vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăNewsKovesi: "Nu merg la CEDO pentru despăgubiri. Vreau să stopez îngenuncherea procurorilor"

Kovesi: „Nu merg la CEDO pentru despăgubiri. Vreau să stopez îngenuncherea procurorilor”

-

Fosta şefă a DNA le-a explicat în această dimineaţă jurnaliştilor de ce a decis să acţioneze statul român la CEDO, după decizia destiturii sale din fruntea DNA ca urmare a undei decizii a Curţii Constituţionale devenite deja instrumentul politic al PSD-ALDE.

„Nu e vorba de bani, nu am cerut asta pentru obţinerea unor despăgubiri. E o chestie de principiu.  Am solicitat CEDO să constate că mi-au fost încălcate, în această procedură de revocare, anumite drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv. Într-o procedură în care eu nu eram parte, nu am fost citată şi nu am avut dreptul să îmi fac apărarea, mi s-a aplicat o sancţiune a revocării de către CCR, cu toate că în legea CCR această atribuţie de revocare sau de sancţionare a procurorilor cu funcţii de conducere nu este prevăzută. E o chestiune de principiu. Mai mult, a fost o decizie definitivă, ea nu poate fi atacată. Doresc stoparea îngenuncherii procurorilor, în acest moment decizia poate fi invocată ca precedent pentru revocarea oricărui procuror care deţine o funcţie de conducere. Prin aceste atacuri se încearcă stoparea independenţei procurorilor şi înlăturarea celor care doresc să continue lupta anticorupţie.”, a declarat Laura Codruţa Kovesi, potrivit Adevărul.

11 COMENTARII

  1. Aseara la B1 au spus ca Laura Codruta Kovesi a facut ceva inutil, ca degeaba e doctor in drept, deci nu se pricepe si nu va avea impact gestul ei….Asa m-am saturat de aceste hatzisuri ale regulilor si procedurilor in domeniul dreptului, efectiv parca totul este inventat pentru ca adevarul sa se-nfunde si minciuna sa triumfe.

  2. „Nu merg la CEDO pentru despăgubiri”, ci doar să le arăt cât mă duce mintea!

    Tuta națiunii, când deranjezi o instituție internațională precum CEDO, degeaba fusăși … fufa care tăie și spânzură fiindcă avu în spate
    – un președinte cu multe dosare (mă rog, tu avuseși 2 de teapa asta),
    – niște servicii cu care făcuși protocoale care încalcă legea,
    – lăudători interesați (sau proști, făcuți grămadă)

    Tu, tuto, în loc să le explici ălora cum ai adus Romania în nefericita ipostază de „campioană” în condamnări la CEDO, îi faci să deducă singuri. Cu oameni fără cultura dreptului, incapabil de cea mai elementară judecată, dar puși în fruntea sistemului judiciar, ani de zile.

    Uite, tuto ce drepturi apără CEDO (cf convenției europene a drepturilor omului):

    Drepturile inalienabile cuprinse în convenție:
    – dreptul la viață și dreptul de a nu fi torturat protejate de articolul 3,
    – dreptul de a nu fi ținut în sclavie și dreptul de a nu fi obligat la muncă forțată protejate de articolul 4
    – dreptul la neretroactivitatea legii penale protejat de articolul 4 din Protocolul nr. 7.

    Drepturile condiționale cuprinse în convenție:
    – dreptul la libertate individuală,
    – dreptul la un proces echitabil
    – dreptul la respectarea vieții private și familiale, a domiciliului și a corespondenăei
    – libertatea de gândire și conștiință
    – dreptul la liberă exprimare
    – dreptul la liberă asociere
    – dreptul de proprietate
    – dreptul la instruire
    – dreptul la alegeri libere
    – libertatea de circulație și interdicția expulzării naționalilor
    – dreptul la dublu grad de jurisdicție în materie penală
    – dreptul la indemnizare în caz de eroare judiciară
    – dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru săvârșirea aceleiași fapte penale

      • Măi Gabrielo, dacă nu ai argumente ci doar vrei să ne dovedești la ce se rezumă educația ta, clămpănind doar invective fade și uzate, scutește-mă, că n-ai niciun haz.

        Aaaa… ai un singur haz, dar și ăla prost folosit. Limba rromani, nu are litera Z, așa că ceea ce faci tu cu haz, nu ne interesează deși ai ținut să împărtășești cu noi toți, în … gura mare.

        Probabil vrusăși doar să descumpănești audiența care s-ar fi așteptat să … mijască cu totul altceva la … domnia (am zis bine?) ta.

  3. Domnilor ziariști , departe gândul de a aplica cenzura, dar aveti nevoie de un moderator care sa oprească derapajele verbale, de logica, minciunile, calomniile!
    In România este un fel de stare de război ideologic, iar răufăcătorii trebuie demascați!

  4. Doamne fereste cine a deținut atâția ani funcții atât de importante in justiția din România.Dansa nu știe ca nu este parte a unui proces,ca nu exista de fapt un proces.Se contrazice spunând ca nu este parte din “proces” și nu s-a putut apăra.Pai dacă nu ești parte din “proces” cum sa ai drept de apărare?Trist,dar acesta este nivelul de cunoștințe juridice a acestei doamne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -