După 1940, în Basarabia, Eminescu era interzis. Prima carte de poezii a fost editată abia în 1954, după moartea lui Stalin.
De aceea, românii noştri basarabeni ascundeau cărţile lui Eminescu după icoane sau sub scândurile din podea, pentru că versurile marelui poet îi ajutau să nu uite că sunt români.
Iar mulţi dintre aceştia, atunci când au fost deportaţi în Siberia, l-au luat şi pe Eminescu cu ei, ca în clipele de grea încercare să murmure:
„De la Nistru pân’ la Tisa,
Tot românul plânsu-mi-sa,
Că nu mai poate străbate,
De-atâta străinătate…”
Iar în 1953, când de un zid a fost lipit poemul „La arme”, în care Eminescu spunea:
„Auzi!… departe strigă slabii
Şi asupriţii către noi.
E glasul blândei Basarabii,
Ajunsă-n ziua de apoi”,
șeful de atunci al NKVD, Iosif Mordoveţ, a dat ordin ca autorul acestor versuri să fie imediat găsit, arestat şi împuşcat.
Doar că acest individ nu ştia că marele Eminescu nu mai era de mult în viaţă, dar ne ajuta pe noi, basarabenii, să nu ne pierdem identitatea.
Or, sunt convinsă că, dacă mai trăia autorul Luceafărului, i-ar fi răspuns acelui nemernic, dar şi trădătorilor noştri de neam din ziua de azi, în felul următor:
„Prea făcuraţi neamul nostru
de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă,
de străbuni şi obicei,
Ca să nu se-arate odată
ce sunteţi – nişte mişei!”
Iar pentru aceste spuse, socialiştii ar fi încercat şi ei să-l otrăvească cu mercur, aşa cum au procedat şi cu alţi patrioţi de-ai noştri. Fiindcă cei care l-au omorât pe Eminescu nu-s cu nimic mai buni decât vânzătorii de ţară pe care-i avem în prezent.
Aşa că nouă, celor de astăzi, nu ne rămâne decât o singură datorie: să-l apărăm în continuare pe Eminescu. Pentru că atât timp cât îl vom apăra pe Eminescu, şi Eminescu ne va apăra pe noi, amintindu-ne în fiecare clipă că suntem români.
pesede SI-AR FI LUAT MINISTERUL ENERGIEI. SA FACA NOMENKLATURA DE PARTID SI SECURISTA SI MAI MULTI BANI.
Corupția de la Metrorex. Toți inculpații acuzați că cereau și 7.500 de euro mită au scăpat de închisoare.
DEVIZA „NOII” „justitii” ESTE „CINE NU E INFRACTOR E PROST” ?