Germanii au redus orizontul de așteptare în ceea ce privește „angajarea directă cu rușii a Alianței Nord-Atlantice“ la 3 ani, spune Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și candidat independent la președinția României. Într-o emisiune IGDLCC, moderată de George Buhnici, diplomatul a criticat foarte dur conducătorii României, care se comportă iresponsabil și refuză să discute despre război într-un moment în care „toată Europa vorbește despre asta“.
Cristian Diaconescu afirmă că dronele care survolează România sunt trimise special de ruși, pentru a testa capacitatea de reacție a armatei și voința politică a conducătorilor români. Aceștia continuă să refuze evidențele și mint populația, asigurând-o că nu e niciun pericol, deși România e prima vizată de un atac rusesc dacă e cucerită Ucraina.
Fostul ministru de Externe și președinte al PMP spune că, deși e fundamental ca Armata să fie cât mai rapid echipată, acest lucru nu se întâmplă, iar conducerea politică are o atitudine care pune în pericol existența statului român.
Lipsa infrastructurii, pe care coaliția PSD-PNL refuză s-o facă deși a primit inclusiv banii din PNRR pentru asta, face imposibilă sosirea rapidă a trupelor aliate, pentru a interveni în ajutorul României. Cristian Diaconescu a relatat în timpul podcastului un dialog pe care l-a avut cu un amic american din NATO, acesta relatându-i că forțelor venite din Germania, Spania și Marea Britanie pentru a participa la o aplicație comună cu trupele române le-a luat 4 zile să ajungă la granița româno-ungară și încă 4 zile să traverseze România!
E vorba, așadar, de un interval de 8 zile în care armatele aliate ar putea să ajungă pe linia frontului, dacă suntem atacați de ruși.
La aceste 8 zile se adaugă alte 21 de zile (3 săptămâni), adică atât timp cât durează toate formalitățile, consultările diplomatice și procesul decizional interaliat, explică Diaconescu. În acest interval de 29 de zile (o lună, practic), România trebuie să reziste singură sau, eventual, alături de câteva mici detașamente aliate aflate deja pe teritoriul țării noastre.
La începutul acestui an, expertul în probleme de apărare și securitate Claudiu Degeratu estima că Armata română poate rezista cel mult 72 de ore (3 zile) în cazul unui atac rusesc, deoarece subfinanțarea cronică „asigurată“ în ultimele decenii aproape că i-au anulat capacitatea de luptă.
Mai jos, câteva dintre declarațiile lui Cristian Diaconescu la emisiunea lui George Buhnici.
Cristian Diaconescu: „Noi, diplomații, am fost crescuți în ideea că un astfel de război, mai ales cu Federația Rusă, va fi evitat prin găsirea a N căi, mijloace, ca o astfel de situație să nu se declanșeze. Acum suntem în zona iminenței!“
„Nemții discută pe alerte destul de serioase în legătură cu angajarea directă cu rușii a Alianței Nord-Atlantice. Termenul era de la 5 la 10 ani. Acum se vorbește de 3 ani.
Se încearcă echilibrarea între a sprijini Ucraine de o manieră suficient de solidă. Dar ai probleme politice interne în multe state în așa del încât, cum este normal, un stat agresat de un stat care are armă nucleară trebuie să fie apărat, pentru că altfel se creează un precedent extrem de periculos. Dacă doriți, discutăm după aceea și strict la România. Dar ce înseamnă acest sprijin? Pentru că, evident, și în Ucraina reziliența e din ce în ce mai mult pusă la încercare. Sunt sute de mii de oameni care și-au pierdut viața. (…)
Am avut șansa, mulți dintre noi, să ne completăm studiile mai ales prin anii 90 prin universități americane, franceze, olandeze și britanice. Nicăieri nu te învață cum Dumnezeu să comunici inclusiv procesul decizional într-o situație de conflagrație. Noi, diplomații, am fost crescuți în ideea că un astfel de război, mai ales cu Federația Rusă, va fi evitat prin găsirea a N căi, mijloace, ca o astfel de situație să nu se declanșeze. Acum suntem în zona iminenței!
Deci, din acest punct de vedere:
1. Comunicarea este esențială, sentimentul de teamă, rețelele sociale, război hibrid, există în societatea românească, oamenii se tem de un război. Că n-o să mărturisească, ăsta e un alt subiect.
2. Care este situația regională. În 2016, după intrarea rușilor în Ucraina, în 2014, NATO s-a adunat de două ori și a zis: «Trebuie să facem niște grupuri de luptă avansate, ca Federația Rusă să înțeleagă că va intra în coliziune cu noi imediat dacă îi trece ceva prin cap, mai ales în Peninsula Kaliningrad, zona statelor baltice». Acolo este o fâșie de 70 de kilometri, dacă o ocupă Belarusul, a separat zona baltică de restul Alianței Nord-Atlantice.
Și atunci au hotărât, haideți să facem grupurile de luptă, acele grupuri de luptă însemnând patru în Polonia și statele baltice, state NATO cu glonț pe țeavă și cu capacitate de alarmă instantanee aproape.
Bun, și ce facem în zona Mării Negre, partea sudică a flancului estic? Păi, acolo reacția noastră în caz de amenințare din Federația Rusă să fie una adecvată!
Deci, închipuiți-vă că sunteți la Kremlin și vreți să testați solidaritatea înăuntrul Alianței Nord-Atlantice. N-o să ataci și să-l ameninți în berăria din Hamburg, hai să fim serioși! Și te uiți și vezi: mă, cum au decis ăștia? Deci, pe de o parte, pentru jumătate de flanc dăm de ei imediat militar, și pentru cealaltă jumătate de flanc se mai gândesc. Adecvat!
(…) În 2022, când a devenit evidentă această agresiune, au hotărât și ca pentru Slovacia, Ungaria, România și Bulgaria să constituie aceste grupuri de luptă. În 2014 nu era aceeași situație? De ce a trebuit să mai treacă 8 ani? A fost, poate, și o încurajare de partea Kremlinului? Nu știu! Mă rog, știu, dar… În sfârșit!
Discuția este extrem de sensibilă din acest punct de vedere. Îmi revine responsabilitatea, în acest moment, să mă întorc foarte serios către partenerii noștri, pentru că cele două argumente, când noi am intrat în NATO, în 2004, au fost poziția geostrategică, adică unde ne-a pus Dumnezeu, aici, și faptul că nu suntem numai primitori, ci și provideri de securitate. Acum chiar sunt!
Care e raportul cost-beneficii? Deci eu, dacă aș cădea aici, la frontieră, sunteți confortabili la vest de Viena? Iertați-mă, nu e cinic, e o discuție pragmatică în condiții excepționale de război! Nu știu dacă și cum au avut loc astfel de discuții.
De cine sunt înconjurat? Eu înșir numai statele. Suntem înconjurați de Marea Neagră, 1.200 de kilometri – cea mai lungă frontieră – cu Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria. Am nevoie de-o punte cu partea care nu se simte amenințată, deci nesimțindu-se amenințată, centrul spațiului euro-atlantic, spre vest, nu are nevoie să consume foarte mult în industria militară.“