Înțeleg că nu vor exista PENSII alternative la pensia actuală. Pensie = plată periodică (lunară) a unui venit de care beneficiază cel care nu mai poate lucra. Va exista doar randamentul obținut prin contribuția la Pilonul 2, dar nu PENSII.
Scopul Pilonului 2, așa cum l-a definit legea din 2004 și așa cum a fost gândit sistemul de cei care l-au inventat înainte ca el să fie implementat în România, era să asigure PENSII. Astfel încât, la bătrânețe, oamenii să nu trăiască în sărăcie și, mai rău, să nu meargă la vot cu gândul să decidă exproprierea altora ca să aibă ei cu ce să trăiască.
Dar, la presiunea publică, se pare că guvernul înclină în direcția de a încălca litera și spiritul legii din 2004 (nu e o problemă juridică, o lege nouă o șterge pe cea veche) și de a desființa ideea de PENSIE obținută pe principiul acumulării.
Dacă așa stau lucrurile, atunci pentru a fi consecvenți, ar trebui să cerem schimbarea/abolirea reglementărilor prudențiale care limitează investițiile ce se pot face de către Pilonul 2. Fiindcă scopul acestor investiții, iată, nu mai este acela de a asigura PENSII, un venit la bătrânețe, ci doar un randament. Prin urmare, nu mai are sens ca Pilonul 2 să investească două treimi din bani în titluri de stat. Așa ceva avea sens doar ca precauție, în ideea că nu ne interesează în primul rând profitul/randamentul, ci acumularea mai lentă, dar mai sigură a unui capital din care să fie plătite PENSII.
Discuțiile au loc din cauza lipsei de educație financiară.
Trebuie să vedem ce se întâmplă în alte țări cu pensiile private.
Pensia privată ar trebui să fie un supliment la pensia de stat.
Plata integrala cred că este o greșeală. Ar perturba acumularea.