Într-o lume-laborator pentru verificarea teoriei haosului pe care am expus-o anterior, cu un Joker mai puțin inteligent decât cel din Batman pe post de agent al haosului, UE reușește să ne plictisească cu un alt acord de liber schimb, de această dată cu Australia.
Opt ani de negocieri, blocate în 2023 din cauza unor cote la carnea de vită, deblocate în 2025 nu prin vreo revelație comercială, ci prin simplul fapt că Donald Trump a transformat economia globală într-un ring de wrestling. Brusc, toți cei care nu vor să fie aruncați din corzi în corzi au descoperit virtuțile cooperării.
98% din exporturile australiene vor intra în UE fără taxe vamale; exporturile europene către Australia vor crește cu aproximativ 33% în 10 ani; firmele europene economisesc un miliard de euro pe an din eliminarea tarifelor; australienii vor cumpăra mașini electrice și brânzeturi europene mai ieftin; iar europenii vor primi acces mai ușor la litiu, aluminiu și mangan australian – adică exact resursele de care depinde toată industria bateriilor, a semiconductorilor și a tranziției verzi.
Altfel spus, UE tocmai a anihilat principala armă economică a Beijingului fără să tragă un singur foc.
Dar acordul nu e doar despre comerț. Ursula von der Leyen, într-un alt discurs care ar fi meritat mai multă atenție din partea presei europene, a spus în fața Parlamentului australian lucruri pe care acum câțiva ani ar fi avut curaj să le spună doar un think-tank exotic de marginal: „Dependențele pot fi transformate în arme”; „Securitatea Europei și stabilitatea Indo-Pacificului nu sunt conversații separate”; „Încrederea contează mai mult decât tranzacțiile”.
Acesta nu e limbaj de birocrat european (acuzație pe care o găsiți des la mine), e limbaj de lider care arată că a înțeles că lumea s-a schimbat cu fiecare discurs.
Mai mult, mai avem și un parteneriat de apărare și securitate, cooperare pe intelligence, cyber-security, minerale critice și contra-terorism, plus intrarea Australiei în Horizon Europe, programul de cercetare al UE, din 2027.
Cu alte cuvinte, UE nu a semnat doar o factură comercială, ci a pus o piesă strategică pe tabla de șah a Indo-Pacificului, complementar cu acordul similar semnat cu India la începutul anului.
UE este într-un proces de trezire forțată. Ani de zile, Europa a funcționat pe premisa că economia globală e un joc cooperativ, că regulile se respectă, că aliații rămân aliați. Această premisă este în prezent invalidată de realitate. Ce vedem acum – acordul cu Australia, acordul cu India, acordul cu Mercosur (controversat, dar semnat), negocierile cu ASEAN – este o Europă care își construiește, în viteză, o rețea de parteneriate alternative. Nu pentru că și le dorește, ci pentru că nu mai are de ales.
Să sperăm că bravii parlamentari europeni, în frunte cu vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, nu se vor mai ascunde în spatele procedurilor birocratice de frica câtorva fermieri veniți la Bruxelles călare pe tractoare subvenționate și vor susține viziunea Comisiei (în sfârșit, habemus viziune!).
România, ca stat membru al UE, beneficiază automat de aceste acorduri, iar firmele românești vor putea exporta în Australia în condiții mai bune.
Beneficiul real nu e comercial, e strategic: acordul reprezintă dovada clară că UE începe să gândească și să acționeze ca un actor geopolitic, nu doar ca o piață comună, chiar cu o viteză insuficientă și cu o comunicare dezastruoasă. Câți români știu că UE a semnat acest acord cu Australia? Câți știu că el include și un parteneriat de apărare? Câți pot conecta litiul australian de mașina electrică pe care speră s-o cumpere peste cinci ani?
Aproape nimeni, pentru că UE, ca și președintele sau premierul României, comunică în limbaj birocratic cu publicul și deloc între ei. Acest deficit de comunicare este spațiul în care narațiunile extremiste prosperă: dacă nimeni nu explică de ce Europa contează, oricine poate pretinde că nu contează.
România, care trimite la Bruxelles unii europarlamentari ce nu vorbesc niciodată în plenul Parlamentului European și care tratează funcția ca pe o sinecură, contribuie cu entuziasm la această problemă. Avem nevoie de oameni care nu doar să fie acolo, ci să înțeleagă ce se întâmplă acolo și să explice acasă de ce contează.
Acordul UE–Australia nu ne va schimba viața mâine. Dar e o cărămidă dintr-un zid pe care Europa îl construiește nu ca să se izoleze, ci ca să se consolideze pentru a putea rămâne în picioare. Întrebarea pentru noi, românii, e dacă suntem parte din construcție sau doar locatarii de la etajul 2 care se plâng de zgomotul de pe șantier.
Articol publicat și pe Comunitatea Liberală.
Andrei Colțea este antropolog, istoric, autor, instructor de arte marțiale și cercetător al fenomenelor religioase. A obținut un doctorat în Studii Globale la Universitatea din Shanghai. În prezent este consultant de branding intercultural pentru companii internaționale majore, având experiență profesională și în marketing politic și educație.
