relații publice, relații internaționale, științe politice…..
Este vorba despre solidaritate. Respectul reciproc, armonia si toleranta dintr-un targ al Regatului Romaniei, descrise de Caragiale intr-un articol al vremii, sau din orasele transilvanene din anii imediat urmatori razboiului, au devenit amintiri si regrete dupa o lume care parea impacata cu ea insasi. Gheorghiu, Fechete, Lantz, tanti Boezsi, Vranceanu, veneau din lumea veche insotiti de intelegere, compasiune si altruism. In doi trei ani ne-am omogenizat; in rau. Omul nou a fost introdus cu sila in colectivitati aducand cu el ura, invidia, delatiunea. Astazi omul nou s-a perfectionat; face sedinte de scara unde se cearta sau face bisericute si desemneaza o oaie neagra drept victima. Prieteniile naive din tinerete s-au distrus, pe strada ti-e teama sa intrebi cat este ceasul, fiindca te poti trezi ca esti repezit, baietei de 10 anisori dau buzna in autobuz printre batrani, sa ocupe un loc pe bancheta, fetite frumoase ca icoanele, desarta din gura grozavii pe teme sexuale. Daca te incumeti la o discutie cu lumpenul pe teme de viata publica, iti va da imediat un verdict:- Nu suntem uniti! Si iti da si solutia: o singura opinie,o singura linie, o singura directie, disciplina absoluta, abateri sanctionate drastic. Diversitatea de opinii, de credinte, de convingeri, nu au ce cauta in scumpa noastra patrie. Si te retragi, si vietuiesti in singuratatea colectiva. Ooo, dulce pasare a solidaritatii!
Vise plăcute… Cand vă veti trezi, sper sa realizați rapid ca faceti parte din elita romaneasca si ca aceasta a moțăit cam mult.
Sper că veti lua o atitudine comună, serioasă si curajoasă față de ultima isprava a păcălicilor de la CCR.
Sper că elita nu se va mai ascunde dupa motivul că poporul nu voteaza cum trebuie si ca veți incerca sa va explicati de ce se intampla asta si care este aici vina celor din elita.
Poate că veți avea, impreuna, inteligența de a găsi o soluție.
Da,da , deocamdată ține un Jurnal de Călătorie… Apoi, elitele ca elitele: eseuri, teorii etc
Cred ca elita, cativa oameni acolo, tine busola. Domnul Papahagi a fost foarte prezent exact cand a fost
nevoie. In continuare este necesara prezenta dumnealui.
Specialisti in economie, sociologie,…nu stiu cati avem. Avem? Poate ca avem dar ii auzim mai rar. Informatie despre viata reala – populatie, starea natiei au? Nu prea cred ca au. Daca aveau nu ne-am fi trezit cu surprize stupize la alegerile din 2024.
Ma intrebam azi cata informatie despre economia reala de la noi poate avea un economist? Sa zicem ca vrea sa construiasca un model al economiei reale a tarii, unul cat se poate de apropiat de realitate. Nu cred ca are cum sa se apropie de realitatea economica imbarligata de la noi. Sa ai 2000 de firme in acelasi sediu … e deja un indiciu ca e misiune imposibila sa faci predictii, chiar unele slabute. Un sociolog cred ca e intr-o situatie similara. Intr-o situatie mult mai favorabila sunt posesorii algoritmilor retelelor sociale, care probabil ca isi cunosc utilizatorii. Si daca o retea are 5-6 milioane de utilizatori intr-o tara si stie toate despre ei, e ceva, ii iese si de un partid, daca s-ar putea.
Stiu ca dl Papahagi a fost si este foarte activ si l-am apreciat si admirat mereu. Dar as dori ca intelectualii sa se solidarizeze si in momentele dificile sa-si spuna clar parerea.