Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO care se pregătește să candideze ca independent la președinția României, a fost victima unei înscenări mediatizate prompt de trustul de presă al lui Radu Budeanu, personaj condamnat definitiv pentru corupție. La înmormântarea spionului securisto-KGB-ist Mihai Caraman a apărut sâmbătă o coroană de flori pe care scria că ar fi din partea lui Mircea Geoană. Cine a făcut acest lucru a vrut să-l compromită pe oficialul NATO atât în ochii occidentalilor, cât și în ochii electoratului democrat și liberal din România.
Informația a fost publicată de Gândul.ro, site controlat de Radu Budeanu, personaj condamnat pentru corupție și care navighează în siajul tulbure al Sistemului din România. Gândul.ro a încercat să-l lege pe Geoană de Caraman, menționând că acolo a ajuns nu doar o coroană din partea oficialului NATO, dar la înmormântare au asistat și foști generali din SIE care sunt prieteni cu Geoană. Printre alții, e vorba de generalul Dan Dumitru, „cel mai bun prieten al secretarului general adjunct al NATO“, după cum scrie Gândul.ro, și „fiul generalului-spion, Dragoș Dumitru, finul lui Geoană“, care acum e băgat în SPP.
Conform Gândul.ro, coroana pe care scria „Mihaela și Mircea Geoană. Sincere condoleanțe“ stătea lângă cea a lui Ion Bazac, fost ministru al Sănătății, „sponsor și prieten extrem de apropiat al lui Geoană, care ar avea conexiuni rusești“, conform publicației patronate de Radu Budeanu.
Mircea Geoană a reacționat printr-un drept la replică foarte dur, în care le bate obrazul celor de la Gândul.ro. Dezminte că ar fi trimis vreo coroană și spune că „făcătura asta“ este ceva „penibil politic și degradant jurnalistic“.
Public, secretarul general al NATO a scris pe contul de Facebook: „FAKE NEWS! Lupta politică și electorală a atins cele mai de jos limite și voi sesiza instituțiile statului român pentru uzurparea identității, înscenare și propagare de știri false. A apărut o «știre» cum că în numele meu s-a trimis o coroană de flori la înmormântarea lui Mihai Caraman. Nimic mai fals! Nu am trimis nicio coroană. Nu știu cine s-a gândit să o trimită și să o fotografieze pentru a face o mare «știre» din asta, dar eu nu am avut nicio legătură. Pare să facă parte dintr-un joc politic degradant. Am încredere că instituțiile statului român vor face lumină în această speță, care afectează atât imaginea mea, dar și interesele instituției pe care o reprezint“.
Geoană – omul venit din Sistem
Lucrurile au substraturi mult mai adânci și cine s-a gândit să încerce această operațiune de kompromat la adresa lui Geoană – dacă așa s-a întâmplat – are cunoștințe temeinice în domeniu.
În primul rând, despre Geoană – el însuși fiu de general ceaușist – se știe că este parte a vechiului sistem de putere și că e prieten cu vechii ofițeri din serviciile secrete și din Armata comunistă. Din acest punct de vedere, nu e nimic nou, doar că episodul înscenat în weekend are rolul de a reaminti publicului cine e Geoană cu adevărat, dincolo de haina tehnocratului care vine de la Bruxelles.
În al doilea rând, Mihai Caraman este un nume pe cât de respectat în rândurile Sistemului ocult de putere care se trage din vechea Securitate și dintre activiștii de partid ceaușiști, pe atât de detestat printre oamenii care vor democrație și libertate în România. Caraman a recrutat în anii 1960 lucrători de la Cartierul General NATO din Paris, a pus mâna pe documente prețioase despre planurile NATO și le-a livrat sovieticilor. Este singurul român decorat de KGB pentru servicii deosebite aduse URSS. Nu se poate vorbi de vreun act patriotic, așa cum îl prezintă foștii securiști și oamenii lor, din simplul motiv că Mihai Caraman a ajutat atunci puterea care cotropise România, adică Uniunea Sovietică. Nu a existat niciun beneficiu adus țării prin acea operațiune.
În al treilea rând, prezența unei coroane din partea lui Geoană la înmormântarea lui Caraman trebuie să-l pună pe potențialul candidat la Președinție într-o ipostază foarte proastă la Bruxelles, în fața oficialilor NATO. Caraman a spionat împotriva NATO, iar acum apare știre că Geoană, secretar general adjunct al organizației, trimite coroană la înmormântarea sa.
Întreaga operațiune din weekend a avut caracteristicile unei operațiuni de kompromat. Deși autorii acțiunii vor rămâne, probabil, necunoscuți, e clar că beneficiarele sunt PSD și PNL. Cele două partide se tem de Geoană și vor să-l vadă ieșit cumva din cursa prezidențială. Lui Ciolacu și Ciucă le e frică de acest competitor care, în ciuda numeroaselor sale bile negre și a scheleților pe care-i îngrămădește în dulap, beneficiază de o importantă intenție de vot.
PARTIDUL SI SECURITATEA PENTRU ETERNITATE!
Vaaai,sarmanul geoana ,cu tatal general de secu ,care probabil se stia cu KGBistul ala nemernic…
Toată lumea umblă să-l sape pe bietul prostănac și nu vrea să-l lase să fie iar președinte. Pentru o noapte.
Țara dezinformarii. Din orice direcție.
Și de ce te informezi de pe Ziariștii ????
Vezi pe Rossia Tuday ! 🤡
Nu-i nici o surpriză. Pe vremea când era presedintele PSD, Mircea Geoană s-a remarcat prin câteva gafe monumentale, referitoare la trecutul său în legătură fosta securitate, în contextul în care tatal său a fost general de armată, cu un rol important in evenimentele din decembrie, 1989, fâcandu-se de-a lungul vremii speculatii referitoare la trecutul si rolul sau în regimul comunist. Una dintre declaratiile lui Mircea Geoană de la acea vreme care a făcut vâlvă a fost ”Eu nu ma tem decat de Dumnezeu si de soacra-mea!”, cu trimitere la Margareta Costea, care s-a folosit de Certificatul de Revoluționar și de Brevetul de Rănit în Revoluția Romånă, documente contestate în instanță, prin care a devenit posesoarea unui teren de 2.000 de metri pătrați într-o zonă selectă a Capitalei, pe malul Lacului Grivița.
Dar cea mai mare gafă a lui Geoană a fost răspunsul dat in anul 2007 la intrebarea lansata de un jurnalist la o conferință de presă care suna astfel: „credeti ca sunt prea multi ofiteri de informatii in România?”
Mircea Geoana a raspuns cu o gafa de zile mari: “Nici noi nu stim cati suntem”, incluzându-se si pe el printre informatori.
Si exemplele ar putea continua.