sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăUtileCum îți convingi copilul să mănânce piure de fructe?

Cum îți convingi copilul să mănânce piure de fructe?

-

Atunci când ai unul sau mai mulți copii, de cele mai multe ori sunt extrem de mofturoși la mâncare, iar fructele și legumele (în special broccoli) nu se numără printre preferatele lor.

Cum fundamentul unei sănătăți de fier constă în consumul de fructe, ca părinte trebuie să găsești modalități creative de a le introduce în dieta lor, mai ales că au un aport însemnat de vitamine, minerale și fibre.

Pe măsură ce cresc, copiii își formează preferințele alimentare bazate pe experiențe, expunere și, nu în ultimul rând, pe reacția părinților și a celor din jur. Adesea, această perioadă de formare a gusturilor poate fi complicată de o rezistență naturală față de gusturile noi sau neobișnuite, ceea ce transformă mesele în momente de negocieri interminabile.

Una dintre soluțiile la îndemână este transformarea fructelor în piureuri. Rapid de făcut, acestea își păstrează majoritatea nutrienților esențiali, dar mai au și avantajul că pot fi personalizate după preferințele fiecărui copil.

- Advertisement -

Cum îi poți convinge pe copiii mofturoși să mănânce piureuri de fructe?

Prin joacă

Descoperirea de noi gusturi prin joc și explorare reprezintă o bună modalitate de a-i încuraja pe cei mici să adopte o dietă variată și sănătoasă, în special când vine vorba de fructe. Una dintre metodele prin care părinții pot folosi jocul pentru a încuraja consumul de fructe este prin crearea de jocuri tematice care să centreze pe explorarea gusturilor.

De exemplu, un joc de tipul „vânătoarea de comori culinare” îi încurajează pe copii să găsească și să guste fructe de diferite culori și forme. Această metodă îi ajută să asocieze alimentația sănătoasă cu distracția și aventura, deci oricărui părinte îi va fi mai ușor să-și convingă mofturosul să mănânce.

Devino un model!

Comandă blendere de masă de la Rohnson și încurajează-ți copilul să-ți urmeze exemplul atunci când savurezi piureul de fructe! Dacă îți vezi copilul reticent în a încerca piureul de fructe, încearcă să-l consumi împreună cu el, exprimându-ți entuziasmul pentru gustul și beneficiile acestuia! Acest comportament nu numai că-l va face pe copil mai deschis să încerce, dar îi va și construi o asociere pozitivă cu alimentele sănătoase, pe termen lung.

- Advertisement -

Personalizează piureul de fructe în funcție de preferințele celui mic!

Un alt truc este să personalizezi piureul de fructe în funcție de preferințele copilului tău. Asta înseamnă să adaugi o varietate de fructe pentru a ajusta gustul sau să folosești decoruri creative pentru a face preparatul atrăgător.

De exemplu, poți folosi piureul ca „vopsea” pe o farfurie pe care copilul o poate decora cu alte alimente sănătoase, cum ar fi bucăți de fructe sau cereale integrale. Oferindu-i copilului posibilitatea de a alege ce fructe intră în piure sau cum să-l decoreze, îl implici activ în procesul alimentar, ceea ce-i poate crește interesul și deschiderea față de consumul acestuia.

Ai răbdare!

Este bine documentat faptul că unii copii au nevoie să fie expuși de 10-15 ori la un aliment nou înainte de a-l accepta sau de a începe să-l aprecieze. Prin urmare, nu te descuraja după primele încercări nereușite! Înarmează-te cu răbdare și încearcă să-i oferi acel aliment în mod regulat, fără a exercita o presiune excesivă!

Sursa foto: www.rohnson.ro.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -