vineri, aprilie 19, 2024
AcasăOpiniiCartianuErdogane, pofta-n cui! Te pupă güleniștii sorosiști

Erdogane, pofta-n cui! Te pupă güleniștii sorosiști

-

Ieri am fost Kamil Demirkaya. Am intrat în pielea ziaristului turc și m-am rugat ca instanța Curții de Apel București să facă justiție europeană, nu orientală.
Miza procesului a fost enormă și pentru noi, românii, nu doar pentru Demirkaya. Dacă ar fi decis extrădarea turcului, justiția română ar fi întors România nu sub papucul Înaltei Porți, ci în negura dictaturii comuniste. Și ar fi parafat o ruptură brutală a României de civilizația europeană.
Să-l fi dat noi pe Demirkaya lui Erdogan este ca și cum l-ar fi trimis pachet americanii pe Fethullah Gülen la Istanbul. Sau la Ankara. Kebab s-ar fi ales de ei.
Am fi coborât la nivelul de vasalitate al Moldovei lui Dodon, care a expulzat șapte profesori turci din Chișinău doar pentru că predau la un liceu (de înaltă ținută) al lui Gülen. Sau, și mai rău: am fi coborât la trocurile murdare dintre statele comuniste ale anilor ’70-’80, când Tito, de exemplu, îi trimitea plocon lui Ceaușescu pe românii pescuiți pe malul sârbesc al Dunării, contra unei tone de sare pe cap de fugar.
Ce „crimă” a comis Demirkaya? Aceeași pentru care cei șapte profesori din Moldova au ajuns în temnițele lui Erdogan: sunt güleniști! Demirkaya nici măcar nu lucrează pentru Gülen, doar îl simpatizează. La fel cum îl simpatizează și Hakan Șükür, un fel de Hagi al Turciei, care s-a refugiat în SUA ca să nu-l arunce Erdogan în pușcărie. E drept, tiranul de la Ankara s-a răzbunat arestându-l pe tatăl lui Hakan Șükür. Care era vina fostului mare fotbalist? A postat un mesaj scurt pe Twitter, în care-l ironiza pe Erdogan.
„Am simțit că România este un stat membru al Uniunii Europene din toate punctele de vedere”, a spus Kamil Demirkaya după decizia Curții de Apel București. Iar meritul e al unor judecători care citesc legea în spiritul ei european, adică uman. Trăim, totuși, într-o Europă a libertăților.

M-am pus în pielea lui Demirkaya și am simțit teamă. „Dacă voi fi extrădat, cu siguranță voi fi arestat și torturat”, anticipase el. Și iarăși m-am gândit la românii pe care Dej și Ceaușescu încercau să-i „repatrieze” din Occident, să-i pedepsească exemplar pentru tupeul de a fi ales libertatea.

Și apoi, cine e acest Gülen, pentru ca simpla asociere cu el să te arunce-n pușcărie? Un terorist, cum zice Erdogan? E un Soros în variantă turcească. O sperietoare. Un bau-bau. Pe români, bulgari, unguri sau polonezi îi ameninți cu Soros, pe turci cu Gülen. Și milioane de minți-scurte se luminează brusc: ahaaaaa…

Dacă vom accepta ca și un singur turc să fie întemnițat pentru că e gülenist, următorul pas va fi ca românii să fie arestați pentru că sunt sorosiști. Inclusiv cățeii lor, care s-au lăcomit la 30 de lei per protest.

- Advertisement -

Cine stabilește dacă ți se pune ștampila de gülenist? Erdogan și aparatul lui de propagandă.

Cine decide implacabil că ești sorosist? Dragnea și aparatul lui de propagandă.

Deocamdată, slavă Domnului, justiția a rezistat. Dar putem ști ce va fi mâine?!

- Advertisement -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -