EXCLUSIV. Lăsaţi fără portofel în Casa Poporului! Păţania unor români din Luxemburg în locul unde furtul devine lege

Soţii Cristache, rezidenţi în Luxemburg, sunt soldaţi credincioşi ai acelei Diaspore române care nu încetează să lupte. Pentru orice. Pentru un rost departe de casa părintească prahoveană, pentru mai binele copiilor (Ștefan, 24 de ani, Sarah, 23 de ani, Samuel, 21 de ani și Bogdan Constantin, 9 ani), pentru un salt profesional, pentru lege şi ordine la tot pasul, pentru ţara de adopţie dar mai ales pentru ţara-mamă.

După eforturi şi războaie peste războaie întru supravieţuire demnă într-o lume deloc uşoară, încercări pe Bătrânul Continent dar şi peste Ocean, în Statele Unite, Constantin Cristache a reuşit să stabilizeze viaţa familiei. Deţine în prezent o companie privată de transport intern şi internaţional în micul stat situat la graniţa dintre Franţa şi Germania (de unde provine actualul preşedinte al Comisiei Europene – Jean Claude Juncker) şi ţine cu dinţii de ea drept cea mai profitabilă realizare de business a familiei.

Dar visul familiei Cristache rămâne România. Au fost în 10 august în Piaţa Victoriei, au simţit în plin furia represiunii de tip stalinist. „Aşa  ceva n-aţi văzut şi nu veţi vedea niciodată în Europa! Aţi văzut jandarmii din Franţa ce lecţie de profesionalism au dat? N-au atacat NICIUN singur francez paşnic, nemaivorbind de copii, femei, bătrâni, dimpotrivă, i-au protejat pe toţi manifestanţii paşnici de cei violenţi. În timp ce în România, încălcând legea şi toate regulamentele de serviciu, au procedat exact invers: i-au protejat pe violenţi şi au atacat peste 150.000 de oameni paşnici! Dacă aşa ceva se petrecea oriunde în Occident, a doua zi erau la puşcărie toţi jandarmii în culpă”.

Declaraţia lui „Costi” Cristache exprimă „of”-ul a milioane de români, care au văzut exact la fel, dar pe care nimeni nu-i răzbună acum.

Însă până se va tranşa ancheta penală în cazul măcelului din Piaţa Victoriei, familia Cristache are de povestit o altă întâmplare de-a dreptul incalificabilă pentru statul român: a fost furată în Casa Poporului! La doi paşi de sălile Curţii Constituţionale a României, unde Constantin Cristache şi fiul său fuseseră invitaţi la un seminar al Diasporei. Soţia Viorica (avocat), rămasă la Luxemburg atunci, povesteşte pentru ZIARISTII.com toată păţania soţului şi a fiului său din prima căsătorie:

În urma acestui email au început să se pregătească pentru această dezbatere și, în data de 30 octombrie, au plecat spre România. Au ajuns pe 1 noiembrie, și pe 2 noiembrie la ora 9.00 erau deja la Palatul Parlamentului, foarte entuziaști și dornici de a participa la această dezbatere pentru care pregătiseră și un material referitor la probleme practice privind  detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale.

Cum au ajuns mai devreme, au profitat pentru a face câteva poze.

Accesul era prevăzut  pe la intrarea C1 – Senat, cel târziu la ora 9.50, iar ei au ajuns la aceasta intrare în jur de 9.50. Au trecut prin controlul de securitate (care avea să ne confirme ulterior că în momentul în care Samuel a trecut de control avea trei obiecte negre cu el: telefonul, portofelul și cheile mașinii), și au mers  la sala unde urma sa aibă loc dezbaterea.

Prin urmare, avem certitudinea că la intrarea în Palatul Parlamentului, el avea portofelul cu el, precum și certitudinea că la ieșire, nu îl mai avea.”

„Au ajuns la sală în jur de orele 10.00 și cum dezbaterea nu începuse, Samuel şi soţul meu s-au dus la toaleta de lângă Curtea Constituțională. Samuel spune că avea portofelul în buzunarul de la pantalonii de la costum și, cum îl jena, l-a scos din buzunarul pantalonilor și l-a uitat fie în toaletă, fie când s-a spălat pe mâini, lângă chiuvetă. Sigur a fost găsit de cineva care și l-a însușit, în loc să îl predea agenților de securitate.

La acel moment nu și-a dat seama ca a uitat portofelul acolo, dar refăcând cursul prezenţei sale în Palatul Parlamentului, numai acolo putea să îl fi lăsat. Au mers după aceea în sala unde au avut loc dezbaterile și, la pauză, Samuel a mai mers  la o alta toaletă. După aceea, au mers la restaurantul Parlamentului unde abia acolo și-a dat seama că nu mai are portofelul. Samuel l-a întrebat pe tatăl lui dacă i l-a dat cumva lui.

Costi, soțul meu, i-a spus că nu. În plus, au verificat amândoi o geantă pe care o aveau cu ei, au mers înapoi în sala unde au avut loc dezbaterile, la cele doua toalete, dar nu l-au găsit. Apoi au mers la agentul de securitate, care era la Curtea Constituțională, și au obținut  un număr de telefon al unei doamne care s-a ocupat de organizarea acestui eveniment, o anume  doamna Irina, pe care au sunat-o pentru a-i ajuta. I-au povestit situația, iar doamna le-a spus că luni, 4 noiembrie, îi va contacta să le spună dacă, vizualizând înregistrările camerelor amplasate în interior, în zonele unde au fost ei prezenți, au găsit vreun indiciu sau persoana care și-a însușit fără drept portofelul.”

„Bineînțeles ca nu i-a sunat luni, ci a așteptat ca ei să o sune.  Soțul meu mi-a dat și mie numărul de telefon și am vorbit chiar eu cu dumneaei; bineînțeles că nici măcar nu demaraseră o anchetă sau procedură internă, ca să poată avea aprobarea pentru a vizualiza înregistrările camerelor. Abia miercuri, dacă nu mă înșel, la insistențele mele, i-a trimis lui Samuel un mesaj pe messenger în care îi spunea inițial că nici măcar nu apar pe înregistrări intrând în clădire, lucru aberant!

După mai multe verificări din partea lor, au găsit în final înregistrarea în care ei doi se văd intrând în clădire și trecând prin controlul de securitate, iar acolo au văzut că Samuel avea într-adevăr cu el trei obiecte negre, un portofel, telefonul și cheile de la mașina, pe care le-a scos din buzunare și le-a pus în cutia care este scanată, iar după control le-a recuperat și le-a pus în buzunarele de la haina și pantaloni. Prin urmare, portofelul a fost furat, chiar dacă nu direct din buzunarul lui, ci indirect prin însușirea fără drept, de către o persoana care se afla, ca și Samuel și tatăl lui, în clădirea Parlamentul la acea data.

De atunci, am tot contactat-o pe aceasta doamnă Irina, însă fără succes, de cel puțin 10 ori, pentru a-i cere informații despre o eventuală anchetă internă, care credeam că va fi declanșată pentru a se descoperi persoana care a făcut acest lucru, dar fără succes. Nu ne-a mai răspuns la telefon și nici la mesaje, din momentul în care i-a confirmat lui Samuel că avea cu el cele trei obiecte când a intrat în clădire. Au fost și au declarat furtul și la poliție, dar nici de acolo nu avem niciun feedback, au sunat la secțiile de poliție din zona Palatului Parlamentului sperând ca cineva a dus acolo măcar portofelul, pentru acte, dar la fel, niciun răspuns din partea lor. Au spus ca ne vor contacta dacă primesc portofelul sau dacă găsesc acest portofel, dar nimic…”

„Ca urmare a acestui incident, ei doi au trebuit să rămână în țară mai mult decât prevăzuseră inițial pentru a face demersurile pe lângă autoritățile luxemburgheze și române abilitate pentru a le furniza un titlu de călătorie ca să se poată întoarce în Luxemburg. Această călătorie pe care au făcut-o foarte bine intenționați nu a avut rezultatele scontate nici în ceea ce privește dezbaterea la care au participat, pentru că nu am primit niciun feedback din partea celor care au organizat-o, până acum, nici într-un alt sens pozitiv, în schimb, le-a reconfirmat, dacă mai era nevoie, modul în care autoritățile române își fac treaba în situații precise.

În plus, cum nici unul dintre eu nu a lucrat în cadrul firmei ai căror administratori sunt, și din cauza faptului că au lipsit mai mult decât prevăzuseră, firma noastră a avut pierderi care se por cifra intre 20-30000€. Ne întrebam acum dacă a meritat sau nu efortul…

În loc de concluzii, vreau să vă spunem că au venit în țară foarte entuziasmați și dornici să se implice direct în acțiunile referitoare la românii din diaspora, dar acest incident le-a lăsat un gust amar și a fost ca o confirmare a ceea ce se întâmplă acum la cele mai înalte nivele în viața politica a țării noastre, încât cu greu au putut depăși momentul.

Dezamăgirea a fost așa de mare încât am hotărât sa nu mai venim la 1 Decembrie la Alba Iulia, deși soțul meu plănuise de mult timp aceasta călătorie și își dorea să fie acolo cu toată familia lui, pentru a sărbători nu doar Ziua Naționala a României, dar mai ales, centenarul de la Marea Unire.”

„Dar ce este cel mai grav este că acest lucru s-a întâmplat într-un loc în care te aștepți să fii în siguranța, și tu, și bunurile tale. Dacă se întâmpla pe stradă, nu avea în niciun caz același impact asupra noastră, pentru că să spunem că încă ne mai așteptăm ca pe stradă sau într-o aglomerație să ni se întâmple asta, dar nu la Palatul Parlamentului! Asta spune atât de multe despre noi în momentul de față, despre și în ce stadiu de micime morală am ajuns ca popor, bineînțeles, fără să generalizez.

Țin să vă precizez că Samuel era foarte motivat să se implice activ în a promova românii din diaspora și acțiunile lor, să promoveze România și românii nu doar în Luxemburg, dar și în țările limitrofe, dar dezamăgirea după acest incident este atât de mare încât dorința lui de implicare în acest sens este acum pe o curbă descendentă.

Noi o să continuăm să ne implicam. Știm că dacă lăsam brațele jos nu facem decât să ne complacem și noi, ca mulți alții care au obosit să mai lupte cu morile de vânt precum Don Quijote, și să complacem o țară care – fără implicarea unor oameni ca voi, ca noi, ca mulți alții, care încă mai simt românește, care încă mai vibrează când aud numele România, care o iubesc necondiționat și cu toată ființa lor -, riscă să nu mai aibă istorie, riscă să dispară de pe scena istoriei. Ori acest lucru este dezonorant pentru înaintașii noștri, care s-au sacrificat pentru ca România să rămână în istoria umanității ca o țară demnă și măreață, ca o țara capabilă să-și depășească condiția și să se facă respectată de marile puteri. Ar fi păcat…

Va mulțumim mult pentru implicare și ajutor!

Viorica și Constantin Cristache”