marți, octombrie 22, 2024
AcasăMainEx-liderul AUR Moldova, bloggerul „unionist“ Vlad Bilețchi, pe lista influencerilor plătiți de...

Ex-liderul AUR Moldova, bloggerul „unionist“ Vlad Bilețchi, pe lista influencerilor plătiți de Rusia? Amicul lui George Simion ar fi primit de la ruși 1.600 de euro pe lună

-

Vlad Bilețchi, fostul președinte al filialei AUR din Republica Moldova, ar figura pe lista influencerilor plătiți de Rusia, scrie jurnalistul Costin Andrieș, redactor-șef la site-ul „În linie dreaptă“. Conform acestuia, procurorii Centrului Național Anticorupție (echivalentul DNA din Moldova) au găsit, la unul din sediile firmelor controlate de oligarhul fugar Ilan Șor, lista influencerilor plătiți să execute comenzile Moscovei.

CITIȚI ȘI: Apel către prim-ministru: Prezentați românilor informațiile despre extremistul George Simion, primite de la Republica Moldova și Ucraina!

Potrivit hârtiei publicate de Costin Andrieș, bloggerii moldoveni sunt cu plata la zi. Vlad Bilețchi ar fi primit 1.600 de euro pe luna septembrie, alți 6 bloggeri plus un site de știri încasând, de asemenea, între 1.000 și 2.000 de euro. În total, influencerii moldoveni i-au costat pe ruși, luna trecută, doar 11.300 de euro. Totuși, lista ridică unele semne de întrebare. Cel puțin site-ul de știri menționat este foarte puțin probabil să aibă de-a face cu Șor și rușii.

Potrivit lui Costin Andrieș, de banii primiți, oamenii s-au străduit să convingă moldovenii fie să nu voteze la referendumul pentru aderarea la UE, fie să voteze „Nu“.

În cazul Bilețchi am asista, de fapt, la o operațiune similară cu cea privindu-l pe Iurie Roșca. Acesta din urmă a fost redactor-șef al principalului ziar unionist din Moldova, apoi a intrat în politică și în Parlament pe aceeași platformă unionistă. Apoi a bătut palma cu pro-rușii lui Voronin, ca să primească în schimb postul de speaker (echivalentul președintelui) al Parlamentului Moldovei.

- Advertisement -

În urma acestei trădări, Iurie Roșca n-a mai făcut pragul electoral la următoarele alegeri și s-a mutat la Sputnik, publicația oficială de propagandă a Rusiei. Așa-zisul unionist s-a dovedit a fi, în final, doar un pion plantat de Moscova în tabăra adversă.

Vlad Bilețchi a fost liderul AUR Moldova în perioada 2021-2022, pe când avea doar 26 de ani. Și el, ca și George Simion, se laudă că a fost interesat de politică încă din liceu, „cam de la 14-15 ani“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

VIDEO. S-a format Alianța Forțelor de Dreapta: FD – PMP – AD – PNȚMM. Ludovic Orban: „Duceţi-mă în turul 2 şi-l bat pe Ciolacu de-i sună apa-n cap!”

Răzbunarea nebunească a lui Geoană: îl acuză pe un jurnalist că vrea să-l asasineze pe procurorul general al Bulgariei! Ca ultimul bârfaș de mahala, fostul șef al PSD a ventilat o minciună debitată de „Șoșoacă Press de Bulgaria”

Refuzul PSD-PNL de a scoate politrucii de la șefia companiilor de stat face ca România să piardă încă o jumătate de miliard de euro din PNRR!

PSD, PNL și AUR plătesc sute de mii de euro per emisiune la TV! De regulă, televiziunile încearcă să-și înșele publicul, ascunzând faptul că sunt emisiuni cumpărate, ba chiar la suprapreț

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -