Ce înseamnă a-ți iubi copilul? A-l hrăni? A-i da un culcuș? Dar asta primește și văcuța din grajd. Fân, apă și un pat de paie, unde frigul nu pătrunde.
Nu vă întrebați copilul dacă-i e foame. O să vă spună singur. Nu-l întrebați dacă-i e sete. Va găsi o cană cu apă. În schimb, întrebați-l dacă e fericit! Rareori copiii le povestesc părinților nefericirea, tristețea de a fi pe lume. Părinții nu întreabă, copiii nu spun. Străinii perfecți, simulând familia perfectă. Faceți asta cât mai devreme! Mai târziu e prea târziu. Zidul e acolo. Ratarea, definitivă.
Copiii ajunși adulți nu-și amintesc cu ce au fost hrăniți, îmbrăcați, plimbați. În schimb, știu ce au simțit. Cât de iubiți au fost. Asta le rămâne adânc în ființă. Cât de părinți le-au fost părinții.
Nu despre îndoparea unui animal, ci educarea unui om e vorba. Clădiți-vă copiii pe dinăuntru! Nu-i condamnați la alienare! E plin de proști cu țoale și mașini scumpe. De oameni ducem lipsă. Până la urmă, frumosul va salva lumea.
Pentru copiii voștri, fiți părinții pe care ați dorit să-i aveți!
Paul Palencsar, jurnalist și teolog
Sigur ca este asa, dar cine n-a fost, la randul lui, educat de parintii lui, nu are cum sa fie ingrijorat de cladirea sufletului copilului lui…e o stafeta pe care nu au cum s-o dea mai departe. Si acesti oameni poate ca nici nu ajung sa citeasca randurile acestui articol.Nenorocirea e ca nici scoala nu mai e de calitate. Un invatator cu suflet poate suplini ceea ce parintii nu le dau copiilor…Totusi, nu strica sa raspandim aceste ganduri bine intentionate…samanta buna, undeva tot va rodi….