joi, noiembrie 21, 2024
AcasăNewsDe ce le stă Kovesi în gât: speriat de ancheta Parchetului European,...

De ce le stă Kovesi în gât: speriat de ancheta Parchetului European, Guvernul PSD-PNL nu i-a mai plătit fiului lui Paul Stănescu milioane de euro pentru stuful din Deltă trecut în acte ca „pășune“

-

Șmecheria pusă la cale de Paul Stănescu, secretarul general al PSD, prin care urmau să se sifoneze milioane de euro din bani europeni pe post de subvenții pentru stuful din Deltă încadrat ca „pășune“, pare să se fi înfundat. Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi a cerut acte de la Guvernul Ciolacu, care s-a speriat și, imediat, a oprit plățile către firmele conduse de fiul lui Paul Stănescu. Se repetă astfel povestea afacerii cu BMW-urile cumpărate de Poliție de la tovarășul lui Klaus Iohannis.

După mai multe anchete de presă, între care cele de la „România, te iubesc“ (Pro TV) și „Starea Impostorilor“ a lui Valeriu Nicolae au fost cele mai importante, șmecheria a ajuns pe masa EPPO (Parchetul European).

În timp ce DNA rămâne paralizat, fosta sa șefă, Laura Codruța Kovesi, își face treaba la conducerea EPPO și a luat urma escrocheriei.

Despre ce este vorba: două firme controlate din umbră de Paul Stănescu au pus mâna pe terenurile cu stuf din Delta Dunării, care au fost încadrate legislativ ca pășuni. Așa au ajuns să solicite subvenții europene pentru agricultură în valoare de aproape 6 milioane de euro pe an! După ce EPPO a declanșat investigația, Agenția de Plăți în Agricultură (APIA) a suspendat imediat plata subvențiilor.

- Advertisement -

Motivul e simplu: EPPO anchetează fraudele cu bani europeni. Dacă nu se încasează bani de la UE, atunci se evită intrarea sub jurisdicția Parchetului European, iar ancheta trebuie făcută de procurorii de pe plan intern. Aici nu e niciun pericol, pentru că Iohannis și Ciolacu controlează total Justiția, inclusiv Parchetele. DNA n-a mai făcut o anchetă serioasă, la nvel înalt, de foarte mult timp și nici nu se întrevede că va mai face așa ceva cu actualul regim aflat la putere.

Așa cum au arătat investigațiile jurnalistice ale surselor citate mai sus, actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu – de fapt, un pion al lui Paul Stănescu –, a promovat modificări legislative în baza cărora stuful din Deltă este încadrat ca pășune. Legile au fost modificate de coaliția PSD-PNL, în Parlament, pe furiș. Singurele firme beneficiare ale acestor modificări erau controlate de fiul lui Paul Stănescu și de un fost consilier al baronului de Olt.
La vremea când au fost făcute modificările în lege, Florin Barbu era chiar președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților. Președintele Klaus Iohannis a promulgat fulgerător proiectul, fără obecții.

Exact la fel au stat lucrurile, acum doi ani, cu afacerea celor 600 de BMW-uri achiziționate de Poliție de la Michael Schmidt, amicul lui Iohannis. Când sindicatul polițiștilor și USR au demascat aranjamentul – fusese o licitație cu dedicație, specificațiile tehnice fiind de așa natură încât doar oferta lui Schmidt să se califice –, ministrul de Interne, Lucian Bode, a ieșit public și a acuzat de dezinformare. Finanțarea urma să fie asigurată, în mare parte, din fonduri europene.

- Advertisement -

După ce EPPO s-a sesizat și a cerut documentația, Ministerul de Interne a renunțat brusc la confinanțarea europeană, toți banii fiind plătiți de la bugetul public al României. DNA și Parchetul General nu au mișcat nimic nici de această dată, deși s-a produs o mare pagubă bugetului național – în loc să apelăm la bani europeni, am cheltuit din propriul buzunar!

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Filiera putinistă: RTV o promovează pe anarhista Cerva cu cercei în culorile Rusiei, sub formă de inimioară!

* VIDEO. Isterica rusofilă Codruța Cerva – provocare anarhistă în Piața Victoriei. Către polițiști: „Ia mâna de pe mine, băga-mi-aș p…a!” / „Luați-mă cu japca! Ajutooooooor!” / „Vă fac vedete, băăăăă!” / A încălcat mai multe legi, inclusiv penale. A refuzat să se legitimeze: „N-am chef!”

* Un fost candidat PSD, convertit la AUR-ism, conduce protestul fermierilor și negocierile cu premierul PSD. Înfrânt la alegerile locale din 2020, Andruș a fost revopsit ca „suveranist” de Realitatea Plus

Cazul Rareș Bogdan. Ce se află în spatele halucinațiilor sale: „O să avem un scor excepțional la alegerile europarlamentare! Noi stăm în spatele liderului nostru, Nicolae Ciucă, o să-l ducem spre Cotroceni“

* EDITORIAL CARTIANU. Marea butaforie liberală: „Iohannis – președintele Consiliului European”

Jaf pe banii publici: guvernarea PSD-PNL a mărit numărul bugetarilor cu 5.206 în ultimele 4 luni! Creșterea e de 10.717 în ultimele 10 luni

În bugetul pe 2024, suma pentru pensiile speciale crește cu 17% – de la 13 la 15,5 miliarde de lei!

Anchetat în trecut pentru fraudarea Romsilva, Ilie Sârbu e pus acum chiar în conducerea Romsilva! Socrul lui Ponta este unul dintre „dinozaurii“ epocii Iliescu

După ce au luptat tot anul cu Occidentul putred, Piperea și Lazarus se relaxează în SUA și Bahamas. Niciunul n-a mers în Rusia

Trump i-a spus Ursulei von der Leyen că SUA „nu va ajuta niciodată“ Europa dacă va fi atacată, cât e el președinte: „NATO e moartă și vom pleca“ din organizața militară

 

6 COMENTARII

  1. Tacerea e de AUR 😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃😃

  2. Haitele ticloase penelist-pesediste trebuie a plateasca pentru TICALOSIA si CRIMELE lor, Aceste mafii numite partide au distru tara, au facut 25 % dintre români sa emigreze si sa scuipe in urma, au furat, s-au imbuibat, au trasformat tara intr-un stat politienesc, cu militia si presa slugi de-ale lor. Ocna pe viata e prea putin pentru aceste lichele de partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -