Elena Lasconi, candidata USR la Președinția României, a depus marți semnăturile necesare și documentele, înregistrându-se oficial în cursă.
Primărița de la Câmpulung Muscel a ținut un discurs în care a insistat că e „singurul candidat” necontrolat de sistemul ocult de putere din România. Ea a promis că va face tot posibilul să scoată PSD de la guvernare și să readucă țara pe direcția democrației.
Niciunul dintre foștii conducători ai USR nu a fost prezent marți, alături de Lasconi, la momentul depunerii candidaturii. Foștii președinți Cătălin Drulă și Dan Barna, dar și purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, au lipsit. Elena Lasconi a răspuns – destul de neconvingător – că Barna e europarlamentar, Moșteanu e în străinătate, iar cu Drulă a vorbit la telefon luni.
Continuă să-l admire pe Băsescu, care acum îl susține pe Orban
Întrebările jurnaliștilor au prilejuit câteva observații interesante. Elena Lasconi nu pare foarte bine pregătită pe temele de politică externă. În schimb, s-a poziționat foarte bine pe cele de politică internă, punctând decisiv la mai multe capitole.
Ea a evitat cu dibăcie mai multe capcane întinse de unii jurnaliști. A răspuns că, deși Băsescu s-a răzgândit și acum îl susține pe Ludovic Orban la Președinție, ea nu va face același lucru. A spus că-l admiră pe fostul președinte și că, după ce va ajunge la Cotroceni, nu va ezita să-l consulte de câte ori va simți nevoia, fără să aibă vreun resentiment.
Lasconi a răspuns clar că nu are de gând, în nicio circumstanță, să facă vreodată vreo alianță sau înțelegere cu AUR ori cu alte partide extremiste și pro-ruse, pe care le consideră dușmani ai țării. Jurnalista care a întins capcana a insistat, momind-o pe Lasconi cu întrebarea dacă ar fi, totuși, vorba de un proiect de lege pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Șefa USR a răspuns constant că, deși partidul său susține revenirea la alegerile locale în două tururi, nu se pune problema unui pact cu AUR.
Elena Lasconi a devenit marți al treilea șef de partid, după Eugen Tomac (PMP) și Ludovic Orban (Forța Dreptei), care afirmă în ultima săptămână că, după aceste alegeri, PNL va rămâne cel puțin fără Nicolae Ciucă, dacă nu cumva chiar fără întreaga conducere din prezent.
Eșecul lui Ciucă de a intra în turul 2 la alegerile prezidențiale – spune Lasconi – va genera o criză la liberali. Ea a opinat că în rândurile PNL va fi nevoie de o mobilizare după alegeri, pentru ca ei să poată angaja negocieri pentru formarea unui nou guvern.
Mai jos, o parte din declarațiile Elenei Lasconi.
Elena Lasconi: „Este pentru prima dată, în acești 35 de ani, când puteți vota un om care nu face parte din sistemul corupt al acestei țări!“
„De fiecare dată când am ieșit din România noastră ne-am lovit de România lor. De fiecare dată când am ieșit din România noastră ne-am lovit de spitalele lor proaste, de școlile nemodernizate, de aroganța și fanfaronada lor.
De 35 de ani, ei au construit două Românii. O Românie în care ei au salarii speciale, pensii speciale, drepturi speciale. În cealaltă Românie suntem noi, poporul. Noi, care ne vedem de viețile noastre cu frică de Dumnezeu, cu respect față de lege. Și ei ne consideră cetățeni de mâna a doua. Asta se întâmplă de 35 de ani.
Sunt aici pentru a vă spune că este nevoie de un nou contract social între stat și societate. Un contract în care poporul să spună statului ce are de făcut și nu invers. În 2024 putem termina ce am început în 1989. În 2024 putem începe să construim România la care au visat cei care au înfruntat gloanțele comuniștilor, România la care au visat golanii care au protestat pașnic în Piața Universității. Pentru că FSN a capturat această țară.
Oare ce ar crede eroii de la Revoluție știind că această țară, de 35 de ani, este condusă de urmașii comuniștilor? Ce-ar crede eroii de la Revoluție dacă ar ști că cel mai puternic partid îl are președinte de onoare pe Ion Iliescu, cercetat penal pentru crime împotriva umanității, niciodată judecat, niciodată condamnat?
Oare ce ar crede Corneliu Coposu știind că blestemul României s-a înfăptuit, iar FSN-ul e și de-a stânga, și de-a dreapta eșichierului politic?
Peste două luni vom merge la vot. Și rezultatul ne va urmări cel puțin în următorii 10 ani. În două luni putem să ieșim din această fraudă a guvernării socialiste din ultimii 35 de ani. Această alianță dintre PSD și PNL a distrus însăși ideea de democrație, de competiție de idei, de viziuni distincte, politice. Și-au dat mâna pe sub masă și guvernează sub ochii unei prese din ce în ce mai puțin libere, cu ajutorul instituțiilor fragile și fragilizate.
De ce am ajuns aici? Este foarte simplu. Pentru că un om a vrut cu tot dinadinsul să aducă la putere urmașii comuniștilor! Un om a vrut cu tot dinadinsul să-i aducă la putere pe cei care au furat Revoluția din 1989, pe cei care au organizat mineriadele și pe cei care ne-au umilit pe data de 10 august 2018. Un om a vrut cu tot dinadinsul să aducă la putere cel mai corupt partid din România. Acel om se numește Klaus Iohannis!
(…)
Dacă România va fi condusă de oameni onești, cu siguranță vom avea mai multe beneficii în apartenența noastră la Uniunea Europeană și NATO!
Sunt aici pentru a vă spune că este pentru prima dată, în acești 35 de ani, când puteți vota un om care nu face parte din sistemul corupt al acestei țări!
Sunt aici pentru a vă spune că-mi doresc să construim o Românie în care să ne simțim bine și din care nu vrem să plecăm. O Românie pentru toți, nu doar pentru unii!“
„Dacă eu voi fi președintele României, aia înseamnă că domnul Ciucă nu va intra nici în turul 2! Dacă el nu va intra în turul 2, eu nu voi mai avea cu cine să discut de la PNL!“
La întrebarea unde sunt liderii importanți ai USR, Elena Lasconi a răspuns: „Ionuț Moșteanu, căruia-i datorez și prezența mea aici, pentru că el mi-a propus să intru în USR, este plecat în străinătate și are biletele cumpărate de nu știu câtă vreme. Nu am ținut neapărat să fie toată lumea aici. (…) Domnul Barna este europarlamentar, după cum bine știți. (…) Oricum, lucrăm împreună. Cu Drulă am vorbit chiar ieri la telefon“.
Întrebată dacă va numi premier de la PSD, în cazul în care rezultatul alegerilor parlamentare îi va fi favorabil acestui partid, Elena Lasconi a răspuns: „Se joacă foarte mult la primul tur de prezidențiale cum vor arăta majoritățile la parlamentare. Însă ei voi respecta și votul oamenilor. Atunci voi lua o decizie. Eu mi-aș dori foarte mult să avem o guvernare de dreapta, cum am spus de foarte multe ori. Dacă nu se poate, va trebui să găsim o echipă care să facă lucrurile pe care noi acum le promitem! Mi-aș dori un Guvern USR-PNL-UDMR. (…) Cred că după primul tur vor fi mai clare lucrurile“.
Despre faptul că, de un an, guvernanții refuză să adapteze legislația pentru a putea fi doborâte dronele rusești care survolează România: „Se vede ipocrizia PSD-PNL. Ei au spus așa. De ce s-au aliat? În numele stabilității! Și vizual pui un general prim-ministru, că a fost în Armată, și în tot acest timp n-au fost în stare să facă în legislație o mică modificare ca să poată doborî dronele. Mi se pare absolut incredibil cum ne mint în față! Ei spun că n-au, din punct de vedere legislativ, toate elementele ca ei să poată să doboare dronele. Și ne trezim că vedem dronele la 70-80 de kilometri în interiorul României și ei nu fac nimic. Iar președintele trebuia să ia poziție și să fie foarte ferm!“.
Întrebată dacă USR va face alianță cu AUR pe proiecte punctuale, cum ar fi o lege pentru votul în două tururi la alegerile locale în primării: „100% nu! Niciodată nu vom face o alianță cu partidele pro-ruse, pe care le consider dușmanii poporului! Nu există această posibilitate!“.
Cum va discuta după alegeri, ca președinte al țării, cu Nicolae Ciucă, după ce acesta s-a purtat atât de urât cu ea: „Dacă eu voi fi președintele României, aia înseamnă că domnul Ciucă nu va intra nici în turul 2! Dacă el nu va intra în turul 2, eu nu voi mai avea cu cine să discut de la PNL! Asta va fi cel mai greu. Pentru că domnul Ciucă nu va mai fi la butoane, pe românește… Dacă el nu va intra în turul 2. Și nici unii care acum conduc PNL. Practic, vor trebui să se mobilizeze ca să avem cu cine discuta, pentru că eu jurământul va trebui să-l depun pe data de 21 (decembrie – n. red.)! Și până atunci va trebui să am un partener de discuție, ca să pot să vorbesc despre Guvern și despre propunere de prim-ministru. (…) Eu pot discuta cu absolut oricine, mai puțin cu extremiștii și cu partidele pro-ruse“.
Despre noile declarații ale lui Băsescu, care mai nou îl susține pe Orban la președinție, după ce timp de câteva luni spusese că Lasconi e cea mai bună soluție: „E amuzant domnul Traian Băsescu! Eu n-o să-mi schimb declarațiile, pentru că sunt dintr-o bucată și ce cred asta și spun. Eu îl admir în continuare pe domnul Traian Băsescu, l-am votat, am luat părțile bune, pentru că nu a fost un președinte perfect. Dar faptul că s-a sucit și deodată susține cealaltă parte îmi arată, de fapt, că asta-i politica aici, în România, și că dacă nu a ieșit alianța cu PMP, s-a sucit! (…) Dacă ajung președinte, sunt absolut sigură că pot să mă sfătuiesc cu Traian Băsescu. N-am nicio problemă!“.