Soarta trupelor mobilizate de Putin din republicile autonome locuite de nenumăratele popoare conlocuitoare ale Rusiei este una de-a dreptul înfiorătoare. Exceptându-i pe cecenii lui Kadîrov, toate celelalte minorități sunt considerate categorii inferioare, oameni dispensabili pe care Comandamentul rus îi tratează de-a dreptul abject pe frontul din Ucraina. Povestea celor două batalioane de bașkiri formate în iulie și trimise în august la luptă este de-a dreptul cutremurătoare.
Istoricul britanic Chris Owen, specializat pe spațiul ex-sovietic și care-și caută informațiile în presa și la bloggerii militari pro-ruși, a reconstituit traseul acestor oameni cu adevărat nenorociți de soartă, care s-au înrolat voluntari, din sărăcie, să plece pe front într-un război care nu era al lor.
Drama este totală. Bașkirii au fost tratați de comandamentul rus ca niște unități de care armata rusă se putea dispensa. Trimiși pe front cu arme vechi, puști cu țevile strâmbe și camioane Ural care nu funcționau, fără armament greu și fără muniția pe care ajunseseră să și-o procure din resturile abandonate de alte unități ale armatei ruse, voluntarii au ajuns în prima linie fără comandanți, fiind bombardați zi și noapte de ucraineni.
Supraviețuitorii acestor batalioane relatează că nu li se dăduseră nici măcar unelte cu care să-și sape tranșeele, aveau câte o lopată mică de infanterie și un topor pe unitate, într-o pădure unde erau pomi inutilizabili la fortificații.
Totul seamănă a nebunie în povestea acestor nefericiți. În Herson, o treime au murit, o treime au fost răniți și o treime au fugit. Comandamentul a ținut ascunsă situația până când, absolut întâmplător, rudele din Bașkortostan au aflat că e ceva în neregulă cu oamenii lor. Ucrainenii au publicat o convorbire interceptată între doi soldați ruși care discutau despre cum a fost făcută praf o unitate a „nenorociților de bașkiri”. Lumea s-a alarmat, dar informațiile tot n-au venit.
În schimb, s-au publicat filmulețe regizate cu niște indivizi care pretindeau că sunt din batalioanele de voluntari bașkiri și care spuneau că totul e bine și frumos. În acest timp, rudele vedeau că soldații nu mai răspund la telefoane. Cineva intra pe rețelele de socializare o dată pe zi și dădea „seen”, să pară activitate, dar aparținătorii erau convinși că aceasta era o viclenie a ofițerilor, ca să mascheze moartea oamenilor.
Când zeci de bașkiri, înnebuniți de privațiuni și de ororile trăite pe front, au demisionat și au vrut să renunțe, rușii i-au chinuit înfiorător. Au băgat peste 40 de persoane într-un container de 25 de metri pătrați, doar în șlapi, tricouri și șorturi, deși afară noaptea era foarte frig.
Nici ai lor nu i-au ajutat. Adjunctul președintelui republicii a încercat să-i convingă să se întoarcă pe front și, când a fost refuzat, a început să-i înjure. Unii au cedat terorii și s-au întors la unitățile lor, în timp ce restul au fost abandonați în cele din urmă de ruși la marginea drumului. Doar 5 dintre ei au reușit să supraviețuiască drumului făcut pe cont propriu, cu ia-mă nene, până acasă, în Bașkortostan. Unde au descoperit că au fost țepuiți: nu doar că nu li s-au dat banii promiși (oricum, sume derizorii), dar acum așteaptă să fie trimiși în judecată!
Citiți mai jos cutremurătoarea poveste a batalioanelor de voluntari bașkiri plecați să lupte pentru Putin în Ucraina.
„Sunt niște nenorociți de bașkiri acolo, un nenorocit de batalion special, au venit și ei, au fost arși și ei și au fost f…ți și ei”
1/ Volunteers from Russia’s republic of Bashkortostan spent weeks living in tents under constant Ukrainian bombardment, with little equipment, scavenged ammunition and officers who ordered them to tie grenades to their bodies and detonate themselves under Ukrainian tanks. ⬇️ pic.twitter.com/YnDZYTrMFj
— ChrisO (@ChrisO_wiki) November 8, 2022
„Voluntarii din republica rusă Bașkortostan au petrecut săptămâni întregi trăind în corturi, sub bombardamente ucrainene constante, cu echipament redus, muniție recuperată și ofițeri care le-au ordonat să își lege grenade pe corp și să se detoneze sub tancurile ucrainene.
În mai-iunie 2022, autoritățile din Bașkortostan au anunțat formarea a două batalioane de voluntari care poartă numele unor bașkiri care s-au distins în războaiele din trecut. Liderul bașkir Radii Kabirov a organizat o ceremonie pentru cele două batalioane la Ufa, în iulie.
În iulie 2022, soldații au călătorit la bordul unui convoi de autobuze către terenul de antrenament Mulino, din regiunea Nijni Novgorod. Ei au fost repartizați la Corpul 3 al Armatei ruse nou format, împreună cu „batalioane naționale” din alte republici rusești.
Se pare că soldații au primit aproximativ șase săptămâni de instrucție la Mulino. Au fost trimiși în Ucraina la sfârșitul lunii august, conform unui anunț făcut de Radii Kabirov pe 29 august.
Cu toate acestea, contraofensivele ucrainene de la sfârșitul lunii august au dus la abandonarea planului inițial. Batalioanele naționale au fost împrăștiate pentru a umple golurile de-a lungul liniei frontului. Acestea au fost văzute în regiunile Herson, Harkov, Melitopol și Mariupol.
Până în septembrie, este clar că bașkirii suferiseră grav în lupte. Se spunea că au suferit pierderi „colosale”. Nu au fost publicate cifre oficiale, dar multe decese au fost raportate de autoritățile locale sau de rude pe rețelele de socializare.
Un blogger de pe Telegram care avea o rudă în batalioanele de bașkiri a scris pe 11 septembrie că soldații au fost „aruncați imediat în iad. O treime dintre ei 200 [uciși], o treime dintre ei 300 [răniți], o treime au fugit”. Se pare că au fost trimiși pe frontul de lângă Herson.
La 26 septembrie, același blogger a postat un videoclip descris ca fiind al „bașkirilor din regiunea Belorețk din Republica Bașkortostan”. Aceștia spuneau că au fost „aruncați în pădure” sub focul ucrainean, fără mâncare, apă și comandanți.
La 29 septembrie, un indiciu despre soarta lor a fost oferit într-o conversație interceptată între doi soldați ruși, publicată de ucraineni: „Sunt niște nenorociți de bașkiri acolo, un nenorocit de batalion special, au venit și ei, au fost arși și ei și au fost f…ți și ei”.
Poate în încercarea de a respinge aceste afirmații, autoritățile bașkire au publicat un raport cu fotografii făcute la sfârșitul lunii septembrie, susținând că totul era în regulă.
Într-o postare pe rețelele de socializare, evident regizată, bărbații spuneau că își asumau „serviciul non-stop pe poziții, viața în tranșee, bombardarea nesfârșită a inamicului și credința în Victoria noastră. Moralul în rândul trupelor este ridicat, iar în condițiile operațiunilor de luptă relațiile se întăresc. Bătrânii au grijă de juniori, iar comandanții au grijă de noi toți”.
Realitatea pare să fi fost foarte diferită. Rudele au devenit din ce în ce mai alarmate atunci când au constatat că nu își puteau contacta apropiații de pe front nici direct, nici prin intermediul armatei.
Un blogger de pe Telegram a vorbit despre experiențele rudelor în încercarea de a contacta un membru al familiei: „Ruda prietenului meu era comandant de pluton în batalionul Șaimuratov. A dispărut chiar în ziua în care au fost aruncați în foc. Telefonul său nu mai funcționa și rudele sale nu au reușit să dea de el. Din când în când, cam o dată pe zi, telefonul său apare pe WhatsApp, dar nu și-a sunat rudele. Am sentimentul că cineva îi pornește telefonul intenționat, astfel încât rudele să creadă că este în viață, doar că el nu poate scrie… Acesta este genul de trucuri pe care le fac comandanții”.
Potrivit unuia dintre supraviețuitorii bașkiri, aceștia au fost pe linia frontului timp de două săptămâni și jumătate. Nu li s-a dat nici măcar muniție, ci au fost nevoiți să scotocească după ea prin proviziile lăsate în pădure de alte trupe rusești. Armele lor erau vechi și inutilizabile: „Unele dintre ele (arme – n. red.) aveau țevile strâmbe, cuiva i s-a blocat o mitralieră la al doilea foc. În ceea ce privește armele grele, nu aveam absolut nimic: BMP-ul (transportor blindat – n. red.) atașat, care fusese adus de undeva, din Buriatia, în anii «zdraveni» 1970, se defecta mereu. Dintre celelalte vehicule, ni s-a dat un camion Ural vechi, cu toate băncile în spate. Vehiculele nu porneau, radiatoarele aveau scurgeri, totul era ruginit… În general, fără echipament, fără nimic. Comandantul nostru de batalion, bineînțeles, a încercat să realizeze ceva, dar i s-a spus: «De ce te agiți? Vei merge pe front cu ce ți s-a dat»”.
Voluntarii au fost supuși la bombardamente continue de artileria ucraineană de mare precizie și drone, care au ucis și rănit sute de oameni: „Artileria ucraineană și dronele lucrau asupra noastră în tranșee. Iar artileria lor era atât de precisă încât [putea] să lovească un șanț de un metru pe un metru. Și ar fi fost bine doar într-un singur tranșeu. Să zicem că aveam zece tranșee și ei le loveau pe toate zece la rând. Și care ar fi reacțiile din partea noastră? Cerem [să se răspundă la foc], dar nu exista niciun răspuns. Ei ne spunea doar prin radio: «Gata, am rezolvat totul». Și unde au tras, spre ce au tras – nimic nu este clar. Și așa a fost încă din prima zi, când am intrat pe poziție”.
Fostul voluntar spune că batalionul a avut peste 200 de morți și răniți, dintre care 40-50 au fost uciși. Batalionul Șaimuratov avea 420 de oameni când a fost format, ceea ce înseamnă că a suferit pierderi de aproximativ 50%.
Oamenii nu aveau echipament pentru a construi adăposturi și au fost nevoiți să trăiască în aer liber, în corturi, sub bombardamente constante. Aveau doar lopeți de mână mici cu care să sape, aveau doar un topor pe pluton, iar salcâmii locali erau nepotriviți pentru construirea de adăposturi. „În general, eram tot timpul sub cerul liber, acoperiți cu corturi de ploaie. A fost greu, mai ales pentru cei mai în vârstă – oamenii, de 40-50 de ani, nu puteau suporta greutatea luptei.”
Comandanții bașkirilor erau iremediabil incompetenți. Cel mai rău, potrivit fostului voluntar, a fost comandantul adjunct al unității, un bărbat pe nume Ierin, care, într-o ocazie, le-a ordonat oamenilor săi să își lege grenade pe corp și să se arunce sub un tanc ucrainean.
Cu o altă ocazie, același ofițer a identificat greșit o coloană de BMP-uri rusești din Tatarstan ca fiind ucrainene. „Am văzut o coloană de BMP-uri care ieșea din dreapta noastră, cu inscripția «Alga» pe părțile laterale. Ceva i-a rămas în cap lui Yerin și a început să strige: «Inamicul e în dreapta! Distrugeți!». Toată lumea îi spunea: «E al nostru, al tătarilor!»/ El tot striga: «Distrugeți!». Cât a fost amețit, a continuat să strige…”
43 dintre bărbați au decis să renunțe și pe 17 septembrie au scris un raport de refuz (să mai participe la lupte – n. red.). Au fost duși într-o fostă tabără de copii, unde un colonel a încercat să-i facă să se răzgândească. Au fost apoi duși la granița dintre Herson și Crimeea, dar au fost întorși înapoi.
Bărbaților li s-a spus că un nou decret al lui Putin stabilea că acum există sancțiuni mai dure pentru plecarea neautorizată din unitatea lor și că nu mai pot demisiona. Aceștia au protestat, spunând că și-au dat demisia înainte de emiterea decretului și că și-au informat rudele.
Soția unuia dintre bărbați a făcut un apel către liderul din Bașkortostan, Radii Kabirov, pe pagina sa de socializare. Ea a scris: „Aproximativ 40 de persoane și-au reziliat contractele pe 17 septembrie și trebuiau să fie scoase din țară, dar la graniță documentele lor au fost rupte și nu li s-a permis să plece! Acum se află în mijlocul pustietății, fără bani și fără comunicare, încearcă să sune, dar nu pot fi auzite cum trebuie!”.
A răspuns un oficial: „Batalionul Șaimuratov își îndeplinește sarcinile. Nu există nicio dovadă că batalionul Șaimuratov a părăsit teritoriul pe care își îndeplinea sarcinile”.
Soția a replicat cu neîncredere: „Glumești? Soțul meu este acolo, și-au reziliat contractele, dar nu li s-a permis să se întoarcă în Rusia”.
După ce au fost reținuți în satul Cekalove, bărbații au fost transportați la biroul comandantului din Nova Kahovka. Toți cei 43 au fost închiși într-un garaj de 25 metri pătrați. La sfârșitul lunii septembrie au apărut două videoclipuri care îi arată pe aceștia acolo, apelând la ajutorul liderului bașkir, Radii Kabirov. În cea de-a doua înregistrare video, ei spun că au fost pedepsiți pentru că au filmat-o pe prima. „După videoclipul de ieri, am fost avertizați că condițiile vor fi și mai rele. De astăzi, drumurile la toaletă au fost deja reduse. Ni s-a promis mâncare și apă, dar au decis să ne închidă pentru mai mult timp”.
Ofițerii au folosit un container de transport maritim drept celulă de carceră și i-au aruncat pe bărbați în el, îmbrăcați în tricouri și papuci, pentru a îndura temperaturile scăzute din timpul nopții. Orice încercare de protest era pedepsită. Unii dintre bărbați au fost răniți și șocați de obuze, dar li s-a refuzat tratamentul.
„Din câte știu, unul dintre ei își pierde acum vederea, a devenit surd, se bâlbâie. Celălalt are o fractură de compresie a coloanei vertebrale. Așa au călătorit cu noi timp de 11 zile. Nimeni nu i-a crezut că au fost șocați de obuze, le-au spus: «Doar vă prefaceți; nimeni nu vă va da un certificat de 300 [de răniți] de șoc de obuz».”
Videoclipurile au ajuns în atenția lui Kabirov. Erau deosebit de jenante din punct de vedere politic, deoarece batalioanele de voluntari erau un proiect de profil înalt al acestuia. Consilierul său șef, Alik Kamaletdinov, a mers la Nova Kahovka pentru a se ocupa de situație.
În mod ciudat, Kamaletdinov a adus cu el 500 kg de miere pentru bărbați. S-a dovedit că el luase provizii destinate celuilalt batalion de bașkiri și le-a spus că camionul care le transporta fusese distrus. El a încercat să-i convingă pe oameni să se întoarcă pe linia frontului.
„Conversația cu Kamaletdinov a fost pe un ton ridicat. El a sugerat că ar trebui să fim împărțiți în diferite unități ale corpului de armată, dar noi toți am spus nu. El a răspuns: «Cum doriți» și a plecat. Următoarea dată când a venit la noi, pe 16 octombrie, ne-a numit câini, corcituri, ne-a amenințat că vom fi considerați trădători acasă și «doborâți» și ne-a avertizat că nici rudele noastre nu vor avea «viață». Apoi a plecat și nu l-am mai văzut niciodată.”
Presiunea psihologică a funcționat; până la sfârșitul lunii octombrie, potrivit unei rude, 32 dintre cei care refuzaseră să lupte au fost de acord să se întoarcă pe linia frontului cu un transfer în alte unități. Oamenii erau dispuși să lupte, dar nu cu comandantul pe care îl aveau inițial.
O rudă spune că acest lucru s-a întâmplat „pentru că comandantul nu a rectificat situația în niciun fel. De mai multe ori li s-au raportat [comandanților superiori] anumite probleme, dar comandamentul a luat decizii stupide, la care băieții au decis apoi să scrie rapoartele lor. Li s-a oferit posibilitatea de a se transfera la alte unități și au continuat să lucreze”.
Restul de 13 soldați care demisionaseră au fost dați afară din garaj după două săptămâni, când a fost nevoie de el pentru a găzdui mai mulți soldați în aceeași situație, descriși ca fiind „fie oaia-RPD (Republica Populară Donețk – n. red.), fie oaia-RPL (Republica Populară Lugansk – n. red.)”.
Bărbații au fost reținuți la o uzină metalurgică pentru încă 9 zile. În cele din urmă, comandantul a venit la ei și le-a spus, de fapt, să dispară. Au făcut autostopul individual până în Crimeea și de acolo, înapoi, la Ufa; doar cinci dintre ei au reușit să se întoarcă acasă.
În ciuda promisiunilor de plăți generoase, bașkirii au primit foarte puține recompense. Celor care au demisionat li s-au refuzat taxa de înrolare promisă de 200.000 de ruble (3.280 de dolari), alocația zilnică de 2.000 de ruble (328 de dolari) sau indemnizațiile de călătorie. Ei riscă acum să fie urmăriți penal.
La 22 octombrie, pe pagina de Telegram a batalionului a fost publicat un videoclip în care se pretinde că apar bărbați din batalionul Șaimuratov care neagă faptul că au suferit pierderi grele.
Soldații din videoclip numesc rapoartele „zvonuri” răspândite de „500” (indicativul primit de cei care au demisionat) și îi descriu pe aceștia drept „lași fugari”. Cu toate acestea, unul dintre demisionari spune că „aceștia nu sunt deloc oamenii noștri, nu i-am întâlnit niciodată în batalion”.
În ceea ce a fost probabil o recunoaștere tacită a faptului că batalioanele au fost echipate inadecvat, Kabirov a organizat recent un al doilea „convoi umanitar” pentru batalioanele de bașkiri. Un post de știri local a proclamat: „Nu, nu, nu: Soldaților li s-a trimis strictul necesar. Există lenjerie termică, haine călduroase, încălțăminte, termosuri, unelte, truse de prim ajutor, saci de dormit. Toate acestea ar trebui să ușureze viața și munca batalioanelor Șaimuratov și Dostavalov din linia întâi”.
Nu a explicat de ce soldații nu primiseră de la început aceste lucruri esențiale. În ciuda problemelor cu batalioanele actuale, Bașkortostan urmează să formeze un al treilea batalion numit după eroul național bașkir Salawat Iulaev. Acest lucru este mai mult decât ironic.“
