Fiecare redacţie are programul ei. Acesta se desfăşoară în funcţie de avalanşele de articole care vin pe e-mail, de felul în care se machetează, se corectează textele şi altele.
Dar efortul nostru de-a edita o revistă bună se depune şi în afara orelor de lucru. Cei care au activat în presa scrisă ştiu despre ce vorbesc. Mulţi dintre cititorii noştri, însă, sunt nedumeriţi de ce nu ne găsesc la serviciu tocmai atunci când îşi doresc ei. De aceea, în unele dimineţi telefonul meu începe să sune încă de la ora şase.
– Alo, bună dimineaţa!
– Bună dimineaţa!
– Da’ de ce nu sunteţi la redacţie?, mă întreabă vocea revoltată.
– …
Ei, şi aici rămân fără replică, fiindcă nu m-am gândit până acum că trebuie să-i dau cuiva darea de seamă. Se vede însă că m-am înşelat, pentru că pe lângă această cucoană, am fost întrebată şi de-un alt „cititor fidel”, care mi-a trimis următorul mesaj: „Doamnă, de ce joi şi vineri nu lucraţi? Am fost pi digeaba la Chişinău. Dar poate şi luni şi marţi redacţia e închisă?”
Of, şi abia acum m-am dumerit! Raportul activităţii mele trebuie să-l fac public. Aşa că mă simt obligată să fac imediat o înştiinţare: „Dragi necititori, aceia care nu cunoaşteţi nici măcar când apare revista noastră, vă rog să nu mai veniţi pi digeaba duminica la redacţie, fiindcă în această zi ar trebui să fiţi mai întâi la biserică. Apoi, atunci când ne trimiteţi un e-mail, ne-am bucura dacă în loc de «Bună. E de dorit de publicat în numărul de joi…» aţi începe cu tradiţionalul «Bună ziua», pentru că aşa e totuşi frumos. Iar dorinţele, pentru că-s multe, ar mai trebui selectate, pentru că acestea uneori «dăunează grav sănătăţii». Şi întrucât vă interesează ce-au visat colegii mei aseară şi de ce nu sunt la o anumită oră la redacţie, nu ezitaţi să solicitaţi aceste explicaţii în scris. Doar că lăsaţi-ne şi-un număr de telefon, iar noi vă vom contacta în fiecare dimineaţă la orele cinci şi vă vom raporta. În speranţa că de acum înainte viaţa voastră, dar şi a noastră, va deveni mai liniştită. Una în care să cunoaştem totul unul despre altul”.
Stimată Doamnă Dabija,
s-ar putea să vă ofer o soluție.
Am și eu o afacere și avem și eu dintr-ăștia care ne sunau la telefon pe la orele șase-șapte, ”La ce oră deschideți?”, sau mai insinuant ”Azi nu lucrați?”.
Unii sunau seara, noaptea, chiar către miezul nopții cu te-miri-ce mărunțișuri. Abuz.
Am inventat ”telefonul de la muncă”, care este public și stă deschis doar între orele între care avem program de lucru. La plecare îl închidem. Numerele de la telefoanele personale rămâne secrete, sunt pentru chestii personale.
Cu toată simpatia,
Pățitul
Pot confirma tot ce ati descris. Cel mai nasol e cand suna pe la 5-6 dimineata. Stan.