O ţară condusă 25 de ani de un dobitoc bîlbîit şi de o ţoapă academician nu trebuie să se mire că a dat de Dăncilă în ciclul istoric imediat următor. În istoria unei culturi nu există noutăţi, ci numai păcate reluate.
Dăncilă şi-a nimicit auditoriul trîntind o nouă petardă oraculară: combaterea Holocaustului şi a negaţionalismului. Cîte ceva se poate dibui. Holocaustul ar fi gripa care a pus la pămînt milioane de evrei, iar Viorica, doctor virusolog. Ce e de făcut în faţa acestui torent mustos de tîmpenie? O singură soluţie, în două cuvinte: internaţi-o nalismul!
PSD a trimis la Bruxelles un comando de supercretini înzestraţi cu tot ce e mai robust în materie. Daea şi Budăi au strălucit. În urma lor, au rămas norocul străinilor ce nu ştiu româneşte şi recunoştinţa românilor uşuraţi că Dumnezeu a încurcat limbile pămîntului.
Catastrofele agramate ale elitei PSD au furat spectacolul şi ne-au împiedicat, astfel, să observăm înapoieri încă mai grave. Mai toate intervenţiile miniştrilor vernisaţi la Bruxelles au reprodus structuri mentale şi de caracter neschimbate, de la comunism încoace. Discursurile au început cu un elogiu liric şi slugarnic, depus la picioarele şefului – în cazul de faţă, ale şefei, Europa. Această obişnuinţă moştenită din retorica de Congres comunist n-a fost niciodată lepădată din alcătuirea internă a vorbitorului român, la ocazii publice şi festive. Singura schimbare e, mai degrabă, o adaptare spontană a plecăciunii.
Traian Ungureanu (textul integral, pe Adevarul.ro)
