joi, noiembrie 21, 2024
AcasăJustițieDosarul Colectiv. Bănicioiu, audiat 5 ore de procurori și acuzat de supraviețuitori

Dosarul Colectiv. Bănicioiu, audiat 5 ore de procurori și acuzat de supraviețuitori

-

Nicolae Bănicioiu, ministrul sănătății în timpul incendiului de la Club Colectiv, a fost interogat ca martor pentru prima dată după 4 ani de către procurori.

Audierea la Parchetul General a durat 5 ore, iar la ieșire, Bănicioiu a fost întâmpinat de jurnaliști, dar și de supraviețuitori ai teribilului incendiu.

Mulți dintre acetia l-au apostrofat și l-au întrebat de ce au fost prost tratați în spitale, dar și de autorități după incendiu.

„Credeţi-mă că şi eu, şi ceilalţi am fi vrut să facem mai mult şi credeţi-mă că am făcut tot ceea ce era omeneşte posibil”, a spus Bănicioiu, la ieşirea de la audieri, citat de News.ro.

- Advertisement -

Întrebat de ce a refuzat ajutorul din străinătate şi a spus că medicii au de toate, Bănicioiu a afirmat: „Nu am refuzat niciun ajutor de afară. Nu, nu, nu, nu”.

Dar adevărul este că atât Nicolae Bănicioiu cât și Victor Ponta au anunțat atunci în mai multe rânduri că spitalele românești au tot ce e nevoie pentru a-i trata pe răniți. Doar după ce au început să moară oameni și la presiunea opiniei publice au cerut ajutor internațional.

Ulterior, el a fost abordat de un membru al Asociaţiei Colectiv, Bănicioiu spunându-i acestuia că a afirmat din primul moment că asigură tot costul tratamentului.

„Am făcut tot ceea ce era omeneşte posibil, credeţi-mă, şi eu şi doctorii. Nu acuzaţi salvatorii. Vorbiţi şi despre oamenii care au fost salvaţi (…) Nu eu am făcut spitale, eu am încercat să le repar. Am încercat să le repar. Gândiţi-vă că noi am trimis afară toţi pacienţii… Dvs aţi fost acolo, ca şi mine, cine decidea când pleacă pacientul afară? Medicul, ministrul nu putea…”, a afirmat Bănicioiu, încercând să se apere.

- Advertisement -

„Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat în sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit ‘Mantras of War.

Conform datelor existente (cercetările se află în curs), focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului, artificii care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic (ușor inflamabil) folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii. Flăcările s-au extins foarte repede în tot clubul provocând leziuni – în unele situații cauzatoare de moarte, prin combustie, asfixie, intoxicații cu monoxid de carbon și alte gaze, unui număr semnificativ dintre participanții la concert.

Amploarea evenimentului a determinat Ministerul de Interne să instituie Planul roșu de intervenție, iar Guvernul României a decretat trei zile de doliu național. Ca urmare a protestelor masive care au urmat incendiului, au demisionat pe 4 noiembrie 2015 Victor Ponta, împreună cu guvernul său, și primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat un număr de 64 de persoane. În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate. În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.

A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese accidentul aviatic de la Balotești din 1995 în care au murit 60 de persoane”, se arată în articolul care descrie tragedia publicat pe Wikipedia.

Nicolae Bănicioiu are o mare responsabilitate în ce privește tratarea bolnavilor ajunși în spitalele românești după încendiu. 

1 COMENTARIU

  1. Poliția e Liberală.
    SRI e social-democrație.
    Orientalii sunt Liberali.
    Cablurile vechi nu sunt bune. Curentul electric nu are temperatură, deci cauciucul nu ia foc.

    Iohannis, după cum îl știu, nu avea interes să preia guvernarea în început de 2016.
    Florian Coldea e un nemernic când vrea. Nu e vinovat. A fost scurtcircuit la priză sau cablul avea punte electromagnetică cu țeavă. A luat foc instalația. Dar prea repede s-a întins focul. În interior puțin oxigen. Se și fuma. Trageți concluzii.

    Eu mă abțin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -